Cetățean belgian arestat pentru trafic de migranți, la frontiera Giurgiu

Înghesuiți în portbagaj, unul peste altul…așa a încercat un belgian să treacă granița pe la Giurgiu, cu cinci imigranți în mașină.
A fost despistat la timp pe raza județului Giurgiu și arestat pentru 30 de zile.
Miercuri, 3 septembrie, în jurul orei 18:15, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru verificări, pe raza județului Giurgiu, un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Vehiculul era condus de un cetățean belgian și avea ca pasageri trei bărbați.
Totodată, în urma controlului, în portbagajului vehicului au fost descoperiți alți doi bărbați. Din verificările efectuate a reieșit că migranții de naționalitate irakiană au fost preluați în data de 02.09.2025 din Sofia ( Bulgaria) de către șofer și urmau să fie transportați către vestul Europei.

Cei cinci cetățeni străini au fost predați autorităților de frontieră bulgare pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.
Menționăm faptul că autoturismul, folosit în activitatea infracțională, în valoare de aproximativ 90.000 de lei, a fost indisponibilizat și introdus în camera de corpuri delicte a instituţiei.
Șoferul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și e cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. În același timp, migranții sunt cercetați pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, conform prevederilor Codului Penal.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/cetatean-belgian-arestat-pentru-trafic-de-migranti-la-frontiera-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 5 septembrie 2025 12:29
