By:
On:
In: istorie

 

Așa au fost prezentate piesele din aur după recuperare. 02 04 2026

Celebrul Coif de aur de la Coțofenești, furat in urmă cu un an, dintr-un muzeu din Olanda, impreună cu 3 brățări dacice din aur, a fost prezentat intr-o conferință de presă chiar la Muzeul  Drents din Assen, locul jafului.

Poliția din Olanda s-a mișcat repede . Autorii furtului au fost găsiți după circa o săptămână, dar obiectele furate parcă dispăruseră in pământ. Infractorii nu au colaborat cu anchetatori in faza de cercetare penală, dar probele care ii indicau ca autori al furtului erau atât de concludente incât puteau fi trimiși in instanță fără găsirea  obiectelor din aur. Doar unul din cei trei infractori reținuți știa locul exact unde fuseseră ascunse coiful și brățările.

In cursul lunii aprilie 2026, procurorii olandezi urmau să trimită dosarul in instanță. Infractorii mai aveau doar câteva zile la dispoziție pentru predarea obiectelor furate, pentru a beneficia de o reducere semnificativă a pedepsei, astfel că avocații i-au sfătuit să-i imputernicească să negocieze cu poliția condițiile de colaborare. Surse apropiate anchetei au informat că obiectele au fost găsite ingropate,  invelite intr-un prosop, așa cum au indicat infractorii. NU se știe de ce nu au predat și a treia brățară furată.

In momentul furtului, unul dintre infractori a scăpat coiful din mână. Crezând că este mai greu, a depus un eforrt disproporționat pentru a-l prelua din vitrina spartă.  Deterioararea nu este majoră. După o expertizare  in Olanda, obiectele urmează să ajungă din nou in Muzeul de Istorie al României.

Povestea coifului din aur a inceput exact cu 100 de ani in urmă, când copilul Traian al lui Simion din satul Coțofenești, comuna Vărbilău,  situată la nord de PLOIEȘTI, aflat pe câmp cu vitele, s-a adăpostit de ploaie sub un copac. A observat că lucește ceva in iarbă, a scormonit și a scos un obiect din metal pe care l-a numit căciulă și l-a dus acasă. Nimeni nu a bănuit valoarea obiectului, astfel că i-au găsit o intrebuințare in curte,  ca adăpătoare in cotețul găinilor. Acesta este un amănunt care indică o formă diferită a coifului decât cea care a ajuns ulterior in muzeee. Ca să fie folosit ca adăpătoare, coiful trebuia să țină apă; deci avea și calota, partea superioară din aur, parte care lipsea când a fost predat  negustorului Marinescu din Ploiești. Se presupune că partea țuguiată a coifului s-a pierdut cât timp a stat agățat intr-un par din gardul curții familiei Simion din Coțofenești. 

Familia Simion a primit suma de 70 000 lei de la negustorul din Ploiești iar acesta nu a pretins nimic in schimbul predării la Muzeul de Antichități.

Coiful in greutate de cca 800 grame -aliaj aur, argint și cupru, a fost datat in Secolul V i.ch. Este un coif de paradă, nu de luptă, pentru un adolescent. Deși este denumit Coiful geto-dac, unele cercetări il indică a fi fost lucrat in ateliere din spațiul grec iar câteva motive decorative sunt specifice culturii iraniene. Elementele decorative reprezintă ritualul sacrificării unui berbec . 

Cercetările ulterioare din locul unde a fost găsit coiful nu au descoperit urme ale unui site arheologic.

Se vorbește atât de mult de satul Coțofenești, dar puțin știu să-l localizeze pe hartă.

 Taraful din Vărbilău, la Cetate, cu Dinescu și actorul Mihai Constantin

Citeste pe larg

By:
On:
In: istorie
Alfabetul chirilic a fost creat de Chiril și Metodiu, doi călugări bizantini, misionari  in primul Țarat Bulgar. A ajuns in principatele romane, mai intâi in Țara Românească și apoi in Moldova, prin secolele XI-XIV, prin intermediul Bisericii, care a adoptat ritualul liturgic bizantin și scrierea slavonă  din Bulgaria. 

Pe la 1700, Dimitrie Cantemir scrie că domnitorul Alexandru cel Bun a dat poruncă prin anul 1400 să fie arse toate cărțile scrise cu caractere latine și a aficializat scrierea liturgică  și in cancelarii cu litere chirilice. Slujbele in biserici se cântau in limba slavonă. Mirenii nu intelegeau cuvintele cântate in slavonă. 

 Abia in anul 1862 Alexandru Ioan Cuza a dat un decret de inlocuire a alfabetului slavon cu alfabetul latin.  In Tara Romanească incepuse in unele școli, incă din 1830, inlocuirea alfabetului slavon cu un alfabet de tranziție, in care unele  sunete erau scrise cu litere latine.
Clericii din Moldova s-au opus scrierii in alfabetul latin, temându-se că astfel Biserica Catolică va avea un ascendent fața de cea Răsăriteană.
Președintele Academiei este de acord cu ideea că, incepând cu anul 1700, Rusia a avut o influență nefastă asupra spațiului geografic locuit de români. Detalii, in inregistrarea de mai jos.
 

Citeste pe larg

By:
On:
In: Basarabia, istorie, Romanii de langa noi

 

Teritoriul dintre Prut și Nistru, parte a Principatului Moldovei de la 1359, a fost denumit fraudulos Basarabia de Imperiul Rus, imediat ce l-a  anexat in anul 1812. Până la acel moment, era cunoscut sub denumnirea de Basarabia doar teritoriul din sudul Moldovei, vecin cu Dobrogea și cu Marea Neagră, teritoriu care mai era denumit Bugeac, in prezent aflat in granițele Ucrainei de după destrămarea Uniunii Sovietice, in 1991.

 In Tratatul ruso-turc de la 1812 fusese cedat catre Rusia doar Bugeacul.

In prezența autorului Ion Giurca, in data de 26 03 2026, la Fundația Nicolae Titulescu din Bulevardul Kiseleff, moderator Adrian Năstase, a avut loc prezentarea volumului ” 1918 Unirea Basarabiei cu România….”, cu interesante luări de cuvânt. 

Istoriografia noastră nu a prezentat suficient de clar semnificația prezenței armatei române  la Chișinău in anul 1918, in contextul dezordinii instaurate acolo după Revoluția bolșevică din Imperiul Țarist și al afirmării naționalismului ucrainian, in Ucraina nou creată,  care-și revendica pretenții și asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.

Moderatorul Adrian Năstase a reluat in cadrul dezbaterii declarațiile de la acea vreme ale oficialităților ucrainiene, neintregrate incă in Uniunea Sovietică,  pentru a sublinia complexitatea prezentă a litigiului istoric  privind Republica Moldova.

Va doresc audiție plăcută!

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 27 martie 1918, adică pe 9 aprilie 1918 pe stil vechi. 

România a trecut oficial la calendarul gregorian în anul 1919. Prin decret-lege, ziua de 1 aprilie 1919 (pe stil vechi) a devenit 14 aprilie 1919 (pe stil nou).

Citeste pe larg

By:
On:
In: Conflict NATO-Rusia, istorie

… in viziunea comandorului Sandu Valentin Mateiu.

PRESSONE

Geneza Regimului Putin și Războiul din Ucraina

Analiza geostrategică a comandorului Sandu Valentin Mateiu privind evoluția Rusiei post-sovietice, consolidarea regimului Putin și cauzele, desfășurarea și perspectivele războiului din Ucraina. 

Prăbușirea URSS nu a fost rezultatul unui complot occidental, ci o implozie a sistemului comunist, incapabil să susțină economic colosul militar-industrial. Haosul anilor ’90, marcat de corupție endemică și violență mafiotă, a creat contextul ideal pentru ascensiunea elitei serviciilor secrete (KGB/FSB), cunoscuți ca siloviki.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a fost orchestrată pentru a restabili ordinea, a proteja interesele familiei Elțîn și a opri tendințele centrifuge din Federația Rusă. Regimul său a consolidat puterea prin subordonarea oligarhilor, controlul mass-mediei și crearea unui „capitalism de stat”. Un punct de cotitură a fost în jurul anilor 2008-2011, când, pe fondul Războiului din Georgia și al protestelor interne, Putin a abandonat orice pretenție de parteneriat cu Occidentul și a adoptat o politică revizionistă agresivă, manifestată în Siria și, ulterior, prin anexarea Crimeei în 2014.

Invazia pe scară largă din 2022 a fost o eroare strategică fundamentală, bazată pe o serie de calcule greșite: subestimarea profundă a identității naționale și a voinței de luptă ucrainene, supraestimarea capacităților propriilor forțe armate și o analiză de intelligence viciată de wishful thinking—furnizarea de informații care să confirme narativul dorit de Kremlin. Eșecul planului inițial de „război hibrid” și decapitare a puterii de la Kiev a transformat conflictul într-un război de uzură.

În prezent, războiul a evoluat, devenind un conflict dominat de drone, război electronic și artilerie, schimbând fundamental tacticile militare moderne. O victorie totală a uneia dintre părți este improbabilă. Rusia nu poate fi învinsă militar convențional datorită arsenalului său nuclear, dar pierde strategic dacă nu-și atinge scopul de a controla Ucraina. Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran, independent de sprijinul occidental. Scenariul cel mai realist este un armistițiu pe linia frontului, realizabil doar atunci când la Kremlin se va percepe un echilibru de forțe și un pericol existențial la adresa regimului.

I. Prăbușirea URSS și Ascensiunea Siloviki-lor

Cauzele Reale ale Colapsului Sovietic

Spre deosebire de teza promovată de Vladimir Putin, conform căreia prăbușirea URSS a fost „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX” și opera Occidentului, analiza indică o cauză internă, sistemică.

  • Eșecul Economic: Sistemul comunist nu a reușit să-și îndeplinească promisiunea fundamentală de a asigura un trai decent. „Comunismul a promis o bucată de pâine și acea bucată de pâine n-a mai ajuns la popor.”
  • Suprasolicitarea Militară: Economia sovietică, rigidă și neperformantă, nu a putut susține „colosul militar industrial” și angajamentele pe multiple fronturi, de la înarmare la subvenționarea mișcărilor „de eliberare națională” și teroriste la nivel global.
  • Rolul KGB: Paradoxal, KGB-ul a fost printre primele instituții care au sesizat iminența prăbușirii. Figuri precum Iuri Andropov, fost șef al KGB, au încercat să reformeze sistemul prin promovarea unor lideri precum Mihail Gorbaciov, însă eforturile au fost tardive.

