Cazul prefectului Florentina Stănculescu sau Prototipul lansat de PSD pentru femeile care pun partidul mai presus de orice!

Cazul prefectului Florentina Stănculescu sau Prototipul lansat de PSD pentru femeile care pun partidul mai presus de orice!

Săptămâna  aceasta  un comunicat ANI,  a dezmorțit puțin mediul politic giurgiuvean, vlăguit  de caniculă și angajat în calculele destinațiilor de  vacanță…

Astfel, Agenția Națională de Integritate, prescurtat,  ANI, anunța faptul că  prefectul județului Giurgiu, Florentina Stănculescu,  a fost declarată incompatibilă. Ba mai mult, că prima doamnă a județului se află în această postură incomodă de doi ani!

 Comunicatul însă părea un pic confuz, fiind, așa după cum am constatat ulterior,  o alipire  neinspirată a funcției de prefect la starea de incompatibilitate a doamnei  Stănculescu.

În fapt și în drept  incompatibilitatea  se referea la  funcția pe care  numita a deținut-o anterior  în cadrul Consiliului Județean Giurgiu.

Mai concret, cităm:  „Stănculescu Florentina, prefect – Instituţia Prefectului Judeţul Giurgiu, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât exercită funcţia de vicepreşedinte al unui partid politic, simultan cu deţinerea funcţiei publice din cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 98 alin (2) din Legea nr. 161/2003”,  precizare făcută de  ANI.

Astfel că Partidul Social Democrat Giurgiu  s-a simțit dator ca Florentina Stănculescu,   consilier și director executiv al Consiliului Județean Giurgiu , să fie  numită în funcţia de prefect din partea PSD,  în ianuarie 2022.

Doamna merita un premiu, având în vedere că  s-a sacrificat pentru interesele partidului și că orice sacrificiu trebuie întotdeauna răsplătit.

Cum trecutul a fost deja consumat, mulți se întreabă acum, retoric, în ce instituție și pe ce funcție se va putea reîntoarce doamna Florentina Stănculescu, fiind aproape imposibil de crezut că va mai ocupa funcția de director executiv în cadrul unei instituții  din a cărei postură / funcție a fost declarată incompatibilă!

 În mod straniu se constată că promovarea  de către PSD,  pe această funcție, a avut, pentru ultimele două protagoniste,  „un puternic impact  emoțional”, ca să cităm o sintagmă  celebră  din televiziune.

Evident, introducând în ecuație și pe  doamna Nina Carmen Crișu, actor principal  al unui dosar penal „pentru fapte de corupție”,  ce ulterior,  așa cum de altfel ne-am obișnuit de multă vreme,  instanța a dispus încetarea procesului penal, invocând prescripția faptei.

Ca de  multe ori, în asemenea ipostaze,  Tribunalul Giurgiu a fost instituția care a pronunțat sentința  în dosarul acesteia (nr. 677/122/2022).

La capitolul „Cei ce încalcă legea, punând partidul mai presus de orice”, am putea adăuga și celebrul caz, tot din cadrul  Prefecturii Giurgiu, cel al șefei  Serviciului Resurse Umane, Chira Georgeta.

Este adevărat că acest lucru se întâmpla în anul 2017, atunci când  doamna Chira Georgeta,  condamnată la 8 luni de închisoare (cu suspendare),  era angajată a  Prefecturii Giurgiu,  instituție subordonată chiar Ministerului ce o  dăduse în judecată (!?).

Deci  toate-s vechi și noi sunt toate, iar așa cum constatăm, Legea este  opțională pentru privilegiați,  astăzi confruntându-ne, după cum sesizați,  cu o adevărată inflație de așa ziși politicieni, certați cu legea dar  prieteni la cataramă cu o Justiție care devine din ce în ce mai oarbă, mai  surdă și oricând mută atunci când i se cere acest lucru.

P.S. Precizăm că istoricul prezentat mai sus,  nu o implică pe doamna  Florentina Stănculescu în niciun fel de infracțiune.

(Jurnal)

Articolul Cazul prefectului Florentina Stănculescu sau Prototipul lansat de PSD pentru femeile care pun partidul mai presus de orice! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Săptămâna  aceasta  un comunicat ANI,  a dezmorțit puțin mediul politic giurgiuvean, vlăguit  de caniculă și angajat în calculele destinațiilor de  vacanță… Astfel, Agenția Națională de Integritate, prescurtat,  ANI, anunța faptul că  prefectul județului Giurgiu, Florentina Stănculescu,  a fost declarată incompatibilă. Ba mai mult, că prima doamnă a județului se află în această postură incomodă de […]

Articolul Cazul prefectului Florentina Stănculescu sau Prototipul lansat de PSD pentru femeile care pun partidul mai presus de orice! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cazul-prefectului-florentina-stanculescu-sau-prototipul-lansat-de-psd-pentru-femeile-care-pun-partidul-mai-presus-de-orice/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 12 iulie 2024 20:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.