
„Europa va obţine imunitatea de turmă în iulie, cel târziu în august”, explică directorul BioNTech. „Şi alte ţări au încă mult mai puţine vaccinuri. Există persoane care au nevoie de vaccin şi este datoria umanităţii să îl ofere”.
În ceea ce priveşte durata protecţiei imune, Sahin a precizat că datele privind persoanele vaccinate arată că răspunsul imun scade în timp şi că o a treia doză va fi probabil necesară între 9 şi 12 luni după prima, şi din nou periodic la 12 luni. – 18 luni.
În Israel, Ministerul Sănătăţii a lansat o investigaţie cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu Pfizer/BioNTech şi cazurile rare de miocardită. Ar fi 62 de cazuri, din peste cinci milioane de persoane vaccinate cu a doua doză. Şi, dintre acestea, 60 au fost externate deja din spital.
„Nu avem dovezi că aceste cazuri de miocardită sunt legate de administrarea serului”, spune Şahin despre această chestiune. „Nu putem confirma acest lucru în acest moment. Dar cercetăm în continuare”, conform Hotnews.
Read More
Reflectorul de Sud