E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

Marius Oprea, fost consilier al premierului Tariceanu

 „Am mai spus, nu cred că mai contează cum și de unde a apărut Călin Georgescu. Acum el e o realitate atît de amenințătoare pentru clasa politică (unii o percep chiar pentru societatea românească), încît lamentațiile nu-și au rostul. Totuși, cîteva precizări sînt necesare. Le fac aici, pe pagina de Facebook, pentru că articolele mele nu mai sînt publicate de presa ”mainstream”, iar celelalte sînt pro-Georgescu. Poate să le ia cine vrea, menționînd sursa,, poate să mă înjure fiecare după poftă – sau nu.

Am mai spus că eu nu cred în ”tehnocrați”. România nu are așa ceva: tehnicieni de vîrf, în poziții cheie și apolitici. Înainte de 1989, dacă nu aveau funcții de partid, ”tehnocrații” erau de găsit la Securitate, pe la Institutul de Economie Mondială, înființat de Ceaușescu în 1976 și în alte instituții similare, înțesate de ”acoperiți”. După 1989, primul ”tehnocrat” care a guvernat țara, ulterior liberalul Theodor Stolojan, a fost înainte de 1989 contabilul Serviciului ”Aport Valutar Special”, care gestiona afacerile cu dolari ale Securități, de la vînzarea de sași și evrei și pînă comisionul pe exportul de tractoare. ”Tehnocrații” scoși din buzunar de ”serviciile” care au moștenit Securitatea, după aceeași veche rețetă, sînt îndeobște situați la dreapta eșichierului politic, sau ”acoperiții” actuali din ”multinaționale”, care fac afacerile sub acoperire ale ”serviciilor” sunt de găsit chiar și la progresiști. Numai ”tehnocratul” Călin Georgescu e o figură aparte – nu mai e al ”serviciilor” noastre, chiar dacă a fost pe-acolo. 

În primul rînd, Georgescu e o reacție. Reacția a fost, în mare, la progresismul virulent, asociat cu pandemia și cu eșecul clasei politice de a o administra corect, transparent și fără ca ea să fie prilej de furtișaguri. Peste toate acestea, s-a așezat un dirijism politic greu de înghițit, care a distrus establishmentul politic. Dărîmarea lui Dragnea, impunerea pe rînd a șefilor PNL de la Cotroceni au arătat că partidele politice n-au, de fapt, nicio putere. Și, deci, nici legitimitate. Iohannis s-a compromis nu numai prin acest amestec, prin care a dus în derizoriu pluralismul politic, atîta cît funcționa el, ci l-a asezonat cu cu golf, avioane de lux și excursii exotice. Cu aroma de dictatură a unui om leneș. În schimb, omul de rînd, indiferent de condiție, a început să se simtă de-a dreptul părăsit, văzînd cum, de pildă, la ordinele Bruxelles-ului se închide termocentrala de la Mintia și se liberalizează prețul la energie. N-a mai fost nicio voce capabilă să se opună. Nicio structură politică cu atitudine. În mare, acestea au fost ”condițiile pedologice” în care a răsăsărit brusc AUR și s-a cultivat Georgescu. Cine l-a cultivat? Propaganda pro-rusă, pe filierele vechilor rezerviști din armată și servicii, pensionarii, produsele sovietice din ”era Iliescu”. Nu vorbim aici de ”rusismul stalinist”, ci de cel ”luminat”, care dorea un ”socialism cu față umană”. Nu vorbim de generalul Militaru, ci de generalii Ionel, Caraman, Talpeș, Penciuc. Oameni școliți, în felul lor. De puzderia de generali SRI și din armată, care dormeau odinoară cu tabloul lui Vadim pe noptieră. Știm – România are mii de generali în rezervă, ei au zeci de mii de colonei și maiori rezerviști și loiali. Aceasta e armata lui Georgescu, corpul disciplinat și activ al ”coloanei a cincea”, care a început prin a se opune unui progresism deșănțat, pentru a intra apoi în ”politica mare” pe ușa din față, prin raportarea la conflictul din Ucraina și agitarea ”interesului românesc” – legat de Bucovina de Nord, de alte și alte pagini nerezolvate dintr-o agendă istorică încărcată. 

