Dezinformările inundă rețelele sociale, pentru a crea panică. Ministerul Apărării demontează două dintre acestea
MApN prezintă, duminică, noi dezinformări şi informaţii false pe subiecte de securitate şi apărare, distribuite în mediul online, privind restricţionarea circulaţiei bărbaţilor cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare şi retragerea totală a militarilor americani din România, transmite News.ro.
”Semnalăm două noi încercări de dezinformare, pe subiecte care vizează apărarea şi securitatea naţională, distribuite în diferite platforme de comunicare digitală. Prima dintre acestea foloseşte un aşa-zis „comunicat MApN”, distribuit prin platforma WhatsApp. „Documentul” este redactat într-o formă care încearcă să imite un comunicat de presă al MApN şi anunţă restricţionarea circulaţiei cetăţenilor de sex masculin cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare în România, în urma unei aşa-zise decizii recente a CSAT”, arată Ministerul Apărării într-un comunicat.
Ministerul dezminte categoric autenticitatea acestui document. ”Acesta nu a fost emis de Ministerul Apărării Naţionale şi conţine informaţii false şi alarmiste, menite să creeze panică şi confuzie în rândul populaţiei. Comunicatele MApN pot fi consultate pe pagina oficială de internet a instituţiei. Adevăratul comunicat înregistrat cu numărul 46 a fost emis de Biroul de presă al MApN la data de 19 februarie şi se referă la un cu totul alt subiect decât cel conţinut de documentul falsificat”, subliniază instituţia.
”Cu privire la această dezinformare, care continuă seria de acţiuni menite a spori teama generată de războiul de agresiune pe care Federaţia Rusă îl desfăşoară în prezent în Ucraina, Ministerul Apărării Naţionale va sesiza cu celeritate autorităţile judiciare, în temeiul art. 404 (2) din Codul penal – Comunicarea de informaţii false, care prevede: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, arată MApN în comunicat.
Potrivit Ministerului Apărării, o a doua acţiune de dezinformare, distribuită pe platformele TikTok, YouTube şi Facebook, face referire la aşa-zise „decizii” oficiale comunicate de autorităţile SUA cu privire la retragerea totală a militarilor americani dislocaţi în România, inclusiv la retragerea sistemului antirachetă Aegis Ashore dislocat de Armata SUA în Baza 99 Deveselu.
Potrivit ministerului, ”din analiza mediului informaţional, este de aşteptat ca acţiuni de dezinformare de acest gen, care vizează subiecte de securitate şi apărare naţională, să continue şi în perioada imediat următoare”.
”Aceste acţiuni de manipulare servesc doar scopului de a întreţine o stare de teamă şi confuzie în rândul opiniei publice din România, în contextul agresiunii armate pe care forţele Federaţiei Ruse o desfăşoară împotriva Ucrainei. Recomandăm tuturor utilizatorilor din România care folosesc platformele de comunicare digitală să manifeste prudenţă înainte de a redistribui informaţii pe aceste subiecte, care au caracter alarmist, senzaţionalist sau care pot genera panică. Veridicitatea acestor informaţii poate fi cu uşurinţă verificată din surse oficiale”, mai spune MApN. (www.g4media.ro)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/dezinformarile-inunda-retelele-sociale-pentru-a-crea-panica-ministerul-apararii-demonteaza-doua-dintre-acestea/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 26 mai 2025 14:32