Haosul Anilor ’90 și Consolidarea Puterii KGB

Perioada președinției lui Boris Elțîn a fost caracterizată de un vid de putere și un colaps al legii, creând un mediu propice pentru consolidarea puterii reale de către structurile de forță moștenite din perioada sovietică.

  • Dezmăț și Corupție: Anii ’90 au fost marcați de „furt în masă, teroare”, ascensiunea oligarhilor („uteciștii”) și a mafioților („vor v zakone”). Corupția a atins niveluri extreme, inclusiv în rândul armatei, unde se vindeau echipamente militare, de la tancuri la nave.
  • Cetățeanul de Rând, Victimă a Tranziției: Democrația nu a funcționat pentru cetățeanul rus obișnuit, care se confrunta cu șantajul mafiot, insecuritate și un șoc economic brutal. Această dezamăgire a creat o nevoie acută de „un pic de ordine”.
  • Ascensiunea „Câinilor de Pază”: În spatele scenei, foștii ofițeri KGB (siloviki) s-au repoziționat. Ei erau cei care „știu să exercite violența în slujba cârdășiei”. Această castă, cu o tradiție istorică în Rusia (de la Opricinina lui Ivan cel Groaznic la Ohrana țaristă și CEKA), a preluat treptat controlul, mai întâi din umbră, apoi direct. Rusia post-sovietică a văzut cum opoziția reală nu s-a putut naște, iar lupta pentru putere s-a dat în interiorul nomenclaturii comuniste.

II. Era Putin: Consolidare, Revizionism și Drumul spre Război

Ascensiunea lui Putin și „Dictatura Legii”

Vladimir Putin, un ofițer KGB de nivel mediu, a fost identificat de cercul lui Elțîn ca fiind soluția pentru a salva atât familia prezidențială de potențiale acuzații de corupție, cât și statul rus de la dezintegrare.

  • Contextul Numirii: La finalul anilor ’90, Rusia pierduse Primul Război Cecen, se confrunta cu mișcări centrifuge (Cecenia, Tatarstan), iar popularitatea lui Elțîn era în colaps.
  • Mascarada Teroristă: Pentru a-i crește notorietatea lui Putin, numit premier în 1999, și pentru a justifica o nouă intervenție în Cecenia, a fost orchestrată o serie de atentate cu bombă la blocuri de locuințe din Rusia. Acestea au fost „crime ale KGB-ului”, dovedite parțial când agenți FSB au fost prinși plantând saci cu explozibil într-un subsol, sub pretextul unui „exercițiu”.
  • Câștigarea Alegerilor: În urma acestei diversiuni, populația rusă, speriată, s-a raliat în jurul premierului Putin, care promitea „dictatura legii”. Acesta a câștigat alegerile din 2000, singurele în care voturile au fost, cel mai probabil, numărate corect, deși campania a fost marcată de propagandă intensă.

Perioada de Stabilitate și Apropiere de Occident (2000-2011)

Primul deceniu al lui Putin la putere a răspuns așteptărilor unei mari părți a societății rusești, aducând ordine și o creștere economică susținută.

  • Consolidarea Puterii: Oligarhii au fost puși sub control, fiind forțați să aleagă între supunere politică și exil sau închisoare (cazul Hodorkovski). Silovikii au preluat controlul asupra ministerelor și întreprinderilor strategice, instituind un „capitalism de stat”.
  • Rezolvarea Crizei Cecene: Al Doilea Război Cecen a fost „rezolvat” prin forță brută, orașul Groznîi fiind „șters de pe hartă”. Ulterior, Putin a aplicat o politică a clanurilor, favorizându-l pe Ahmad Kadîrov (și mai târziu pe fiul său, Ramzan) pentru a pacifica regiunea.
  • Relația cu Occidentul: În această perioadă, Putin a avut o atitudine aparent pro-occidentală. A colaborat cu SUA după 11 septembrie 2001, permițând baze în Asia Centrală și a negociat noi acorduri de control al armamentului (New START). Relațiile economice, în special cu Germania (gaz contra tehnologie), s-au intensificat.

Punctul de Cotitură: De la Georgia (2008) la Protestele din Moscova (2011)

Această perioadă marchează o schimbare fundamentală în atitudinea regimului Putin față de Occident și față de orice formă de opoziție internă.

  • Primul Semnal – Georgia (2008): Invazia Rusiei în Georgia a fost un semnal clar că „imperiul contraatacă” și nu mai tolerează extinderea influenței occidentale în spațiul considerat vital. A fost și un moment în care armata rusă și-a demonstrat slăbiciunile, dar a învins prin forță brută.
  • Amenințarea Internă – Protestele „Cămășilor Albe” (2011): Alegerile considerate trucate au scos în stradă, în Moscova și alte mari orașe, zeci de mii de oameni. Putin a perceput aceste mișcări ca fiind orchestrate de Occident (în special de Hillary Clinton, atunci Secretar de Stat al SUA) și s-a simțit personal amenințat. Din acest moment, a început să „scoată dinții fățiș”.

Expansiunea Imperială: Crimeea, Siria și Eșecul Diplomatic în Ucraina

După 2011, politica externă a Rusiei a devenit deschis agresivă, testând constant reacția unui Occident ezitant.

  • Intervenția în Siria: Putin a profitat de ezitarea administrației Obama și a intervenit decisiv, salvând regimul Assad și restabilind prezența militară rusă în Orientul Mijlociu. Occidentul a fost pus în fața faptului împlinit.
  • Anexarea Crimeei (2014): Utilizând „omuleții verzi” și profitând de haosul de la Kiev, Rusia a anexat Crimeea, încălcând pentru prima dată flagrant regulile internaționale postbelice privind schimbarea frontierelor prin forță. Reacția occidentală a fost slabă.
  • Crearea Rănii din Donbas: Rusia a creat și întreținut republicile separatiste din Donețk și Lugansk, declanșând un război mocnit.
  • Refuzul lui Zelenski: Momentul decisiv care a precedat invazia pe scară largă a fost întâlnirea de la Paris (formatul Normandia), unde președintele Volodimir Zelenski, spre deosebire de așteptările lui Putin, a refuzat implementarea Acordurilor de la Minsk în termenii dictați de Rusia (care ar fi acordat republicilor separatiste drept de veto asupra politicii externe a Ucrainei). Din acel moment, Rusia a început pregătirile pentru „lovitura de grație”.

III. Invazia din 2022: O Eroare Strategică Fundamentală

Decizia de a invada Ucraina a fost fundamentată pe o percepție complet deformată a realității, atât în ceea ce privește Ucraina, cât și propriile capacități.

Calculul Greșit: Subestimarea Ucrainei și Supraestimarea Forțelor Proprii

Eșecul invaziei își are rădăcinile într-o analiză de intelligence profund eronată, coruptă de dorința de a-i confirma lui Putin propriile preconcepții.

  • Identitatea Națională Ucraineană: Convingerea Kremlinului era că națiunea ucraineană este o construcție artificială, aproape inexistentă, iar populația va întâmpina trupele ruse cu flori. Realitatea de pe teren a demonstrat o voință de luptă și un sentiment național extraordinar, ucrainenii fiind pregătiți „să moară pentru a rămâne liberi”.
  • Puterea Politică de la Kiev: Kremlinul credea că președintele Zelenski este un „actoraș” slab, populist, care va ceda sau va fugi, iar instituțiile statului sunt corupte și fragile. Realitatea a arătat o conducere politică care a rămas la Kiev, mobilizând națiunea, Zelenski devenind un simbol al rezistenței.
  • Capacitatea Armatei Ucrainene: Se estima că armata este slabă, demoralizată și se va dizolva rapid, similar cu ce s-a întâmplat în Crimeea în 2014. În realitate, armata, reformată și întărită după 2014, a opus o rezistență feroce, flexibilă și eficientă.
  • Reacția Occidentului: Liderii occidentali erau considerați slabi, dezbinați și incapabili să intervină decisiv pentru a nu risca o confruntare cu o putere nucleară. Realitatea a fost că Occidentul, deși inițial ezitant, s-a unit și a oferit un sprijin militar, financiar și politic masiv și fără precedent.
  • Forța Armatei Ruse: Armata era percepută ca fiind modernizată, puternică și capabilă de o operațiune rapidă și decisivă. În fapt, armata s-a dovedit a fi afectată de corupție masivă, planificare deficitară, probleme logistice grave și incompetență la nivel de comandă.

Eșecul Războiului Hibrid și al Loviturii de Decapitare

Planul inițial al Rusiei a încălcat principii militare de bază, combinând o operație clasică de invazie cu o tentativă de lovitură de stat.

  • Încălcarea Principiilor Militare: Decizia politică a impus un atac pe multiple axe (șase, conform unor analize) fără o concentrare a efortului și fără o unitate de comandă clară, ceea ce a dispersat forțele și a suprasolicitat logistica.
  • Eșecul Asaltului asupra Kievului: Tentativa de a captura capitala în trei zile printr-o combinație de incursiuni ale forțelor speciale (Spetsnaz, GRU), desant aerian (aeroportul Hostomel) și avansul unor coloane blindate masive a eșuat lamentabil. Coloanele s-au blocat, au rămas fără combustibil și au devenit ținte facile pentru apărarea mobilă ucraineană.
  • Lipsa Superiorității Aeriene: Rusia nu a reușit să neutralizeze apărarea antiaeriană ucraineană în primele ore ale războiului, o condiție esențială pentru succesul oricărei operațiuni moderne. Aviația rusă a rămas vulnerabilă și nu a obținut niciodată controlul deplin al spațiului aerian.

IV. Transformarea Războiului și Perspective de Viitor

Evoluția Conflictului: De la Atriție la Războiul Dronelor

Eșecul planului inițial a forțat Rusia să treacă la un război de uzură, care, la rândul său, a suferit transformări tehnologice accelerate.

  • Paralele cu Primul Război Mondial: Conflictul a intrat într-o fază de atriție, cu lupte de tranșee, dueluri de artilerie și ofensive costisitoare pentru câștiguri teritoriale minime.
  • Revoluția Dronelor: Războiul a fost transformat de utilizarea masivă a dronelor de diverse tipuri, de la cele de recunoaștere la drone FPV (First Person View) kamikaze. Acestea domină câmpul de luptă, fiind responsabile pentru aproximativ 70% din pierderi și creând o „zonă gri” de zeci de kilometri în spatele frontului, unde orice mișcare este extrem de periculoasă.
  • Adaptare și Inovație: Ambele părți s-au adaptat rapid. Rusia a dezvoltat drone (Lancet), a standardizat producția și a adaptat bombe vechi cu kituri de ghidaj (bombe planante UMPK). Ucraina, sprijinită de Occident, a inovat constant, dezvoltând drone navale și aeriene cu rază lungă de acțiune.

