Deputatul Alexandru Andrei: „După aproape 20 de ani, în această vară, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București!”

Deputatul Alexandru Andrei: „După aproape 20 de ani, în această vară, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București!”

Dintr-o postare a deputatului liberal, Alexandru Andrei, aflăm că în sfârșit, Linia ferată Giurgiu-București va redeveni funcțională.

După aproape 20 de ani, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București, pe rută directă, în această vară.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat că lucrările la linia de cale ferată sunt în stadiu foarte avansat, fiind executate în proporție de 95%, iar din luna mai a acestui an, vor începe testele de circulație.

Dacă totul va merge bine, din luna iunie se va relua, în sfârșit, circulația feroviară directă dintre Giurgiu și București, însă proiectul nu se încheie aici, urmând cea de-a doua fază: electrificarea căii ferate, proiect aflat în stare avansată de pregătire și contractare” – mai precizează deputatul giurgiuvean în postarea sa.

(Jurnal)

 

Articolul Deputatul Alexandru Andrei: „După aproape 20 de ani, în această vară, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Dintr-o postare a deputatului liberal, Alexandru Andrei, aflăm că în sfârșit, Linia ferată Giurgiu-București va redeveni funcțională. ”După aproape 20 de ani, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București, pe rută directă, în această vară. Reprezentanții Ministerului Transporturilor au anunțat că lucrările la linia de cale ferată sunt în stadiu foarte avansat, fiind […]

Articolul Deputatul Alexandru Andrei: „După aproape 20 de ani, în această vară, trenurile vor circula, din nou, din Giurgiu spre București!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/dupa-aproape-20-de-ani-in-aceasta-vara-trenurile-vor-circula-din-giurgiu-spre-bucuresti/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 18 martie 2024 15:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.