De „Buna Vestire”, primarul comunei Adunații Copăceni, Dan RUSU, a semnat contractul de finanțare pentru construirea a două grădinițe!
O veste despre care primarul localității Adunații Copăceni, Dan RUSU, spunea că îi umple sufletul de bucurie, este semnarea contractului de finanțare pentru construirea a două noi grădinițe.
Una se va ridica în localitatea Varlaam, iar cealaltă în satul Mogoșești. Deloc întâmplător acest contract a fost încheiat, marți, 26 martie, chiar de sărbătoarea „Buna Vestire”.
„Am luptat pentru acest proiect cu toată determinarea, știind cât de mare este nevoia de schimbare” – scria într-o postare pe facebook primarul din Adunații Copăceni.
„Grădinițele vechi, aflate într-o stare avansată de degradare, vor fi înlocuite rând pe rând cu spații ultramoderne, dotate la cele mai înalte standarde, spații educaționale în care copiii concetățenilor noștri vor învăța și se vor juca bucuroși în siguranță, beneficiind de confort.”
Ce poate fi mai frumos decât ca, de Buna Vestire – sărbătoarea veștilor bune – să ne bucurăm împreună de un nou început pentru educația celor mici?” – mai spunea primarul Rusu, considerând această împlinire ca pe un gest providențial câtă vreme ea s-a finalizat într-o zi cu semnificații religioase.
„Pentru această realizare, nu pot decât să-I mulțumesc lui Dumnezeu, care mi-a dat puterea, răbdarea și încrederea de a duce acest proiect la bun sfârșit! Tot ce fac, fac pentru oameni, pentru copiii noștri, pentru viitorul lor și al nostru ” – mai declara Dan Rusu , primarul localității Adunații Copăceni.
Articolul De „Buna Vestire”, primarul comunei Adunații Copăceni, Dan RUSU, a semnat contractul de finanțare pentru construirea a două grădinițe! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
O veste despre care primarul localității Adunații Copăceni, Dan RUSU, spunea că îi umple sufletul de bucurie, este semnarea contractului de finanțare pentru construirea a două noi grădinițe. Una se va ridica în localitatea Varlaam, iar cealaltă în satul Mogoșești. Deloc întâmplător acest contract a fost încheiat, marți, 26 martie, chiar de sărbătoarea „Buna Vestire”. […]
Articolul De „Buna Vestire”, primarul comunei Adunații Copăceni, Dan RUSU, a semnat contractul de finanțare pentru construirea a două grădinițe! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/de-buna-vestire-primarul-comunei-adunatii-copaceni-dan-rusu-a-semnat-contractul-de-finantare-pentru-construirea-a-doua-gradinite/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 martie 2025 12:13