Starea Actuală a Frontului și Provocările Cheie

În prezent, conflictul se află într-un echilibru dinamic, cu inițiativa de partea Rusiei, care avansează lent, dar constant, cu pierderi umane și materiale uriașe.

  • Provocarea Rusiei: Deși dispune de resurse umane și materiale superioare (reactivând stocuri sovietice și apelând la Coreea de Nord), capacitatea sa de a genera forță de calitate este limitată. Loialitatea este adesea mai importantă decât competența în structura de comandă (ex. generalul Lapin).
  • Provocarea Ucrainei: Cea mai mare problemă este generarea forței umane. Criza demografică face dificilă mobilizarea de noi soldați, în special infanteriști, esențiali pentru menținerea liniilor defensive. Dependența de ajutorul militar și financiar occidental rămâne totală.
  • Rolul Occidentului: Sprijinul occidental este vital. „Fără ajutorul vestului, Ucraina se predă a doua zi.” Europenii susțin Ucraina nu din considerente economice, ci de securitate, conștienți că o victorie a Rusiei i-ar amenința direct.

Scenarii Realiste pentru Încheierea Conflictului

O victorie militară decisivă este puțin probabilă pentru oricare dintre părți, ceea ce face ca un deznodământ negociat sau un conflict înghețat să fie cele mai plauzibile scenarii.

  • Definirea Victoriei și a Înfrângerii:
    • Rusia pierde dacă nu reușește să-și atingă obiectivul strategic de a controla politic Ucraina. Chiar și menținerea teritoriilor ocupate, fără subjugarea Kievului, reprezintă un eșec.
    • Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran și independent, capabil să se integreze în structurile occidentale. Recuperarea tuturor teritoriilor nu este o condiție sine qua non pentru victorie.
  • Condițiile pentru Negociere: Putin va fi dispus să negocieze un armistițiu doar în momentul în care se va atinge un triplu echilibru:
    1. Echilibru Militar: Când forțele ruse nu mai pot avansa pe front.
    2. Echilibru Economic: Când regimul de la Kremlin va simți că timpul și sancțiunile lucrează împotriva sa.
    3. Pericol Existențial pentru Regim: Când continuarea războiului devine mai periculoasă pentru stabilitatea internă a regimului Putin decât încheierea lui.
  • Rezultatul Cel Mai Probabil: O „înghețare” a conflictului pe linia frontului, similară cu modelul coreean, printr-un armistițiu care nu rezolvă politic conflictul, dar oprește luptele pe termen nedeterminat.

Citeste pe larg

By:
On:
In: Conflict NATO-Rusia, istorie

… in viziunea comandorului Sandu Valentin Mateiu.

PRESSONE

Geneza Regimului Putin și Războiul din Ucraina

Analiza geostrategică a comandorului Sandu Valentin Mateiu privind evoluția Rusiei post-sovietice, consolidarea regimului Putin și cauzele, desfășurarea și perspectivele războiului din Ucraina. 

Prăbușirea URSS nu a fost rezultatul unui complot occidental, ci o implozie a sistemului comunist, incapabil să susțină economic colosul militar-industrial. Haosul anilor ’90, marcat de corupție endemică și violență mafiotă, a creat contextul ideal pentru ascensiunea elitei serviciilor secrete (KGB/FSB), cunoscuți ca siloviki.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a fost orchestrată pentru a restabili ordinea, a proteja interesele familiei Elțîn și a opri tendințele centrifuge din Federația Rusă. Regimul său a consolidat puterea prin subordonarea oligarhilor, controlul mass-mediei și crearea unui „capitalism de stat”. Un punct de cotitură a fost în jurul anilor 2008-2011, când, pe fondul Războiului din Georgia și al protestelor interne, Putin a abandonat orice pretenție de parteneriat cu Occidentul și a adoptat o politică revizionistă agresivă, manifestată în Siria și, ulterior, prin anexarea Crimeei în 2014.

Invazia pe scară largă din 2022 a fost o eroare strategică fundamentală, bazată pe o serie de calcule greșite: subestimarea profundă a identității naționale și a voinței de luptă ucrainene, supraestimarea capacităților propriilor forțe armate și o analiză de intelligence viciată de wishful thinking—furnizarea de informații care să confirme narativul dorit de Kremlin. Eșecul planului inițial de „război hibrid” și decapitare a puterii de la Kiev a transformat conflictul într-un război de uzură.

În prezent, războiul a evoluat, devenind un conflict dominat de drone, război electronic și artilerie, schimbând fundamental tacticile militare moderne. O victorie totală a uneia dintre părți este improbabilă. Rusia nu poate fi învinsă militar convențional datorită arsenalului său nuclear, dar pierde strategic dacă nu-și atinge scopul de a controla Ucraina. Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran, independent de sprijinul occidental. Scenariul cel mai realist este un armistițiu pe linia frontului, realizabil doar atunci când la Kremlin se va percepe un echilibru de forțe și un pericol existențial la adresa regimului.

I. Prăbușirea URSS și Ascensiunea Siloviki-lor

Cauzele Reale ale Colapsului Sovietic

Spre deosebire de teza promovată de Vladimir Putin, conform căreia prăbușirea URSS a fost „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX” și opera Occidentului, analiza indică o cauză internă, sistemică.

  • Eșecul Economic: Sistemul comunist nu a reușit să-și îndeplinească promisiunea fundamentală de a asigura un trai decent. „Comunismul a promis o bucată de pâine și acea bucată de pâine n-a mai ajuns la popor.”
  • Suprasolicitarea Militară: Economia sovietică, rigidă și neperformantă, nu a putut susține „colosul militar industrial” și angajamentele pe multiple fronturi, de la înarmare la subvenționarea mișcărilor „de eliberare națională” și teroriste la nivel global.
  • Rolul KGB: Paradoxal, KGB-ul a fost printre primele instituții care au sesizat iminența prăbușirii. Figuri precum Iuri Andropov, fost șef al KGB, au încercat să reformeze sistemul prin promovarea unor lideri precum Mihail Gorbaciov, însă eforturile au fost tardive.

Haosul Anilor ’90 și Consolidarea Puterii KGB

Perioada președinției lui Boris Elțîn a fost caracterizată de un vid de putere și un colaps al legii, creând un mediu propice pentru consolidarea puterii reale de către structurile de forță moștenite din perioada sovietică.

  • Dezmăț și Corupție: Anii ’90 au fost marcați de „furt în masă, teroare”, ascensiunea oligarhilor („uteciștii”) și a mafioților („vor v zakone”). Corupția a atins niveluri extreme, inclusiv în rândul armatei, unde se vindeau echipamente militare, de la tancuri la nave.
  • Cetățeanul de Rând, Victimă a Tranziției: Democrația nu a funcționat pentru cetățeanul rus obișnuit, care se confrunta cu șantajul mafiot, insecuritate și un șoc economic brutal. Această dezamăgire a creat o nevoie acută de „un pic de ordine”.
  • Ascensiunea „Câinilor de Pază”: În spatele scenei, foștii ofițeri KGB (siloviki) s-au repoziționat. Ei erau cei care „știu să exercite violența în slujba cârdășiei”. Această castă, cu o tradiție istorică în Rusia (de la Opricinina lui Ivan cel Groaznic la Ohrana țaristă și CEKA), a preluat treptat controlul, mai întâi din umbră, apoi direct. Rusia post-sovietică a văzut cum opoziția reală nu s-a putut naște, iar lupta pentru putere s-a dat în interiorul nomenclaturii comuniste.

II. Era Putin: Consolidare, Revizionism și Drumul spre Război

Ascensiunea lui Putin și „Dictatura Legii”

Vladimir Putin, un ofițer KGB de nivel mediu, a fost identificat de cercul lui Elțîn ca fiind soluția pentru a salva atât familia prezidențială de potențiale acuzații de corupție, cât și statul rus de la dezintegrare.

  • Contextul Numirii: La finalul anilor ’90, Rusia pierduse Primul Război Cecen, se confrunta cu mișcări centrifuge (Cecenia, Tatarstan), iar popularitatea lui Elțîn era în colaps.
  • Mascarada Teroristă: Pentru a-i crește notorietatea lui Putin, numit premier în 1999, și pentru a justifica o nouă intervenție în Cecenia, a fost orchestrată o serie de atentate cu bombă la blocuri de locuințe din Rusia. Acestea au fost „crime ale KGB-ului”, dovedite parțial când agenți FSB au fost prinși plantând saci cu explozibil într-un subsol, sub pretextul unui „exercițiu”.
  • Câștigarea Alegerilor: În urma acestei diversiuni, populația rusă, speriată, s-a raliat în jurul premierului Putin, care promitea „dictatura legii”. Acesta a câștigat alegerile din 2000, singurele în care voturile au fost, cel mai probabil, numărate corect, deși campania a fost marcată de propagandă intensă.

Perioada de Stabilitate și Apropiere de Occident (2000-2011)

Primul deceniu al lui Putin la putere a răspuns așteptărilor unei mari părți a societății rusești, aducând ordine și o creștere economică susținută.

  • Consolidarea Puterii: Oligarhii au fost puși sub control, fiind forțați să aleagă între supunere politică și exil sau închisoare (cazul Hodorkovski). Silovikii au preluat controlul asupra ministerelor și întreprinderilor strategice, instituind un „capitalism de stat”.
  • Rezolvarea Crizei Cecene: Al Doilea Război Cecen a fost „rezolvat” prin forță brută, orașul Groznîi fiind „șters de pe hartă”. Ulterior, Putin a aplicat o politică a clanurilor, favorizându-l pe Ahmad Kadîrov (și mai târziu pe fiul său, Ramzan) pentru a pacifica regiunea.
  • Relația cu Occidentul: În această perioadă, Putin a avut o atitudine aparent pro-occidentală. A colaborat cu SUA după 11 septembrie 2001, permițând baze în Asia Centrală și a negociat noi acorduri de control al armamentului (New START). Relațiile economice, în special cu Germania (gaz contra tehnologie), s-au intensificat.

