CNAIR INFORMEAZĂ: ‼Restricții de circulație (>7,5t)…

Primaria Municipiului Giurgiu

CNAIR INFORMEAZĂ:

‼Restricții de circulație (>7,5t) cauzate de caniculă

🔴Vineri și sâmbătă (30-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.

❌Aceste restricții au fost instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie.

🔴Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

❌Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor art.44, alin.2 al OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile și drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

✅Transporturilor de persoane;
✅Transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
✅Vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
✅Transporturi funerare
✅Transporturi poștale
✅Transporturi de echipamente de prim ajutor;
✅Transporturi pentru distribuire de carburanți;
✅Transporturi de mărfuri sub temperatura comtrolată;
✅Transporturi pentru tractări vehicule avariate;
✅Transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
✅Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
✅Transporturi apă îmbuteliată;
✅Transporturi produse provenite din exploatări agricole;
✅Transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.”

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M.
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., la numerele de telefon 021/264 3333; 021/9360 sau poate fi accesată pagina de internet www.cnadnr.ro/situațiadrumurilornationale.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.