Nicolae Ciucă a mai specificat că se mizează în continuare pe posibilităţi de dialog cu Federaţia Rusă şi pe găsirea unor soluţii paşnice pentru tensiunile de la graniţa cu Ucraina, idee reiterată şi de secretarul general al NATO. „România este protejată întâi de toate de faptul că este membră aCiteste pe larg

O parte dintre protestatari au forţat porţile de acces de la intrarea spre Senat şi au reuşit să pătrundă în curtea Palatului Parlamentului. Mai multe autoturisme au fost vandalizate, printre acestea fiind şi maşina ambasadorului Statelor Unite, care se afla în instituţie pentru o întâlnire oficială. De asemenea, pentru oCiteste pe larg

Treizeci și doi de ani …nu mai vorbim despre revolutie ci despre …lovilutia în care românii,la ordinul ”românilor” au omorât cu sânge rece …români …32 de ani în care [ca nicăieri in lume ]nu s-au găsit vinovatii pentru crimele comise si dacă s-au aflat nu sunt ”vinovați ”pentru că auCiteste pe larg

Majoritatea românilor nu au primit încă facturile la energie electrică pentru luna noiembrie. Acestea fie întârzie, fie nu vin deloc, iar oamenii riscă să plătească câte două facturi odată în pragul sărbătorilor de iarnă. Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy Bege, a spus cine este de vină pentru aceste întârzieri! Românii încăCiteste pe larg

Adrian Mutu este mare favorit să preia funcția de selecționer al României după refuzul lui Dan Petrescu de a-i pregăti pe tricolori. Gică Hagi a comentat, la finalul partidei dintre Dinamo și Farul (0-2) pe marginea subiectului. „E un campion, un jucător fantastic, un antrenor la început. Nu eu decid,Citeste pe larg

Certificatul Covid la locul de muncă va fi introdus în momentul înregistrării unei creşteri susţinute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri cu un coeficient de 1,5, iar acordarea de către Guvern a voucherelor gratuite pentru testare va asigura adaptarea agenţilor economici la situaţia creată de introducerea acestuie certificat,Citeste pe larg

Un nou vaccin a fost aprobat astăzi, 20 decembrie, de Agenția Europeană a Medicamentului. Precizăm că acesta este al cincilea ser anti-Covid și administrarea lui se va face inițial în două doze. Compania care l-a creat are sediul general în statul american Maryland. Iată ce are diferit Novavax față deCiteste pe larg

​Dinamo nu și-a putut bucura fanii la ultimul meci din 2021, trupa lui Mircea Rednic cedând, scor 2-0, în Ștefan cel Mare contra celor de la Farul. Disputa a tras cortina peste Liga 1 în acest an. Jefte (53′) și Ganea (56′) au punctat pentru constănțeni într-o partidă contând pentruCiteste pe larg

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat luni seară la Digi 24că alocarea unui procent din buget mai mic de 7 pentru investiţii reprezintă „un compromis” din partea PNL şi arată că partidul trebuie să decidă dacă face sau nu un astfel de compromis. „Am cerut în coaliţie să se respecteCiteste pe larg

”Am avut trei modele în viaţă: tatăl meu, Ioan Danileţ, cizmar de meserie, pe care l-am iubit enorm, pentru ordinea şi disciplina insuflată încă de mic în cadrul unei educaţii „spartane” pe care am primit-o şi pentru care îi sunt recunoscător. Nu a fost membru de partid. Era un criticCiteste pe larg

În perioada sărbătorilor și nu numai, mulți români cad pradă infractorilor cibernetici. Tocmai din acst motiv, o bancă din România a transmis o atenționare extrem de importantă pentru toți clienții săi. Aceasta se referă la atacurile de tip phishing, mai exact la email-urile malițioase care sunt trimise de către persoaneCiteste pe larg