Punctul de Cotitură: De la Georgia (2008) la Protestele din Moscova (2011)

Această perioadă marchează o schimbare fundamentală în atitudinea regimului Putin față de Occident și față de orice formă de opoziție internă.

  • Primul Semnal – Georgia (2008): Invazia Rusiei în Georgia a fost un semnal clar că „imperiul contraatacă” și nu mai tolerează extinderea influenței occidentale în spațiul considerat vital. A fost și un moment în care armata rusă și-a demonstrat slăbiciunile, dar a învins prin forță brută.
  • Amenințarea Internă – Protestele „Cămășilor Albe” (2011): Alegerile considerate trucate au scos în stradă, în Moscova și alte mari orașe, zeci de mii de oameni. Putin a perceput aceste mișcări ca fiind orchestrate de Occident (în special de Hillary Clinton, atunci Secretar de Stat al SUA) și s-a simțit personal amenințat. Din acest moment, a început să „scoată dinții fățiș”.

Expansiunea Imperială: Crimeea, Siria și Eșecul Diplomatic în Ucraina

După 2011, politica externă a Rusiei a devenit deschis agresivă, testând constant reacția unui Occident ezitant.

  • Intervenția în Siria: Putin a profitat de ezitarea administrației Obama și a intervenit decisiv, salvând regimul Assad și restabilind prezența militară rusă în Orientul Mijlociu. Occidentul a fost pus în fața faptului împlinit.
  • Anexarea Crimeei (2014): Utilizând „omuleții verzi” și profitând de haosul de la Kiev, Rusia a anexat Crimeea, încălcând pentru prima dată flagrant regulile internaționale postbelice privind schimbarea frontierelor prin forță. Reacția occidentală a fost slabă.
  • Crearea Rănii din Donbas: Rusia a creat și întreținut republicile separatiste din Donețk și Lugansk, declanșând un război mocnit.
  • Refuzul lui Zelenski: Momentul decisiv care a precedat invazia pe scară largă a fost întâlnirea de la Paris (formatul Normandia), unde președintele Volodimir Zelenski, spre deosebire de așteptările lui Putin, a refuzat implementarea Acordurilor de la Minsk în termenii dictați de Rusia (care ar fi acordat republicilor separatiste drept de veto asupra politicii externe a Ucrainei). Din acel moment, Rusia a început pregătirile pentru „lovitura de grație”.

III. Invazia din 2022: O Eroare Strategică Fundamentală

Decizia de a invada Ucraina a fost fundamentată pe o percepție complet deformată a realității, atât în ceea ce privește Ucraina, cât și propriile capacități.

Calculul Greșit: Subestimarea Ucrainei și Supraestimarea Forțelor Proprii

Eșecul invaziei își are rădăcinile într-o analiză de intelligence profund eronată, coruptă de dorința de a-i confirma lui Putin propriile preconcepții.

  • Identitatea Națională Ucraineană: Convingerea Kremlinului era că națiunea ucraineană este o construcție artificială, aproape inexistentă, iar populația va întâmpina trupele ruse cu flori. Realitatea de pe teren a demonstrat o voință de luptă și un sentiment național extraordinar, ucrainenii fiind pregătiți „să moară pentru a rămâne liberi”.
  • Puterea Politică de la Kiev: Kremlinul credea că președintele Zelenski este un „actoraș” slab, populist, care va ceda sau va fugi, iar instituțiile statului sunt corupte și fragile. Realitatea a arătat o conducere politică care a rămas la Kiev, mobilizând națiunea, Zelenski devenind un simbol al rezistenței.
  • Capacitatea Armatei Ucrainene: Se estima că armata este slabă, demoralizată și se va dizolva rapid, similar cu ce s-a întâmplat în Crimeea în 2014. În realitate, armata, reformată și întărită după 2014, a opus o rezistență feroce, flexibilă și eficientă.
  • Reacția Occidentului: Liderii occidentali erau considerați slabi, dezbinați și incapabili să intervină decisiv pentru a nu risca o confruntare cu o putere nucleară. Realitatea a fost că Occidentul, deși inițial ezitant, s-a unit și a oferit un sprijin militar, financiar și politic masiv și fără precedent.
  • Forța Armatei Ruse: Armata era percepută ca fiind modernizată, puternică și capabilă de o operațiune rapidă și decisivă. În fapt, armata s-a dovedit a fi afectată de corupție masivă, planificare deficitară, probleme logistice grave și incompetență la nivel de comandă.

Eșecul Războiului Hibrid și al Loviturii de Decapitare

Planul inițial al Rusiei a încălcat principii militare de bază, combinând o operație clasică de invazie cu o tentativă de lovitură de stat.

  • Încălcarea Principiilor Militare: Decizia politică a impus un atac pe multiple axe (șase, conform unor analize) fără o concentrare a efortului și fără o unitate de comandă clară, ceea ce a dispersat forțele și a suprasolicitat logistica.
  • Eșecul Asaltului asupra Kievului: Tentativa de a captura capitala în trei zile printr-o combinație de incursiuni ale forțelor speciale (Spetsnaz, GRU), desant aerian (aeroportul Hostomel) și avansul unor coloane blindate masive a eșuat lamentabil. Coloanele s-au blocat, au rămas fără combustibil și au devenit ținte facile pentru apărarea mobilă ucraineană.
  • Lipsa Superiorității Aeriene: Rusia nu a reușit să neutralizeze apărarea antiaeriană ucraineană în primele ore ale războiului, o condiție esențială pentru succesul oricărei operațiuni moderne. Aviația rusă a rămas vulnerabilă și nu a obținut niciodată controlul deplin al spațiului aerian.

IV. Transformarea Războiului și Perspective de Viitor

Evoluția Conflictului: De la Atriție la Războiul Dronelor

Eșecul planului inițial a forțat Rusia să treacă la un război de uzură, care, la rândul său, a suferit transformări tehnologice accelerate.

  • Paralele cu Primul Război Mondial: Conflictul a intrat într-o fază de atriție, cu lupte de tranșee, dueluri de artilerie și ofensive costisitoare pentru câștiguri teritoriale minime.
  • Revoluția Dronelor: Războiul a fost transformat de utilizarea masivă a dronelor de diverse tipuri, de la cele de recunoaștere la drone FPV (First Person View) kamikaze. Acestea domină câmpul de luptă, fiind responsabile pentru aproximativ 70% din pierderi și creând o „zonă gri” de zeci de kilometri în spatele frontului, unde orice mișcare este extrem de periculoasă.
  • Adaptare și Inovație: Ambele părți s-au adaptat rapid. Rusia a dezvoltat drone (Lancet), a standardizat producția și a adaptat bombe vechi cu kituri de ghidaj (bombe planante UMPK). Ucraina, sprijinită de Occident, a inovat constant, dezvoltând drone navale și aeriene cu rază lungă de acțiune.

Starea Actuală a Frontului și Provocările Cheie

În prezent, conflictul se află într-un echilibru dinamic, cu inițiativa de partea Rusiei, care avansează lent, dar constant, cu pierderi umane și materiale uriașe.

  • Provocarea Rusiei: Deși dispune de resurse umane și materiale superioare (reactivând stocuri sovietice și apelând la Coreea de Nord), capacitatea sa de a genera forță de calitate este limitată. Loialitatea este adesea mai importantă decât competența în structura de comandă (ex. generalul Lapin).
  • Provocarea Ucrainei: Cea mai mare problemă este generarea forței umane. Criza demografică face dificilă mobilizarea de noi soldați, în special infanteriști, esențiali pentru menținerea liniilor defensive. Dependența de ajutorul militar și financiar occidental rămâne totală.
  • Rolul Occidentului: Sprijinul occidental este vital. „Fără ajutorul vestului, Ucraina se predă a doua zi.” Europenii susțin Ucraina nu din considerente economice, ci de securitate, conștienți că o victorie a Rusiei i-ar amenința direct.

Scenarii Realiste pentru Încheierea Conflictului

O victorie militară decisivă este puțin probabilă pentru oricare dintre părți, ceea ce face ca un deznodământ negociat sau un conflict înghețat să fie cele mai plauzibile scenarii.

  • Definirea Victoriei și a Înfrângerii:
    • Rusia pierde dacă nu reușește să-și atingă obiectivul strategic de a controla politic Ucraina. Chiar și menținerea teritoriilor ocupate, fără subjugarea Kievului, reprezintă un eșec.
    • Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran și independent, capabil să se integreze în structurile occidentale. Recuperarea tuturor teritoriilor nu este o condiție sine qua non pentru victorie.
  • Condițiile pentru Negociere: Putin va fi dispus să negocieze un armistițiu doar în momentul în care se va atinge un triplu echilibru:
    1. Echilibru Militar: Când forțele ruse nu mai pot avansa pe front.
    2. Echilibru Economic: Când regimul de la Kremlin va simți că timpul și sancțiunile lucrează împotriva sa.
    3. Pericol Existențial pentru Regim: Când continuarea războiului devine mai periculoasă pentru stabilitatea internă a regimului Putin decât încheierea lui.
  • Rezultatul Cel Mai Probabil: O „înghețare” a conflictului pe linia frontului, similară cu modelul coreean, printr-un armistițiu care nu rezolvă politic conflictul, dar oprește luptele pe termen nedeterminat.

Citeste pe larg

By:
On:
In: Conflict NATO-Rusia, istorie

… in viziunea comandorului Sandu Valentin Mateiu.

PRESSONE

Geneza Regimului Putin și Războiul din Ucraina

Analiza geostrategică a comandorului Sandu Valentin Mateiu privind evoluția Rusiei post-sovietice, consolidarea regimului Putin și cauzele, desfășurarea și perspectivele războiului din Ucraina. 

Prăbușirea URSS nu a fost rezultatul unui complot occidental, ci o implozie a sistemului comunist, incapabil să susțină economic colosul militar-industrial. Haosul anilor ’90, marcat de corupție endemică și violență mafiotă, a creat contextul ideal pentru ascensiunea elitei serviciilor secrete (KGB/FSB), cunoscuți ca siloviki.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a fost orchestrată pentru a restabili ordinea, a proteja interesele familiei Elțîn și a opri tendințele centrifuge din Federația Rusă. Regimul său a consolidat puterea prin subordonarea oligarhilor, controlul mass-mediei și crearea unui „capitalism de stat”. Un punct de cotitură a fost în jurul anilor 2008-2011, când, pe fondul Războiului din Georgia și al protestelor interne, Putin a abandonat orice pretenție de parteneriat cu Occidentul și a adoptat o politică revizionistă agresivă, manifestată în Siria și, ulterior, prin anexarea Crimeei în 2014.