Patria pe primul loc – sloganul tuturor acestor rezerviști din servicii și armată a devenit coloana vertebrală a discursului georgescian. Nu căutați ”interferențe rusești”, ele sunt irelevante și mult mai reduse în raport cu ”actorul intern”, care este această pătură cazonă a ”pensionarilor speciali” din servicii și veteranii armatei. Au lăsat deoparte vechile dușmănii și și-au dat mîna. Dumitru Șovar, securistul care a ridicat troița în cinstea eroilor Securității, n-a făcut-o pe un colț de stradă, ci în Cimitirul Militar, proprietatea MapN, iar la manifestări participă laolaltă asociațiile rezerviștilor SRI cu ale celor din armată. Aici s-a ajuns, aici ne-au adus Iohannis, progresimul și toate crizele prost gestionate de o clasă politică obedientă. În rest, am scris, de m-am plictisit de rolul pe care l-au avut în ascensiunea lui Georgescu oameni ca Ovidiu Hurduzeu, fiul unui fost funcționar român în cadrul CAER la Moscova, unde Hurduzeu a copilărit, și-a făcut studiile liceale și față de care nici acum nu încetează să-și arate admirația, cît și Ioan Talpeș, fostul șef al SIE, fost nume pe ”lista scurtă” de numiri, care i-a sosit lui Iliescu de la Moscova, în 1990. Li s-a adăugat mai nou, vocal, și fostul șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu. Talpeș a fost la originea celor mai mari tunuri date României, de la afacerile făcute ”din patriotism” în Republica Moldova, pe banii Serviciului de Informații Externe și pînă la dubioasa cumpărare a fregatelor englezești de la fier vechi, pentru dotarea armatei române. Trecînd prin toate celelalte afaceri misterioase și dubioase din anii regimului Iliescu: de la ”firul roșu” cu Moscova, la contrabanda cu carburanți în fosta Iugoslavie și încheind cu vînzarea de rachete sol-aer către Iran, între 1995 și 1997. Toți trei, Talpeș, Iliescu și Hurduzeu, promotori ai ieșirii de sub ”jaful” la care sîntem supuși de UE și de sub controlul militar al NATO. 

Doctrina relațiilor economice ale României pentru Călin Georgescu presupune o ”reformulare serioasă a relațiilor externe regionale ale României cu toți vecinii săi, toate țările ex-socialiste estice, sau componente ale fostei U.R.S.S. și, în primul rînd, cu super-puterea regională, Rusia lui Putin”, cum afirma într-un discurs susținut la Baia Mare, în 2011. Georgescu și-a cultivat cu consecvență opinia. În mai 2016, la Cluj, Georgescu spunea: ”România continuă să trăiască din prejudecăti și mituri. Uniunea Europeană este doar o asociație, o corporație care are niște acționari. Aceștia țin de propria lor organizație și organizația respectă ceea ce acționarii decid. UE nu este o instituție care să salveze țări precum România, nici vorbă! Ea este interesată de propriul ei profit, care se măsoară la fiecare lună. Nu are nici o legătură cu ceea ce ni s-a spus de ani de zile, nimic, zero!”

Aceste discursuri au fost prefațate, cu același ton și același conținut, la Realitatea TV de cel ce i-a deschis cărarea lui Georgescu la această tribună, fostul șef al SIE Ioan Talpeș, adesea invitat de onoare al emisiunilor postului. Astfel, România a ajuns ”un pămînt cu o singură șansă”, în viziunea lui Călin Georgescu, cea mai locvace achiziție a propagandei rusești, pe care o rezumă astfel: ”șansa României este înțelepciunea rusească”Iar el este nimeni altul decît produsul serviciilor noastre secrete, a ”statului paralel” și pensionarilor lui, care s-au hotărît să-și pună direct omul lor la putere, plictisiți să conducă prin interpuși lacomi, leneși și proști. Și să suporte, într-una, la urechi, bîzîitul progresist. De aceea, nu vom mai auzi, nici curînd, nici mai încolo, nimic de la CSAT despre ”imixtiuni” în alegeri. Pentru că e vorba chiar de ei, Georgescu a ieșit pe ușa din dos a ”serviciilor” și ele nu pot spune, la final, da, măi NATO și UE dragă, v-am trădat puțin. Din patriotism! 

De fapt, nu e un singur Georgescu în România. Ei sînt o armată întreagă, care acum pregătesc lovitura lor de stat. Și nimic nu le mai poate sta împotrivă. De asta, a avut grijă ”distrugătorul” Iohannis. Și progresiștii, care au potențat cu aberațiile lor, cu excesele de genul demonizării referendumului pentru familie și cu toate celelalte excese, alăturarea oamenilor obișnuiți și simpli la această mișcare, care e deja una populară. E prea târziu. Un Crin nu mai poate face nimic. Armata Georgeștilor a cucerit deja România.”

Citeste pe larg

 Colonelul (r) Tudor Păcuraru este profesor, scriitor și critic literar. Este fiul scriitorului și diplomatului Francisc Păcurariu. O parte a copilăriei și adolescenței și-a petrecut-o în străinătate, în misiunile diplomatice ale României din America Latină. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Înainte de 1989, a fost profesor și redactor la Editura Minerva. Între 1996 și 2016, a activat ca analist în cadrul Serviciului Român de Informații, de unde s-a retras cu gradul de colonel. S-a dedicat scrisului și studierii arhivelor istorice și ale CNSAS. A publicat ”Jurnalul unui terorist” (2018) și ”Simbad Corăbierul” (2019). Ulterior, a publicat la Editura Evenimentul și Capital volumele ”Planul Nistru – 1989” și ”Zori însângerați – Târgu Mureș 1990”, acestea din urmă cărți în care a dovedit, pe bază de documente, implicarea serviciilor secrete străine în evenimentele din decembrie 1989 din România și în conflictele interetnice de la Târgu Mureș, din 1990.

