Dotări pentru Spitalul Izvoru, printr-un proiect POIM

Dotări pentru Spitalul Izvoru, printr-un proiect POIM

Consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat vineri, în şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre pentru dotarea cu instalaţii terminale de fluide medicale, respectiv oxigen şi vacuum, pentru Spitalul de Pneumoftiziologie de la Izvoru, în cadrul unui proiect în valoare de 2,8 milioane de lei, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

„Avem pe ordinea de zi un proiect de mare importanţă, cel puţin în perioada pandemiei a fost relevat faptul că la Spitalul Izvoru din judeţul Giurgiu, instalaţiile, în primul rând de oxigen, dar şi toate celelalte pentru asigurarea fluidelor medicale, nu existau sau nu aveau o funcţionalitate mulţumitoare. Remediem prin acest proiect situaţia prezentată”, a declarat, în cadrul şedinţei de vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Giurgiu, Dumitru Beianu.

Prin acest proiect, un număr de 54 de paturi de la Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru vor fi dotate cu unităţi terminale de fluide medicale, respectiv oxigen şi vacuum.

Finanţarea a fost obţinută în cadrul POIM 2014-2020, Axa prioritară – Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID- 19, cu obiectivul specific – Creşterea siguranţei pacienţilor în structuri spitaliceşti publice care utilizează fluide medicale pentru realizarea obiectivului de investiţii – Reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii electrice de ventilare şi tratare a aerului precum şi a infrastructurii de fluide medicale la Spitalul Izvoru.

Valoarea totală a investiţiei este de 2,8 milioane de lei. (www.agerpres,ro)

Consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat vineri, în şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre pentru dotarea cu instalaţii terminale de fluide


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/dotari-pentru-spitalul-izvoru-printr-un-proiect-poim/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 8 decembrie 2023 17:33

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.