Invazia pe scară largă din 2022 a fost o eroare strategică fundamentală, bazată pe o serie de calcule greșite: subestimarea profundă a identității naționale și a voinței de luptă ucrainene, supraestimarea capacităților propriilor forțe armate și o analiză de intelligence viciată de wishful thinking—furnizarea de informații care să confirme narativul dorit de Kremlin. Eșecul planului inițial de „război hibrid” și decapitare a puterii de la Kiev a transformat conflictul într-un război de uzură.

În prezent, războiul a evoluat, devenind un conflict dominat de drone, război electronic și artilerie, schimbând fundamental tacticile militare moderne. O victorie totală a uneia dintre părți este improbabilă. Rusia nu poate fi învinsă militar convențional datorită arsenalului său nuclear, dar pierde strategic dacă nu-și atinge scopul de a controla Ucraina. Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran, independent de sprijinul occidental. Scenariul cel mai realist este un armistițiu pe linia frontului, realizabil doar atunci când la Kremlin se va percepe un echilibru de forțe și un pericol existențial la adresa regimului.

I. Prăbușirea URSS și Ascensiunea Siloviki-lor

Cauzele Reale ale Colapsului Sovietic

Spre deosebire de teza promovată de Vladimir Putin, conform căreia prăbușirea URSS a fost „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX” și opera Occidentului, analiza indică o cauză internă, sistemică.

  • Eșecul Economic: Sistemul comunist nu a reușit să-și îndeplinească promisiunea fundamentală de a asigura un trai decent. „Comunismul a promis o bucată de pâine și acea bucată de pâine n-a mai ajuns la popor.”
  • Suprasolicitarea Militară: Economia sovietică, rigidă și neperformantă, nu a putut susține „colosul militar industrial” și angajamentele pe multiple fronturi, de la înarmare la subvenționarea mișcărilor „de eliberare națională” și teroriste la nivel global.
  • Rolul KGB: Paradoxal, KGB-ul a fost printre primele instituții care au sesizat iminența prăbușirii. Figuri precum Iuri Andropov, fost șef al KGB, au încercat să reformeze sistemul prin promovarea unor lideri precum Mihail Gorbaciov, însă eforturile au fost tardive.

Haosul Anilor ’90 și Consolidarea Puterii KGB

Perioada președinției lui Boris Elțîn a fost caracterizată de un vid de putere și un colaps al legii, creând un mediu propice pentru consolidarea puterii reale de către structurile de forță moștenite din perioada sovietică.

  • Dezmăț și Corupție: Anii ’90 au fost marcați de „furt în masă, teroare”, ascensiunea oligarhilor („uteciștii”) și a mafioților („vor v zakone”). Corupția a atins niveluri extreme, inclusiv în rândul armatei, unde se vindeau echipamente militare, de la tancuri la nave.
  • Cetățeanul de Rând, Victimă a Tranziției: Democrația nu a funcționat pentru cetățeanul rus obișnuit, care se confrunta cu șantajul mafiot, insecuritate și un șoc economic brutal. Această dezamăgire a creat o nevoie acută de „un pic de ordine”.
  • Ascensiunea „Câinilor de Pază”: În spatele scenei, foștii ofițeri KGB (siloviki) s-au repoziționat. Ei erau cei care „știu să exercite violența în slujba cârdășiei”. Această castă, cu o tradiție istorică în Rusia (de la Opricinina lui Ivan cel Groaznic la Ohrana țaristă și CEKA), a preluat treptat controlul, mai întâi din umbră, apoi direct. Rusia post-sovietică a văzut cum opoziția reală nu s-a putut naște, iar lupta pentru putere s-a dat în interiorul nomenclaturii comuniste.

II. Era Putin: Consolidare, Revizionism și Drumul spre Război

Ascensiunea lui Putin și „Dictatura Legii”

Vladimir Putin, un ofițer KGB de nivel mediu, a fost identificat de cercul lui Elțîn ca fiind soluția pentru a salva atât familia prezidențială de potențiale acuzații de corupție, cât și statul rus de la dezintegrare.

  • Contextul Numirii: La finalul anilor ’90, Rusia pierduse Primul Război Cecen, se confrunta cu mișcări centrifuge (Cecenia, Tatarstan), iar popularitatea lui Elțîn era în colaps.
  • Mascarada Teroristă: Pentru a-i crește notorietatea lui Putin, numit premier în 1999, și pentru a justifica o nouă intervenție în Cecenia, a fost orchestrată o serie de atentate cu bombă la blocuri de locuințe din Rusia. Acestea au fost „crime ale KGB-ului”, dovedite parțial când agenți FSB au fost prinși plantând saci cu explozibil într-un subsol, sub pretextul unui „exercițiu”.
  • Câștigarea Alegerilor: În urma acestei diversiuni, populația rusă, speriată, s-a raliat în jurul premierului Putin, care promitea „dictatura legii”. Acesta a câștigat alegerile din 2000, singurele în care voturile au fost, cel mai probabil, numărate corect, deși campania a fost marcată de propagandă intensă.

Perioada de Stabilitate și Apropiere de Occident (2000-2011)

Primul deceniu al lui Putin la putere a răspuns așteptărilor unei mari părți a societății rusești, aducând ordine și o creștere economică susținută.

  • Consolidarea Puterii: Oligarhii au fost puși sub control, fiind forțați să aleagă între supunere politică și exil sau închisoare (cazul Hodorkovski). Silovikii au preluat controlul asupra ministerelor și întreprinderilor strategice, instituind un „capitalism de stat”.
  • Rezolvarea Crizei Cecene: Al Doilea Război Cecen a fost „rezolvat” prin forță brută, orașul Groznîi fiind „șters de pe hartă”. Ulterior, Putin a aplicat o politică a clanurilor, favorizându-l pe Ahmad Kadîrov (și mai târziu pe fiul său, Ramzan) pentru a pacifica regiunea.
  • Relația cu Occidentul: În această perioadă, Putin a avut o atitudine aparent pro-occidentală. A colaborat cu SUA după 11 septembrie 2001, permițând baze în Asia Centrală și a negociat noi acorduri de control al armamentului (New START). Relațiile economice, în special cu Germania (gaz contra tehnologie), s-au intensificat.

Punctul de Cotitură: De la Georgia (2008) la Protestele din Moscova (2011)

Această perioadă marchează o schimbare fundamentală în atitudinea regimului Putin față de Occident și față de orice formă de opoziție internă.

  • Primul Semnal – Georgia (2008): Invazia Rusiei în Georgia a fost un semnal clar că „imperiul contraatacă” și nu mai tolerează extinderea influenței occidentale în spațiul considerat vital. A fost și un moment în care armata rusă și-a demonstrat slăbiciunile, dar a învins prin forță brută.
  • Amenințarea Internă – Protestele „Cămășilor Albe” (2011): Alegerile considerate trucate au scos în stradă, în Moscova și alte mari orașe, zeci de mii de oameni. Putin a perceput aceste mișcări ca fiind orchestrate de Occident (în special de Hillary Clinton, atunci Secretar de Stat al SUA) și s-a simțit personal amenințat. Din acest moment, a început să „scoată dinții fățiș”.

Expansiunea Imperială: Crimeea, Siria și Eșecul Diplomatic în Ucraina

După 2011, politica externă a Rusiei a devenit deschis agresivă, testând constant reacția unui Occident ezitant.

  • Intervenția în Siria: Putin a profitat de ezitarea administrației Obama și a intervenit decisiv, salvând regimul Assad și restabilind prezența militară rusă în Orientul Mijlociu. Occidentul a fost pus în fața faptului împlinit.
  • Anexarea Crimeei (2014): Utilizând „omuleții verzi” și profitând de haosul de la Kiev, Rusia a anexat Crimeea, încălcând pentru prima dată flagrant regulile internaționale postbelice privind schimbarea frontierelor prin forță. Reacția occidentală a fost slabă.
  • Crearea Rănii din Donbas: Rusia a creat și întreținut republicile separatiste din Donețk și Lugansk, declanșând un război mocnit.
  • Refuzul lui Zelenski: Momentul decisiv care a precedat invazia pe scară largă a fost întâlnirea de la Paris (formatul Normandia), unde președintele Volodimir Zelenski, spre deosebire de așteptările lui Putin, a refuzat implementarea Acordurilor de la Minsk în termenii dictați de Rusia (care ar fi acordat republicilor separatiste drept de veto asupra politicii externe a Ucrainei). Din acel moment, Rusia a început pregătirile pentru „lovitura de grație”.

III. Invazia din 2022: O Eroare Strategică Fundamentală

Decizia de a invada Ucraina a fost fundamentată pe o percepție complet deformată a realității, atât în ceea ce privește Ucraina, cât și propriile capacități.

Calculul Greșit: Subestimarea Ucrainei și Supraestimarea Forțelor Proprii

Eșecul invaziei își are rădăcinile într-o analiză de intelligence profund eronată, coruptă de dorința de a-i confirma lui Putin propriile preconcepții.

  • Identitatea Națională Ucraineană: Convingerea Kremlinului era că națiunea ucraineană este o construcție artificială, aproape inexistentă, iar populația va întâmpina trupele ruse cu flori. Realitatea de pe teren a demonstrat o voință de luptă și un sentiment național extraordinar, ucrainenii fiind pregătiți „să moară pentru a rămâne liberi”.
  • Puterea Politică de la Kiev: Kremlinul credea că președintele Zelenski este un „actoraș” slab, populist, care va ceda sau va fugi, iar instituțiile statului sunt corupte și fragile. Realitatea a arătat o conducere politică care a rămas la Kiev, mobilizând națiunea, Zelenski devenind un simbol al rezistenței.
  • Capacitatea Armatei Ucrainene: Se estima că armata este slabă, demoralizată și se va dizolva rapid, similar cu ce s-a întâmplat în Crimeea în 2014. În realitate, armata, reformată și întărită după 2014, a opus o rezistență feroce, flexibilă și eficientă.
  • Reacția Occidentului: Liderii occidentali erau considerați slabi, dezbinați și incapabili să intervină decisiv pentru a nu risca o confruntare cu o putere nucleară. Realitatea a fost că Occidentul, deși inițial ezitant, s-a unit și a oferit un sprijin militar, financiar și politic masiv și fără precedent.
  • Forța Armatei Ruse: Armata era percepută ca fiind modernizată, puternică și capabilă de o operațiune rapidă și decisivă. În fapt, armata s-a dovedit a fi afectată de corupție masivă, planificare deficitară, probleme logistice grave și incompetență la nivel de comandă.

