Două incendii, pe terenurile din județ

Două incendii, pe terenurile din județ

          Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a două incendii, în următoarele localități:

  • Schitu – au arsvegetație uscată și mărăciniș pe o suprafață de aproximativ patru ha;
  • Letca Nouă – au arsvegetație uscată, trestie și mărăciniș pe o suprafață de aproximativ trei ha.

Pentru stingerea acestor incendii au acționatpompierii din cadrul Stației Mihăilești. Cel mai probabil, acestea s-au produs din cauza focului deschis în stații deschise.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

                       Compartimentul Informare și Relații Publice

The post Două incendii, pe terenurile din județ appeared first on Informatia de Giurgiu.

          Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a două incendii, în următoarele localități: Pentru stingerea acestor incendii au acționatpompierii din…

The post Două incendii, pe terenurile din județ appeared first on Informatia de Giurgiu.


Autorul articolului Mitroi Mariana
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://www.informatiadegiurgiu.ro/doua-incendii-pe-terenurile-din-judet/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://www.informatiadegiurgiu.ro/feed/
Titlu original Informatia de Giurgiu
Data originala articol 9 februarie 2024 14:23

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.