Citeste pe larg

 După discursul de  anul trecut de la Universitatea Babeș-Boliay, un adevărat demers programatic în care Eduard a ținut să se războiască cu dispăruta Securitate dar și să dea lecții politice despre echilibru în cultivarea valorilor naționale, scoaterea  sa în față,  în timpul primirii regelui Charles al III- lea la Cotroceni, pare să fie un alt demers prin care Iohannis încearcă să impună un moștenitor la Cotroceni.

Una din provocările prezente este discuția despre identitate, despre cine suntem ca oameni și ca popor și despre cât de mândri suntem cu identitatea noastră. Creșteți într-o societate în care se construiește o teză falsă, a unei dispute false între identitatea națională și cea europeană sau globală. Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie, la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturile globale, pentru că ambele ne diferențiază de societățile în care nu sunt posibile alegeri libere, libertate în fața legii, libertăți economice sau libertatea de mișcare pe care astăzi le considerăm firești. In această lume… naționalismul nu trebuie să fie apanajul unor discursuri sau abordări pe care le considerăm extreme, ci și un tip de instict pe care trebuie să-l aibă și cei cu gândire democratică și liberală… care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții” a cuvântat Hellwig în fața studenților din Cluj.

Discursul de la Universitatea BB din Cluj-Napoca

Citeste pe larg

Cei care ați ascultat înregistrarea lansării de carte despre foștii spioni ai României… ați remarcat intervenția moderatorului Adrian Năstase care a subliniat că insistența lui Ceaușescu de a plăti datoria externă a fost o greșeală. Remarca a fost plasată ca un comentariu la rolul Intreprinderii Dunărea și al fostei CIE în aportul valutar pentru stingerea datoriei de 10 miliarde de dolari. Chiar și col(rtr) Filip Teodorescu crede că plata datoriei externe în detrimentul nivelului de trai al românilor a fost o greșeală.

Presa maghiară subliniază că tocmai moștenirea lăsată de regimul Ceaușescu, privind gradul redus de îndatorare, a permis României să ajungă, în prezent,  din urmă țări ca Ungaria și Portugalia la indicatorul PIB pe cap de locuitor.

Szijártó Dawnalka · 03/05/2023 · Afaceri 

Cum a depășit economia românească pe cea maghiară? 

Datele macroeconomice publicate zilele trecute au provocat un pic de șoc în întreaga țară. Potrivit datelor, în ceea ce privește produsul național brut pe cap de locuitor, România a depășit acum incontestabil Ungaria.  

PIB-ul românesc pe cap de locuitor l-a depășit pe cel maghiar 

După cum am scris zilele trecute, România a ajuns din urmă cu PIB-ul pe cap de locuitor al Ungariei. PIB-ul pe cap de locuitor al Ungariei în 2022 a fost de 77% din media UE la paritatea puterii de cumpărare (PPP), potrivit unui comunicat preliminar al Eurostat. Și în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor al României a fost de 74,1 la sută din media UE în 2021, în 2022 a crescut la 77 la sută. Aceasta plasează România, Portugalia și Ungaria pe locul 8 în clasamentul general. Acum se pare că economia românească devine din ce în ce mai puternică, depășind-o pe cea maghiară în ceea ce privește produsul național brut pe cap de locuitor. 

Cum a putut economia românească să ne ajungă din urmă? 

În epoca Ceaușescu, economia românească era într-o formă groaznică. Un regim asemănător RDG-ului vremii s-a format în decurs de câțiva ani. Spre deosebire de epocile maghiare și iugoslave, care la suprafață par spectaculos occidentale, nivelul de dezvoltare economică a rămas în urmă față de virulenta vitrină tehnică vizuală din marile orașe și din locațiile frecventate de turiști. Schimbările retrograde perceptibile la nivelul politicii culturale și de naționalitate s-au răspândit rapid și în sistemul economic, scrie piacesprofit.hu . Structura economică axată anterior pe export a devenit orientată spre import. Autosuficiența a devenit din ce în ce mai centrală în planificarea economică globală. 

Revoluția română din 1989 poate fi văzută chiar ca o revoltă a foamei, care a fost rezultatul sărăcirii masive provocate de sistemul de instrumente al guvernului. După aceea, România și-a început viața independentă ca o țară industrială moderat dezvoltată, fără aproape nicio datorie publică în valută. În deceniile de Kádárism, Ungaria a acumulat unul dintre cele mai ridicate niveluri de datorie publică pe cap de locuitor din lume, în timp ce România practic și-a rambursat datoriile în valută. 

Nivelul ratei datoriilor ca factor cheie 

Rata de recuperare din România poate fi atribuită în principal nivelului flagrant moderat al ratei datoriilor. Mai ales pe lângă afluxul de capital de lucru care a crescut de la sfârșitul anilor 1990. Între timp, Ungaria reproduce o serie de crize noi și noi ale datoriilor, astfel încât, din anii 1970, cele mai bune resurse publice au fost consumate de propriul serviciu al datoriei. În conformitate cu cele de mai sus, principala explicație pentru dinamica de catch-up din România se regăsește în gradul scăzut al îndatorării, al cărui nivel, chiar și în perioada crizei COVID, nu a depășit nivelul de 50 la sută măsurat ca proporție din produsul national brut.        

Citeste pe larg