De săptămâna viitoare se redeschide Centrul de Vaccinare ANTICOVID19 de la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu

 
 
Închis ca urmare a numărului mic de solicitări de vaccinare din partea giurgiuvenilor, Centrul de Vaccinare din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu urmează a fi redeschis săptămâna viitoare.
Conform informațiilor furnizate de către reprezentanții Prefecturii și Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, Centrul va redeveni funcțional începând cu primele zile ale lunii noiembrie, o dată concretă urmând a fi anunțată în scurt timp de către oficialități.
„Sunt mici chestiuni organizatorice ce mai trebuie puse la punct, dar sperăm că este doar o chestiune de câteva zile pentru definitivarea acestora. Ceea ce este sigur este că acest centru va deveni operațional în primele zile ale lunii noiembrie, în aceeași locație în care a funcționat și anterior, adică lângă intrarea veche a spitalului”, au declarat reprezentanții autorităților implicate.
Redeschiderea Centrului de Vaccinare din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu vine ca urmare a numărului crescut (în medie, peste șase sute de giurgiuveni din municipiu!) al celor care doresc să se imunizeze, fie cu prima doză, fie cu doza-booster, fie cu vaccinul Johnson&Johnson.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: De săptămâna viitoare se redeschide Centrul de Vaccinare ANTICOVID19 de la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.