Structura confesională declarată de români la Recensământul efectuat în cursul anului trecut, a fost declarată de 16.397,3 mii de persoane din totalul populației rezidente și arată că 85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă, în scădere de la 86,5% la recensământul precedent din 2011, arată rezultatele parțiale ale INS. În cifre […]

Citeste pe larg

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, 3 ianuarie, legea care simplifică procedura eliberării cazierului judiciar. Astfel, certificatul de cazier judiciar poate fi eliberat solicitantului şi în format electronic. Prin legea adoptată se dorește creşterea operativităţii în obţinerea certificatului de cazier judiciar, în sensul simplificării acestei proceduri, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii […]

Citeste pe larg

Viitorii profesori sau angajați din școlile profesionale duale vor avea nevoie de un aviz al consiliului de administrație al acelei școli ca să poată candida, în momentul în care un post sau o catedră vor fi vacante, potrivit Legii 364/2022, publicată la sfârșitul anului în Monitorul Oficial. Mai exact, prin câteva amendamente introduse în comisia […]

Citeste pe larg

„Săpăturile efectuate pentru lucrări de construcție sau operațiunile de detectare tip hobby au scos la suprafață obiecte ce ar fi putut deveni periculoase dacă cei care le-au găsit nu ar fi solicitat sprijinul ISU. Ultimul caz de acest gen a fost ieri după-amiază, în pădurea Călugăreni. Persoana care a cerut sprijinul autorităților desfășura, ca hobby, […]

Citeste pe larg

Nimeni nu îți poate da vreo strategie care să garanteze succesul la sloturi. Există doar sfaturi despre cum să câștigi la păcănele, care te învață să îți mărești șansele de câștig. Până la urmă, totul ține de noroc. Singurul lucru de care poți fi sigur atunci când accesezi un cazinou online este acela că te […]

Citeste pe larg

În noaptea de 3 spre 4 ianuarie a.c., ora 01.30, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mai multe persoane aruncă cu petarde. „În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, iar, din primele […]

Citeste pe larg

Deputatul Marian Mina, preşedintele organizaţiei judeţene PSD, îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Cu această prilej, redacția www giurgiupesurse.ro îi urează multă sănătate şi împliniri, să rămână la fel de activ, curajos şi încrezător în tot ceea ce şi-a propus să realizeze. La mulţi ani, domnule preşedinte!

Citeste pe larg

Noua PAC va sprijini tranziția spre o agricultură europeană sustenabilă și rezilientă, contribuind totodată la revigorarea zonelor rurale și la stimularea tinerilor fermieri. „Planul Național Strategic (PNS) al României din cadrul PAC 2023-2027 este în valoare de 14,9 miliarde de euro. Alocările pentru perioada de tranziție 2021-2022 s-au ridicat la 6,2 miliarde de euro. În […]

Citeste pe larg

În urmă cu puțin timp, în localitatea Călugăreni a avut loc un tragic eveniment rutier în care un băiat de 11 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o ambulanță, în timp ce se afla pe trecerea de pietoni. Ambulanța a fost implicată într-o tamponare față-spate, pe fondul nepăstrării distanței. Conform declarațiilor ISU […]

Citeste pe larg

1.Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: UAT Comuna TOPORU , CUI 5123705 Com. Toporu, judetul Giurgiu Tel. 0246/236107, fax: 0246/236107, e-mail: primariatoporu@gmail.com Persoana de contact : Mirela Marinescu , secretar general al UAT Toporu, tel. 0734735000 2. Informaţii […]

Citeste pe larg

Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: UAT Comuna Toporu ,str. Principala, nr. 39 , CUI 5123705 Com. Toporu, judetul Giurgiu Tel. 0246/236107, fax: 0246/236107, e-mail: primariatoporu@gmail.com Persoana de contact : Mirela Marinescu , secretar general al UAT Comuna Toporu, […]

Citeste pe larg

Începând cu data de 31 decembrie 2022, societatea ROSAL GRUP S.A. , operator local de salubritate în Municipiul Giurgiu, și-a schimbat denumirea și forma juridică în UNITED WASTE SOLUTIONS SRL, prescurtat UWS. Conform Certificatului de Înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Trubunalul București, celelalte date de identificare ale societății rămân neschimbate, ca […]

Citeste pe larg

Finalul de an 2022 și începutul de An 2023  au adus pe lume 6 bebeluși, la Secția de Nou Născuți a  Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. În Ajun de Crăciun, pe data 24 decembrie s-au născut 2 băieței.   În data de 25 decembrie, Moș Crăciun a făcut cadou unei familii din județul Giurgiu o fetiță,  pentru […]

Citeste pe larg