Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu, a participat la Reuniunea Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 și a activului OFSD”, inițiativă a Organizației Femeilor Social Democrate, în parteneriat cu Organizația Județeană a PSD Constanța și OFSD Constanța

Cristina Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu, a participat la Reuniunea Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 și a activului OFSD”, inițiativă a Organizației Femeilor Social Democrate, în parteneriat cu Organizația Județeană a PSD Constanța și OFSD Constanța

cristina elena dinu-1Evenimentul reunește un număr de 150 de femei social democrate din întreaga țară alături de reprezentanți din conducerea Partidului, femei parlamentar și membri ai Guvernului României.
cristina elena dinuCa de fiecare dată alături de doamnele din OFSD au fost și cele două colege ministru din partea PSD – Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul Muncii și Natalia INTOTERO, ministrul Familiei care ne-au împărtăşit din experienţa lor.
Lucrările conferinței vor continua până duminică și vor cuprinde discuții cu privire la Ghidul Primarului și al Administrației Publice Locale, dezbateri pe tema bunelor practici în conducerea și coordonarea activității unităților administrativ-teritoriale și a necesității adoptării unor modificări legislative care să vină în sprijinul autorităților locale.intalnire femei psd
Acest eveniment este o oportunitate pentru femeile social democrate de a-și împărtăși experiențele, de a învăța unele de la altele și de a stabili strategii pentru viitorul politic și administrativ al comunităților pe care le reprezintă.

Evenimentul reunește un număr de 150 de femei social democrate din întreaga țară alături de reprezentanți din conducerea Partidului, femei parlamentar și membri ai Guvernului României. Ca de fiecare dată alături de doamnele din OFSD au fost și cele două colege ministru din partea PSD – Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul Muncii și Natalia INTOTERO, ministrul Familiei […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/cristina-elena-dinu-deputat-psd-de-giurgiu-a-participat-la-reuniunea-femeilor-social-democrate-alese-primar-pentru-mandatul-2024-2028-si-a-activului-ofsd-initiativa-a-organizatie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 29 iulie 2024 21:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.