Doi minori din municipiul Giurgiu, arestați la domiciliu

Doi minori, de 16, respectiv 17 ani, din municipiul Giurgiu, au fost arestați la domiciliu pentru 20 de zile, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință în formă continuată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 25 noiembrie, ora 07:00, polițiștii giurgiuveni au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat un autoturism, ce se afla parcat pe strada Oltului, din aceeași localitate.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au identificat autoturismul sustras, abandonat pe o stradă din municipiul Giurgiu.

Din cercetări a rezultat faptul că doi minori, de 16, respectiv 17 ani, ambii din municipiul Giurgiu, în perioada 23-27 noiembrie, ar fi sustras trei autovehicule, pe care le-ar fi condus pe rând, pe mai multe drumuri publice din municipiul Giurgiu, precum și pe D.N.5B, provocând pagube materiale unui autovehicul parcat regulamentar.

La data de 27 noiembrie, minorii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 28 noiembrie au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Giurgiu cu propuneri procedurale, fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 20 de zile.

Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Doi minori din municipiul Giurgiu, arestați la domiciliu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.