Eșecul Războiului Hibrid și al Loviturii de Decapitare

Planul inițial al Rusiei a încălcat principii militare de bază, combinând o operație clasică de invazie cu o tentativă de lovitură de stat.

  • Încălcarea Principiilor Militare: Decizia politică a impus un atac pe multiple axe (șase, conform unor analize) fără o concentrare a efortului și fără o unitate de comandă clară, ceea ce a dispersat forțele și a suprasolicitat logistica.
  • Eșecul Asaltului asupra Kievului: Tentativa de a captura capitala în trei zile printr-o combinație de incursiuni ale forțelor speciale (Spetsnaz, GRU), desant aerian (aeroportul Hostomel) și avansul unor coloane blindate masive a eșuat lamentabil. Coloanele s-au blocat, au rămas fără combustibil și au devenit ținte facile pentru apărarea mobilă ucraineană.
  • Lipsa Superiorității Aeriene: Rusia nu a reușit să neutralizeze apărarea antiaeriană ucraineană în primele ore ale războiului, o condiție esențială pentru succesul oricărei operațiuni moderne. Aviația rusă a rămas vulnerabilă și nu a obținut niciodată controlul deplin al spațiului aerian.

IV. Transformarea Războiului și Perspective de Viitor

Evoluția Conflictului: De la Atriție la Războiul Dronelor

Eșecul planului inițial a forțat Rusia să treacă la un război de uzură, care, la rândul său, a suferit transformări tehnologice accelerate.

  • Paralele cu Primul Război Mondial: Conflictul a intrat într-o fază de atriție, cu lupte de tranșee, dueluri de artilerie și ofensive costisitoare pentru câștiguri teritoriale minime.
  • Revoluția Dronelor: Războiul a fost transformat de utilizarea masivă a dronelor de diverse tipuri, de la cele de recunoaștere la drone FPV (First Person View) kamikaze. Acestea domină câmpul de luptă, fiind responsabile pentru aproximativ 70% din pierderi și creând o „zonă gri” de zeci de kilometri în spatele frontului, unde orice mișcare este extrem de periculoasă.
  • Adaptare și Inovație: Ambele părți s-au adaptat rapid. Rusia a dezvoltat drone (Lancet), a standardizat producția și a adaptat bombe vechi cu kituri de ghidaj (bombe planante UMPK). Ucraina, sprijinită de Occident, a inovat constant, dezvoltând drone navale și aeriene cu rază lungă de acțiune.

Starea Actuală a Frontului și Provocările Cheie

În prezent, conflictul se află într-un echilibru dinamic, cu inițiativa de partea Rusiei, care avansează lent, dar constant, cu pierderi umane și materiale uriașe.

  • Provocarea Rusiei: Deși dispune de resurse umane și materiale superioare (reactivând stocuri sovietice și apelând la Coreea de Nord), capacitatea sa de a genera forță de calitate este limitată. Loialitatea este adesea mai importantă decât competența în structura de comandă (ex. generalul Lapin).
  • Provocarea Ucrainei: Cea mai mare problemă este generarea forței umane. Criza demografică face dificilă mobilizarea de noi soldați, în special infanteriști, esențiali pentru menținerea liniilor defensive. Dependența de ajutorul militar și financiar occidental rămâne totală.
  • Rolul Occidentului: Sprijinul occidental este vital. „Fără ajutorul vestului, Ucraina se predă a doua zi.” Europenii susțin Ucraina nu din considerente economice, ci de securitate, conștienți că o victorie a Rusiei i-ar amenința direct.

Scenarii Realiste pentru Încheierea Conflictului

O victorie militară decisivă este puțin probabilă pentru oricare dintre părți, ceea ce face ca un deznodământ negociat sau un conflict înghețat să fie cele mai plauzibile scenarii.

  • Definirea Victoriei și a Înfrângerii:
    • Rusia pierde dacă nu reușește să-și atingă obiectivul strategic de a controla politic Ucraina. Chiar și menținerea teritoriilor ocupate, fără subjugarea Kievului, reprezintă un eșec.
    • Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran și independent, capabil să se integreze în structurile occidentale. Recuperarea tuturor teritoriilor nu este o condiție sine qua non pentru victorie.
  • Condițiile pentru Negociere: Putin va fi dispus să negocieze un armistițiu doar în momentul în care se va atinge un triplu echilibru:
    1. Echilibru Militar: Când forțele ruse nu mai pot avansa pe front.
    2. Echilibru Economic: Când regimul de la Kremlin va simți că timpul și sancțiunile lucrează împotriva sa.
    3. Pericol Existențial pentru Regim: Când continuarea războiului devine mai periculoasă pentru stabilitatea internă a regimului Putin decât încheierea lui.
  • Rezultatul Cel Mai Probabil: O „înghețare” a conflictului pe linia frontului, similară cu modelul coreean, printr-un armistițiu care nu rezolvă politic conflictul, dar oprește luptele pe termen nedeterminat.

Citeste pe larg

By:
On:
In: Conflict NATO-Rusia, istorie

… in viziunea comandorului Sandu Valentin Mateiu.

PRESSONE

Geneza Regimului Putin și Războiul din Ucraina

Analiza geostrategică a comandorului Sandu Valentin Mateiu privind evoluția Rusiei post-sovietice, consolidarea regimului Putin și cauzele, desfășurarea și perspectivele războiului din Ucraina. 

Prăbușirea URSS nu a fost rezultatul unui complot occidental, ci o implozie a sistemului comunist, incapabil să susțină economic colosul militar-industrial. Haosul anilor ’90, marcat de corupție endemică și violență mafiotă, a creat contextul ideal pentru ascensiunea elitei serviciilor secrete (KGB/FSB), cunoscuți ca siloviki.

Venirea la putere a lui Vladimir Putin a fost orchestrată pentru a restabili ordinea, a proteja interesele familiei Elțîn și a opri tendințele centrifuge din Federația Rusă. Regimul său a consolidat puterea prin subordonarea oligarhilor, controlul mass-mediei și crearea unui „capitalism de stat”. Un punct de cotitură a fost în jurul anilor 2008-2011, când, pe fondul Războiului din Georgia și al protestelor interne, Putin a abandonat orice pretenție de parteneriat cu Occidentul și a adoptat o politică revizionistă agresivă, manifestată în Siria și, ulterior, prin anexarea Crimeei în 2014.

Invazia pe scară largă din 2022 a fost o eroare strategică fundamentală, bazată pe o serie de calcule greșite: subestimarea profundă a identității naționale și a voinței de luptă ucrainene, supraestimarea capacităților propriilor forțe armate și o analiză de intelligence viciată de wishful thinking—furnizarea de informații care să confirme narativul dorit de Kremlin. Eșecul planului inițial de „război hibrid” și decapitare a puterii de la Kiev a transformat conflictul într-un război de uzură.

În prezent, războiul a evoluat, devenind un conflict dominat de drone, război electronic și artilerie, schimbând fundamental tacticile militare moderne. O victorie totală a uneia dintre părți este improbabilă. Rusia nu poate fi învinsă militar convențional datorită arsenalului său nuclear, dar pierde strategic dacă nu-și atinge scopul de a controla Ucraina. Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran, independent de sprijinul occidental. Scenariul cel mai realist este un armistițiu pe linia frontului, realizabil doar atunci când la Kremlin se va percepe un echilibru de forțe și un pericol existențial la adresa regimului.

I. Prăbușirea URSS și Ascensiunea Siloviki-lor

Cauzele Reale ale Colapsului Sovietic

Spre deosebire de teza promovată de Vladimir Putin, conform căreia prăbușirea URSS a fost „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX” și opera Occidentului, analiza indică o cauză internă, sistemică.

  • Eșecul Economic: Sistemul comunist nu a reușit să-și îndeplinească promisiunea fundamentală de a asigura un trai decent. „Comunismul a promis o bucată de pâine și acea bucată de pâine n-a mai ajuns la popor.”
  • Suprasolicitarea Militară: Economia sovietică, rigidă și neperformantă, nu a putut susține „colosul militar industrial” și angajamentele pe multiple fronturi, de la înarmare la subvenționarea mișcărilor „de eliberare națională” și teroriste la nivel global.
  • Rolul KGB: Paradoxal, KGB-ul a fost printre primele instituții care au sesizat iminența prăbușirii. Figuri precum Iuri Andropov, fost șef al KGB, au încercat să reformeze sistemul prin promovarea unor lideri precum Mihail Gorbaciov, însă eforturile au fost tardive.

Haosul Anilor ’90 și Consolidarea Puterii KGB

Perioada președinției lui Boris Elțîn a fost caracterizată de un vid de putere și un colaps al legii, creând un mediu propice pentru consolidarea puterii reale de către structurile de forță moștenite din perioada sovietică.

  • Dezmăț și Corupție: Anii ’90 au fost marcați de „furt în masă, teroare”, ascensiunea oligarhilor („uteciștii”) și a mafioților („vor v zakone”). Corupția a atins niveluri extreme, inclusiv în rândul armatei, unde se vindeau echipamente militare, de la tancuri la nave.
  • Cetățeanul de Rând, Victimă a Tranziției: Democrația nu a funcționat pentru cetățeanul rus obișnuit, care se confrunta cu șantajul mafiot, insecuritate și un șoc economic brutal. Această dezamăgire a creat o nevoie acută de „un pic de ordine”.
  • Ascensiunea „Câinilor de Pază”: În spatele scenei, foștii ofițeri KGB (siloviki) s-au repoziționat. Ei erau cei care „știu să exercite violența în slujba cârdășiei”. Această castă, cu o tradiție istorică în Rusia (de la Opricinina lui Ivan cel Groaznic la Ohrana țaristă și CEKA), a preluat treptat controlul, mai întâi din umbră, apoi direct. Rusia post-sovietică a văzut cum opoziția reală nu s-a putut naște, iar lupta pentru putere s-a dat în interiorul nomenclaturii comuniste.

II. Era Putin: Consolidare, Revizionism și Drumul spre Război

Ascensiunea lui Putin și „Dictatura Legii”

Vladimir Putin, un ofițer KGB de nivel mediu, a fost identificat de cercul lui Elțîn ca fiind soluția pentru a salva atât familia prezidențială de potențiale acuzații de corupție, cât și statul rus de la dezintegrare.

