Când se achită pensile în luna aprilie?

Când se achită pensile în luna aprilie?

Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii.

În același timp, au fost transmise comunicări către C.N.Poșta Română S.A. și instituțiile bancare cu care CNPP are încheiate convenții de distribuire și plată a pensiilor.

În aceste condiții, dată fiind importanța acestei sărbători, toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie.

Ajutoarele la pensiile până la 3000 lei, prevăzute de lege pentru anul 2026, urmează să fie achitate în luna mai 2026. (Casa de Pensii Giurgiu)

 

 

 

 

 

                      

 

Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/cand-se-achita-pensile-in-luna-aprilie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 28 martie 2026 14:34

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.