Ce ar însemna pentru fermierii români pierderea fondurilor europene?

Ce ar însemna pentru fermierii români pierderea fondurilor europene?

Fondurile europene sunt esențiale pentru fermierii români. Fără aceste fonduri, fermierii ar fi în mare dificultate. Trebuie să evităm situația Ungariei, care a pierdut fonduri UE din cauza nerespectării regulilor democratice. De aceea, pe 18 mai, îl susținem pe Nicușor Dan, candidatul pro-european intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

După aderarea la UE, producția agricolă a României a crescut de peste patru ori. Fermierii au beneficiat de peste 40 de miliarde de euro prin Politica Agricolă Comună, bani folosiți pentru modernizarea fermelor, achiziția de utilaje, dezvoltarea zonelor rurale.

În perioada 2023-2027, România are la dispoziție 16,7 miliarde de euro pentru agricultură, din care 87% provin din fonduri UE.

Fondurile europene sunt baza pe care construim o agricultură modernă și competitivă. Dacă le pierdem, riscăm să pierdem tot:

–  Adio investiții în utilaje și tehnologii – fără bani europeni, modernizarea fermelor devine aproape imposibilă

– Competitivitatea scade – fermierii din vest vor fi mereu cu un pas înainte, primind în continuare subvenții, spre deosebire de fermierii români

– Fermele mici și start-up-urile agricole riscă să dispară – fără sprijin, costurile vor fi prea mari

– Plecarea din sate se accentuează – fără perspective reale, agricultura nu mai e o opțiune de viitor

– Mai multe importuri, mai puțină mâncare locală – și prețuri mai mari pentru toți.

Fondurile europene înseamnă șansa noastră să rămânem pe picioare și să construim ceva durabil aici, acasă. Nu putem să le pierdem.

Dan Motreanu – facebook.com

 

Fondurile europene sunt esențiale pentru fermierii români. Fără aceste fonduri, fermierii ar fi în mare dificultate. Trebuie să evităm situația


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/ce-ar-insemna-pentru-fermierii-romani-pierderea-fondurilor-europene/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 7 mai 2025 15:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.