Cazuri de pestă porcină africană, în două gospodării din Hulubești, comuna Călugăreni!

Cazuri de pestă porcină africană, în două gospodării din Hulubești, comuna Călugăreni!

Știrea că într-una din localitățile comunei Călugăreni s-ar fi descoperit focare de pestă, ne-a determinat să îl contactăm pe primarul comunei , Iordache Dumitru, care ne-a spus:

Da, din păcate, este adevărat…Avem  un focar de pestă porcină în Hulubești, ba  chiar două, la două familii. Am aflat de ele acum două-trei zile…

Au venit cei de la DSP (Direcția de Sănătate Publică), au luat analize, au anunțat Prefectura, iar aceștia au emis un ordin prin care noi le-am pus la dispoziție tot ce era necesar…Le-am săpat o groapă, le-am luat folie, am dat cu var. Acțiunea s-a desfășurat în cele mai bune condiții, iar cazurile au fost izolate.

Avem o colaborare foarte bună cu Direcția de Sănătate Publică, vă dați seama că nu vrem ca acest lucru să se extindă și de aceea în toate discuțiile cu locuitorii, pe seama acestui caz, le-am spus că în cel mai scurt timp, în maxim 48 de ore să anunțe dacă mai apar ceva probleme, solicitându-le să aibă toți animalele înregistrate.”

 

(Carmen JIPA)

Articolul Cazuri de pestă porcină africană, în două gospodării din Hulubești, comuna Călugăreni! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Știrea că într-una din localitățile comunei Călugăreni s-ar fi descoperit focare de pestă, ne-a determinat să îl contactăm pe primarul comunei , Iordache Dumitru, care ne-a spus: Da, din păcate, este adevărat…Avem  un focar de pestă porcină în Hulubești, ba  chiar două, la două familii. Am aflat de ele acum două-trei zile… Au venit cei […]

Articolul Cazuri de pestă porcină africană, în două gospodării din Hulubești, comuna Călugăreni! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cazuri-de-pesta-porcina-africana-in-doua-gospodarii-din-hulubesti-comuna-calugareni/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 29 iunie 2024 17:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.