  • Contextul Numirii: La finalul anilor ’90, Rusia pierduse Primul Război Cecen, se confrunta cu mișcări centrifuge (Cecenia, Tatarstan), iar popularitatea lui Elțîn era în colaps.
  • Mascarada Teroristă: Pentru a-i crește notorietatea lui Putin, numit premier în 1999, și pentru a justifica o nouă intervenție în Cecenia, a fost orchestrată o serie de atentate cu bombă la blocuri de locuințe din Rusia. Acestea au fost „crime ale KGB-ului”, dovedite parțial când agenți FSB au fost prinși plantând saci cu explozibil într-un subsol, sub pretextul unui „exercițiu”.
  • Câștigarea Alegerilor: În urma acestei diversiuni, populația rusă, speriată, s-a raliat în jurul premierului Putin, care promitea „dictatura legii”. Acesta a câștigat alegerile din 2000, singurele în care voturile au fost, cel mai probabil, numărate corect, deși campania a fost marcată de propagandă intensă.

Perioada de Stabilitate și Apropiere de Occident (2000-2011)

Primul deceniu al lui Putin la putere a răspuns așteptărilor unei mari părți a societății rusești, aducând ordine și o creștere economică susținută.

  • Consolidarea Puterii: Oligarhii au fost puși sub control, fiind forțați să aleagă între supunere politică și exil sau închisoare (cazul Hodorkovski). Silovikii au preluat controlul asupra ministerelor și întreprinderilor strategice, instituind un „capitalism de stat”.
  • Rezolvarea Crizei Cecene: Al Doilea Război Cecen a fost „rezolvat” prin forță brută, orașul Groznîi fiind „șters de pe hartă”. Ulterior, Putin a aplicat o politică a clanurilor, favorizându-l pe Ahmad Kadîrov (și mai târziu pe fiul său, Ramzan) pentru a pacifica regiunea.
  • Relația cu Occidentul: În această perioadă, Putin a avut o atitudine aparent pro-occidentală. A colaborat cu SUA după 11 septembrie 2001, permițând baze în Asia Centrală și a negociat noi acorduri de control al armamentului (New START). Relațiile economice, în special cu Germania (gaz contra tehnologie), s-au intensificat.

Punctul de Cotitură: De la Georgia (2008) la Protestele din Moscova (2011)

Această perioadă marchează o schimbare fundamentală în atitudinea regimului Putin față de Occident și față de orice formă de opoziție internă.

  • Primul Semnal – Georgia (2008): Invazia Rusiei în Georgia a fost un semnal clar că „imperiul contraatacă” și nu mai tolerează extinderea influenței occidentale în spațiul considerat vital. A fost și un moment în care armata rusă și-a demonstrat slăbiciunile, dar a învins prin forță brută.
  • Amenințarea Internă – Protestele „Cămășilor Albe” (2011): Alegerile considerate trucate au scos în stradă, în Moscova și alte mari orașe, zeci de mii de oameni. Putin a perceput aceste mișcări ca fiind orchestrate de Occident (în special de Hillary Clinton, atunci Secretar de Stat al SUA) și s-a simțit personal amenințat. Din acest moment, a început să „scoată dinții fățiș”.

Expansiunea Imperială: Crimeea, Siria și Eșecul Diplomatic în Ucraina

După 2011, politica externă a Rusiei a devenit deschis agresivă, testând constant reacția unui Occident ezitant.

  • Intervenția în Siria: Putin a profitat de ezitarea administrației Obama și a intervenit decisiv, salvând regimul Assad și restabilind prezența militară rusă în Orientul Mijlociu. Occidentul a fost pus în fața faptului împlinit.
  • Anexarea Crimeei (2014): Utilizând „omuleții verzi” și profitând de haosul de la Kiev, Rusia a anexat Crimeea, încălcând pentru prima dată flagrant regulile internaționale postbelice privind schimbarea frontierelor prin forță. Reacția occidentală a fost slabă.
  • Crearea Rănii din Donbas: Rusia a creat și întreținut republicile separatiste din Donețk și Lugansk, declanșând un război mocnit.
  • Refuzul lui Zelenski: Momentul decisiv care a precedat invazia pe scară largă a fost întâlnirea de la Paris (formatul Normandia), unde președintele Volodimir Zelenski, spre deosebire de așteptările lui Putin, a refuzat implementarea Acordurilor de la Minsk în termenii dictați de Rusia (care ar fi acordat republicilor separatiste drept de veto asupra politicii externe a Ucrainei). Din acel moment, Rusia a început pregătirile pentru „lovitura de grație”.

III. Invazia din 2022: O Eroare Strategică Fundamentală

Decizia de a invada Ucraina a fost fundamentată pe o percepție complet deformată a realității, atât în ceea ce privește Ucraina, cât și propriile capacități.

Calculul Greșit: Subestimarea Ucrainei și Supraestimarea Forțelor Proprii

Eșecul invaziei își are rădăcinile într-o analiză de intelligence profund eronată, coruptă de dorința de a-i confirma lui Putin propriile preconcepții.

  • Identitatea Națională Ucraineană: Convingerea Kremlinului era că națiunea ucraineană este o construcție artificială, aproape inexistentă, iar populația va întâmpina trupele ruse cu flori. Realitatea de pe teren a demonstrat o voință de luptă și un sentiment național extraordinar, ucrainenii fiind pregătiți „să moară pentru a rămâne liberi”.
  • Puterea Politică de la Kiev: Kremlinul credea că președintele Zelenski este un „actoraș” slab, populist, care va ceda sau va fugi, iar instituțiile statului sunt corupte și fragile. Realitatea a arătat o conducere politică care a rămas la Kiev, mobilizând națiunea, Zelenski devenind un simbol al rezistenței.
  • Capacitatea Armatei Ucrainene: Se estima că armata este slabă, demoralizată și se va dizolva rapid, similar cu ce s-a întâmplat în Crimeea în 2014. În realitate, armata, reformată și întărită după 2014, a opus o rezistență feroce, flexibilă și eficientă.
  • Reacția Occidentului: Liderii occidentali erau considerați slabi, dezbinați și incapabili să intervină decisiv pentru a nu risca o confruntare cu o putere nucleară. Realitatea a fost că Occidentul, deși inițial ezitant, s-a unit și a oferit un sprijin militar, financiar și politic masiv și fără precedent.
  • Forța Armatei Ruse: Armata era percepută ca fiind modernizată, puternică și capabilă de o operațiune rapidă și decisivă. În fapt, armata s-a dovedit a fi afectată de corupție masivă, planificare deficitară, probleme logistice grave și incompetență la nivel de comandă.

Eșecul Războiului Hibrid și al Loviturii de Decapitare

Planul inițial al Rusiei a încălcat principii militare de bază, combinând o operație clasică de invazie cu o tentativă de lovitură de stat.

  • Încălcarea Principiilor Militare: Decizia politică a impus un atac pe multiple axe (șase, conform unor analize) fără o concentrare a efortului și fără o unitate de comandă clară, ceea ce a dispersat forțele și a suprasolicitat logistica.
  • Eșecul Asaltului asupra Kievului: Tentativa de a captura capitala în trei zile printr-o combinație de incursiuni ale forțelor speciale (Spetsnaz, GRU), desant aerian (aeroportul Hostomel) și avansul unor coloane blindate masive a eșuat lamentabil. Coloanele s-au blocat, au rămas fără combustibil și au devenit ținte facile pentru apărarea mobilă ucraineană.
  • Lipsa Superiorității Aeriene: Rusia nu a reușit să neutralizeze apărarea antiaeriană ucraineană în primele ore ale războiului, o condiție esențială pentru succesul oricărei operațiuni moderne. Aviația rusă a rămas vulnerabilă și nu a obținut niciodată controlul deplin al spațiului aerian.

IV. Transformarea Războiului și Perspective de Viitor

Evoluția Conflictului: De la Atriție la Războiul Dronelor

Eșecul planului inițial a forțat Rusia să treacă la un război de uzură, care, la rândul său, a suferit transformări tehnologice accelerate.

  • Paralele cu Primul Război Mondial: Conflictul a intrat într-o fază de atriție, cu lupte de tranșee, dueluri de artilerie și ofensive costisitoare pentru câștiguri teritoriale minime.
  • Revoluția Dronelor: Războiul a fost transformat de utilizarea masivă a dronelor de diverse tipuri, de la cele de recunoaștere la drone FPV (First Person View) kamikaze. Acestea domină câmpul de luptă, fiind responsabile pentru aproximativ 70% din pierderi și creând o „zonă gri” de zeci de kilometri în spatele frontului, unde orice mișcare este extrem de periculoasă.
  • Adaptare și Inovație: Ambele părți s-au adaptat rapid. Rusia a dezvoltat drone (Lancet), a standardizat producția și a adaptat bombe vechi cu kituri de ghidaj (bombe planante UMPK). Ucraina, sprijinită de Occident, a inovat constant, dezvoltând drone navale și aeriene cu rază lungă de acțiune.

Starea Actuală a Frontului și Provocările Cheie

În prezent, conflictul se află într-un echilibru dinamic, cu inițiativa de partea Rusiei, care avansează lent, dar constant, cu pierderi umane și materiale uriașe.

  • Provocarea Rusiei: Deși dispune de resurse umane și materiale superioare (reactivând stocuri sovietice și apelând la Coreea de Nord), capacitatea sa de a genera forță de calitate este limitată. Loialitatea este adesea mai importantă decât competența în structura de comandă (ex. generalul Lapin).
  • Provocarea Ucrainei: Cea mai mare problemă este generarea forței umane. Criza demografică face dificilă mobilizarea de noi soldați, în special infanteriști, esențiali pentru menținerea liniilor defensive. Dependența de ajutorul militar și financiar occidental rămâne totală.
  • Rolul Occidentului: Sprijinul occidental este vital. „Fără ajutorul vestului, Ucraina se predă a doua zi.” Europenii susțin Ucraina nu din considerente economice, ci de securitate, conștienți că o victorie a Rusiei i-ar amenința direct.

Scenarii Realiste pentru Încheierea Conflictului

O victorie militară decisivă este puțin probabilă pentru oricare dintre părți, ceea ce face ca un deznodământ negociat sau un conflict înghețat să fie cele mai plauzibile scenarii.

