Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a vorbit, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre obiectivul echipei naţionale feminine a României la Campionatul Mondial din Spania (1-20 decembrie).Președintele FRH a precizat că obiectivul tricolorelor este clasarea în primele zece locuri. „Este un început de drum al echipei naţionale careCiteste pe larg

Protestatarul Cristian Dide a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Iaşi, la solicitarea procurorilor DIICOT Iaşi, pentru trafic de droguri de risc şi introducerea în ţară de droguri de risc. Decizia poate fi contestată, relatează News.ro. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Iaşi, Raluca Elena Isepciuc, a declaratCiteste pe larg

O investigaţie a Associated Press arată că sume importante au fost cheltuite de Qatar pentru a spiona FIFA şi candidaturile rivale pentru organizarea Cupei Mondiale din 2022, informează lequipe.fr. Potrivit informaţiilor de la Associated Press, Kevin Chalker, un fost agent CIA care acum lucrează în serviciile private de informaţii, aCiteste pe larg

Data la care va avea loc votul de învestitură pentru Guvernul Ciucă a fost stabilită. Lista definitivă a celor 20 de miniștri de la PSD, PNL și UDMR a fost depusă la Parlament, marți seară, de prim-ministrul desemnat. Când vor avea loc audierile miniștrilor propuși Prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă seCiteste pe larg

Paraschiva Bloju, mătuşa copiilor (sora mamei) a povestit pentru „Adevărul” cum au fost luaţi copiii şi ce s-a întâmplat în cele opt luni de când copiii au fost preluaţi din familie. Potrivit Paraschivei Bloju, drama familiei Furdui, mutată în 2012 din Spania în Germania, a început după ce copilul celCiteste pe larg

Mihai Bobonete se numără printre cei mai îndrăgiți actori din România, ca urmare a rolului de senzație pe care acesta a reușit să îl facă, dezvăluind personajul Bobiță din Las Fierbinți. Vedeta de la Pro TV este și un bun actor de stand-up, care aduce mereu zâmbetul pe buzele publiculuiCiteste pe larg

Marius Humelnicu, nominalizat de PSD în noul guvern Ciucă pentru portofoliul Economiei, a renunțat ”din motive personale” la doar 24 de ore după ce fusese numit. În locul său la respectivul minister va fi altcineva, un anume Florin Spătaru, director la Șantierul Naval din Mangalia. Un alt ”anume” Până luni,Citeste pe larg

Programul de guvernare se deschide cu priorităţile Ministerului Dezvoltării, fiind prevăzute obiective pentru toate cele 3.000 de unităţi administrativ-teritoriale, de la aspecte de infrastructură până la măsuri cu caracter social. 500 de creşe, grădiniţe şi şcoli vor fi construite sau reabilitate, precum şi 20 de cămine studenţeşti. Dezvoltarea are înCiteste pe larg

Adevărul despre factura la curent în valoare de16.000 de euro ce a fost primită de o femeie din Craiova a ieșit la iveală. S-a descoperit motivul pentru care aceasta a fost taxată enorm. Acest lucru i s-ar putea întâmpla oricui. Factură de 16.000 de euro pentru un apartament mic OCiteste pe larg

Viaceslav Popov, comandant al Flotei Nordului în momentul naufragiului şi exploziei submarinului Kursk, la 12 august 2020, încearcă din nou să-şi repare imaginea cu acuzaţii la adresa NATO în legătură cu această tragedie în cazul căreia a acţionat, conform criticilor, total eronat şi dezorientat. Potrivit acestui amiral în retragere, submarinulCiteste pe larg

Principalele obiective asumate prin Programul de Guvernare sunt: – Digitalizarea/ evaluarea dosarelor de pensii;  – Stabilirea calendarului de implementare a Legii 127/2019 (în termen de 120 de zile), ţinând cont de condiţionalităţile de modernizare asumate prin PNRR şi negocierile cu Comisia Europeană; recalcularea tuturor pensiilor în conformitate cu Legea 127/2019,Citeste pe larg