Consiliul Județean, în sprijinul fotbaliștilor de la Dunărea Giurgiu care nu și-au mai primit banii de 4 luni
Clubul de Fotbal Dunărea Giurgiu 2020 se află într-o situație financiară precară. O lege apărută peste noapte nu i-a mai permis sponsorului să finanțeze echipa, primăria nu are bani, iar luna aceasta se fac 4 luni de când jucătorii nu au fost plătiți.
Vine în sprijinul clubului, Consiliul Județean, care a aprobat în ședința extraordinară de miercuri, 11 decembrie, o contribuție financiară de 220.000 lei care să ajute clubul să traverseze această perioadă dificilă.
Banii sunt alocați în baza unui acord de asociere între Consiliul Județean și Primăria Giurgiu și care prevedea, inițial, o contribuție a Consiliului Județean de 100.000 lei. Cum suma nu ajungea nici pe departe pentru a achita drepturile salariale ale jucătorilor și deplasările acestora la competiții.
Astfel, clubul de fotbal a înaintat o adresă Consiliului Județean prin care solicită suma de 220.000 lei, contribuție a Consiliului Județean pentru în primul an al acordului, și 220.000 lei contribuție a Primăriei Giurgiu, în cel de-al, doilea an.
Banii alocați de Consiliul Județean ajung pentru plata salariilor pe ultimele trei luni și deocamdată rezolvă o mare problemă.
Nu se știe dacă Primăria Giurgiu va avea bani pentru a-și onora partea de acord, așa că președintele Toma Petcu se gândește la o soluție care să salveze echipa.
”O să vin cu o propunere de parteneriat pe termen mai lung. Astăzi, în baza acordului precedent pe care l-au încheiat cele două instituții (n.r. Consiliul Județean și Primăria), venim cu o cotă de susținere stabilită inițial și mărită conform modificărilor prezentate, în sensul de a susține clubul și de a trece peste această perioadă, ca de la anul, să vedem juridic, cum putem face o asociere.” – Toma Petcu – președinte Consiliul Județean Giurgiu
În ceea ce privește SCM Dunărea Giurgiu 2020, aceasta activează în Liga a III -a de fotbal, iar în prezent se situează pe locul 6 al clasamentului, cu 21 de puncte.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/consiliul-judetean-in-sprijinul-fotbalistilor-de-la-dunarea-giurgiu-care-nu-si-au-mai-primit-banii-de-4-luni/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 12 decembrie 2024 12:26