  • Definirea Victoriei și a Înfrângerii:
    • Rusia pierde dacă nu reușește să-și atingă obiectivul strategic de a controla politic Ucraina. Chiar și menținerea teritoriilor ocupate, fără subjugarea Kievului, reprezintă un eșec.
    • Ucraina câștigă dacă supraviețuiește ca stat suveran și independent, capabil să se integreze în structurile occidentale. Recuperarea tuturor teritoriilor nu este o condiție sine qua non pentru victorie.
  • Condițiile pentru Negociere: Putin va fi dispus să negocieze un armistițiu doar în momentul în care se va atinge un triplu echilibru:
    1. Echilibru Militar: Când forțele ruse nu mai pot avansa pe front.
    2. Echilibru Economic: Când regimul de la Kremlin va simți că timpul și sancțiunile lucrează împotriva sa.
    3. Pericol Existențial pentru Regim: Când continuarea războiului devine mai periculoasă pentru stabilitatea internă a regimului Putin decât încheierea lui.
  • Rezultatul Cel Mai Probabil: O „înghețare” a conflictului pe linia frontului, similară cu modelul coreean, printr-un armistițiu care nu rezolvă politic conflictul, dar oprește luptele pe termen nedeterminat.

Citeste pe larg

By:
On:
In: istorie

Nascut la Jula, Ungaria, dar parintii sai au origini in Sacele, Brasov

A luptat in armata lui Kossuth in  Revolutia din 1848.

A emigrat in America in 1850 pentru a nu fi arestat de autoritaile austriece..

A prins Razboiul de Secesiune din anii 1861-1865 si a luptat in Armata Nordului, primind gradul de general acordat de presedintele  Andrew Johnson, 

 Presedintele Clinton l-a enumerat la Bucuresti, in 1977,  printre fondatorii statului modern american

In calitate de consul al SUA la Sankt Petersburg a negociat vânzaarea Alaskăi de catre ruși catre americani in anul 1867.

Suparat ca a fost demis din functia de consul general pe langa tarul Alexandru al II-lea, Pomuș a refuzat sa se mai intoarca in SUA. 

A murit la Sankt-Petersburg in anul 1882. Este inmormantat in zona protestanta a Cimitirului Smolensk. SUA a initiat fara succes mai multe demersuri pentru  ca ramasitele pamantesti ale generalului sa fie duse in SUA, pentru a fi inhumate in Cimitirul National. Arlington.

Cititi povestea lui George Pomuț aici

Bustul lui Pomuț din Cliveland, SUA

 

Placuta comemorativa din orasul natal Jula, Ungaria

Semnatura lui Pomuț

Citeste pe larg

By:
On:
In: istorie, Romania interbelica

Evenimentul se petrecea la cateva luni dupa ce romanii din Crisana votasera la Marea Adunare de la Alba Iulia unirea cu Romania.

In materialul de mai jos, preluat din Bihoreanul, aflam cum prizonierul maghiar Kun Bela din Lagarul rus de la Tomsk s-a intors la Budapesta  cu cateva sute de bolsevici si a preluat puterea in Ungaria, la 19 martie 1919, inspirat de Marea Revolutie Bolsevica din Rusia. In scurt timp si administratia Oradei a fost ocupata de regimul bolsevic al lui Kun Bela.

Se mirau unii de unde s-a inspirat mercenarul nostru Potra in actiunile pe care le-a desfasurat impotriva ordinii constitutionale,  in lunile noiembrie 2024-februarie 2025,  cu armata sa de  mercenari romani intorsi infranti din Congo.

In acest context trebuie privit si discursul de astazi, de la Oradea,  al interimarului Bolojan, in prezenta candidatului Crin Antonescu.

 

Citeste pe larg

By:
On:
In: istorie, Romania interbelica

Evenimentul se petrecea la cateva luni dupa ce romanii din Crisana votasera la Marea Adunare de la Alba Iulia unirea cu Romania.

In materialul de mai jos, preluat din Bihoreanul, aflam cum prizonierul maghiar Kun Bela din Lagarul rus de la Tomsk s-a intors la Budapesta  cu cateva sute de bolsevici si a preluat puterea in Ungaria, la 19 martie 2019, inspirat de Marea Revolutie Bolsevica din Rusia. In scurt timp si administratia Oradei a fost ocupata de regimul bolsevic al lui Kun Bela.

Se mirau unii de unde s-a inspirat mercenarul nostru Potra in actiunile pe care le-a desfasurat impotriva ordinii constitutionale,  in lunile noiembrie 2024-februarie 2025,  cu armata sa de  mercenari romani intorsi infranti din Congo.

In acest context trebuie privit si discursul de astazi, de la Oradea,  al interimarului Bolojan, in prezenta candidatului Crin Antonescu. 

Acesta a depus coroana la bustul lui Traian Moșoiu alaturi de primarul liberal Birta, dupa care au urmat reprezentatii asociatiilor cadrelor militare din MApN, MAI si SRI.

 

Citeste pe larg

By:
On:
In: istorie

Asociația Gogu Puiu / Heiducken din Dobrogea” este constituita in memoria haiducilor din Dobrogea. Elena Sechila, presedinta asociatiei, este sotia lui Eugen Sechila si nepoata celebrului legionar  Gogu Puiu din Dodrogea.

https://www.facebook.com/GoguPuiu49/videos/3153666288043581

Comitagii din Dobrogea – Război de gherilă în România Mare

„Acum 100 de ani, într-o regiune din sudul României, bande de rebeli bulgari duceau un război în toată regula împotriva autorităților române. Regiunea cu pricina era Dobrogea iar rebelii erau numiți generic comitagii. După anexarea Cadrilaterului de către România, la 1913, în regiune are loc o mișcare de rezistență armată a unei părți din populația bulgară împotriva a ceea ce ei percepeau ca fiind ocupația românească. Acest fenomen ia amploare și se extinde la nivelul întregii regiuni a Dobrogei după primul război mondil când armata bulgară se retrage dar lasă în urmă o mulțime de arme și oameni de legătură, mișcarea comitagiilor fiind permanent susținută de Bulgaria. Din 1925 din organizația inițială a comitagiilor bulgari se desprinde o grupare convertită la comunism, Organizația Revoluționară Dobrogeană din Interior care își schimbă obiectivul politic, nu mai luptă pentru Bulgaria Mare ci pentru o Dobroge independentă care eventual să adere la o viitoare federație comunistă balcanică sau chiar la URSS. Din această ramură bolșevizată a comitagiilor bulgari se vor alege cadre de nădejde ale Partidului Comunist Român (pe atunci în ilegalitate) precum Petre Borilă (pe numele real Iordan Dragan Rusev, devenit mai târziu cuscrul lui Ceaușescu), Boris Ștefanov (care pentru o perioadă ajunge chiar secretar general al PCdR) și alții. Originile comitagiilor bulgari erau în bandele de haiduci balcanici din sec. XIX care luptaseră alături de armata țaristă (și de cea română) pentru eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Aceste organizații paramilitare se desființează la sfârșitul celui de-al doilea război mondial odată cu schimbarea regimurilor, a mentalităților și a granițelor. În cazul Dobrogei comitagii își încetează activitatea dupa 1940 când România retrocedează Bulgariei Cadrilaterul și are loc un schimb de populație între cele două țări, astfel că rebelii bulgari își pierd nu doar gazdele și bazele logistice din satele bulgărești ale Dobrogei de Nord dar și sprijinul Bulgariei cât și obiectul militantismului lor. Din 1940 și până azi, România și Bulgaria au făcut parte din aceleași blocuri de alianțe politice și militare iar vechiul conflict teritorial din sudul Dobrogei pare mort și îngropat pentru totdeauna.”

Citeste pe larg

By:
On:
In: istorie, Phoenix
Mugur de fluier
Compusă în 1973-74 de Nicolae Covaci, pe versuri de Victor Cârcu. A aparut pe albumul omonim (1974; reeditat în 1999), fiind înregistrată în componenţa N. Covaci – solist vocal, double-six, J. Kappl – chitară bas, voce, blockflote, M. Baniciu – voce, C. Petrescu – baterie, V. Sepi – percuţie, G. Reininger – clopote, 

 Interviu cu Nicu Covaci despre plete:  preluat din adevărul.ro


Să revenim la tânărul Covaci. Când v-aţi tuns ultima oară? Adică să vă daţi coada jos…

Mai tai din ea, din când în când, dar coada o am de la începuturile Phoenix. Am avut şi noroc că muzica noastră se preta la multe producţii cinematografice şi am fost destul de isteţi, pe vremea studenţiei, să cerem de la reprezentanţii industriei filmului nişte legitimaţii prin care să se ateste că suntem cascadori. Astfel, de câte ori ne oprea miliţia, arătam aceste documente…

Vă opreau des pe stradă?

Ooo… Se întâmpla des, însă, datorită meseriei, pentru care aveam patalama, eram liberi să purtăm barbă şi plete mari… Necazuri mai mari, legat de acest aspect, am avut la finalul Institutului de Arte Plastice. După ce că arătam cum arătam, ca un haiduc venit din codru, am şi refuzat să devin membru de partid, aşa că boşii de la Institut mi-au interzis să mă prezint la examenul de diplomă. Am fost respins de două ori. La al doilea refuz, am plecat, plin de nervi, de la facultate şi m-am dus glonţ la Comitetul Judeţean de partid, decis să fac scandal. Am intrat acolo destul de nervos şi am luat-o la fugă pe scări…

Ce intenţionaţi să faceţi?

Nu ştiu. Eram complet nebun, simţeam nevoia să sparg ceva, să fac scandal. Miliţienii alergau după mine pe coridoare şi, la un moment dat, văd o uşă deschisă pe la etaj şi dau buzna acolo… Înăuntru era un tip mititel de statură, cu ochelari pe nas, şi cu un vraf de cărţi în braţe. „Ce-i? Ce-i?“, a întrebat el. Eu am început să urlu: „Vreau să mă lăsaţi să-mi dau examenul, ce-aveţi cu mine?“. Eu arătam ca un nebun scăpat de la psihiatrie, dar omul, foarte calm, mă întreabă: „Dar dumneavoastră nu sunteţi de la Phoenix?“. „Ba da!“, urlu eu. În timpul ăsta, miliţienii intră în birou, însă omul cu ochelari îi invită să iasă afară. Pune mâna pe un telefon, sună la facultate şi le solicită să mă accepte să-mi dau examenul…
 
Cine era? Vreun ştab de la PC?

Era Ion Iliescu.

Aţi dat examenul?

L-am şi luat.

V-aţi mai întâlnit apoi cu Ion Iliescu?

O dată, prin anii ’90.

Citeste pe larg