Circulația camioanelor cu o masă mai mare de 12,5 tone, complet interzisă pe drumurile naționale Ruse – Byala și Ruse – Razgrad

Autoritățile din Bulgaria au impus restricții de ultimă oră pentru vehiculele grele, afectând direct traficul prin vama Giurgiu-Ruse. Autovehiculele de mare tonaj sunt oprite la ieșirea din Ruse și vor staționa până la ridicarea restricțiilor de către vecinii bulgari.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, circulația camioanelor cu o masă mai mare de 12,5 tone este complet interzisă pe drumurile naționale Ruse – Byala și Ruse – Razgrad. Toate autovehiculele de mare tonaj sunt oprite la ieșirea din Ruse și vor rămâne în staționare până la ridicarea oficială a restricțiilor de către vecinii bulgari.
Vestea bună este că autoturismele pot circula în continuare, însă polițiștii avertizează că drumurile sunt acoperite de zăpadă. Dacă traversați granița, asigurați-vă că aveți mașina echipată de iarnă și conduceți cu prudență sporită.
Înainte de a porni la drum, consultați aplicația Trafic Online a Poliției de Frontieră pentru a evita aglomerația din punctele de trecere.
Foto/ITPF Giurgiu

Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/circulatia-camioanelor-cu-o-masa-mai-mare-de-125-tone-complet-interzisa-pe-drumurile-nationale-ruse-byala-si-ruse-razgrad/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 21 februarie 2026 12:26
