Drum liber pentru Toma Petcu și echipa PNL, la conducerea Consiliului Județean Giurgiu

Drum liber pentru Toma Petcu și echipa PNL, la conducerea Consiliului Județean Giurgiu

O mare de oameni, parte a echipei PNL Giurgiu a străbătut, în aceste zile străzile mai multor comune din județul Giurgiu.

Acțiunile fac parte din campania electorală pentru susținerea lui Toma Petcu și a echipei sale de consilieri la șefia Consiliului Județean Giurgiu, dar și pentru a-și arăta sprijinul față de primarii liberali care își doresc un nou mandat la alegerile din 9 iunie.

În orașul Bolintin Vale candidatura la primărie a lui Daniel Trăistaru promite continuarea unei administrări prudente și dinamice, subliniind angajamentul pe care și l-a luat pentru dezvoltarea și prosperitatea orașului Bolintin-Vale, iar cu Toma Petcu președinte al Consilului Județean, proiectele de dezvoltare au cele mai mari șanse de reușită.

În comuna Clejani, unde primarul Florian Nidelea își mai doreșe un mandat, s-au adunat peste 1000 de oameni ai comunei care și-l doresc primar pentru a cincea oară. Florian Nidelea se bucură de sprijinul necondiționat al lui Toma Petcu și conducerii PNL Giurgiu, fiind privit ca un om care iubește comunitatea și oferă sprijin și încredere.

Și la Găiseni PNL Giurgiu are un primar devotat. Gheorghe Manea l-a avut alături la marșul prin comună pe Toma Petcu care îl susține pentru a continua viziunea de dezvoltare asigurând prosperitate în fiecare sat al comunei Găiseni.

Tur de forță al echipei PNL și la Roata. 

În rolul meu de candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, am avut deosebita plăcere de a participa la o acțiune electorală de susținere a lui Marin Ghidănac, primarul inegalabil al Comunei Roata. În timpul a cinci mandate, Marin Ghidănac, și-a lăsat o amprentă profundă și durabilă, a transformat comunitatea într-un model de dezvoltare și eficiență administrativă.” – Toma Petcu – candidat PNL la Consiliul Județean

La Mârșa, viziunea primăriței Virginia

În mandatul care urmează, în calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Giurgiu, îmi asum angajamentul de a fi alături de doamna primar în toate proiectele importante de dezvoltare a comunei Mârșa. Prin colaborarea noastră, ne vom asigura că Mârșa nu doar că va prospera, dar va deveni un loc unde fiecare cetățean se poate simți cu adevărat acasă. Drăgan de a transforma Mârșa într-un „acasă” pe care oamenii și-l doresc, reflectă o dedicare profundă față de comunitate și o înțelegere clară a nevoilor cetățenilor comunei.” – Toma Petcu – candidat PNL la Consiliul Județean

Material comandat de Partidul Social Democrat – PSD Giurgiu, realizat de SC RISING LUCK SRL, CUI Mandatar Financiar 21240015

 

O mare de oameni, parte a echipei PNL Giurgiu a străbătut, în aceste zile străzile mai multor comune din județul Giurgiu. Acțiunile fac parte din campania electorală pentru susținerea lui…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/drum-liber-pentru-toma-petcu-si-echipa-pnl-la-conducerea-consiliului-judetean-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 19 mai 2024 22:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.