EDITORIAL. Între splendorile ruinate și dărăpănăturile care ne cad în cap

Timpul și nepăsarea pot transforma istoria fie într-o oportunitate de lux, fie într-un pericol public iminent.
Pe de o parte, avem Conacul Nica Dorobanțu din Cosoba. O nestemată neoromânească ce refuză să moară, trecând acum în mâinile unor investitori privați.

Aici, capitalul privat intervine ca un colac de salvare, promițând restaurarea unui monument de clasă B. Este scenariul ideal în care trecutul redevine un activ valoros. Suntem atât de bucuroși că nici  nu mai știm cui a pus Dumnezeu mâna-n cap; băftoșilor care vor achiziționa conacul, ori nouă, celor care, într-un fel sau altul, nu vom vedea edificiul transformat din ruină în dărăpănătură .
La polul opus, realitatea din centrul orașului Giurgiu ne lovește la propriu. Incidentul de la intersecția străzilor Tudor Vianu și I.C. Brătianu, unde un zid s-a prăbușit peste mașini https://giurgiu-tribune.ro/incident-la-intersectia-tudor-vianu-cu-i-c-bratianu-un-imobil-privat-s-a-prabusit-partial-peste-o-masina/ este doar o bombonică pe colivă.  Orașul ” beneficiază” de multe astfel de imobile care „stau să cadă”, adevărate capcane urbanistice de care trebuie să se aibă în vedere urgent, înainte ca o simplă plimbare prin centru să devină o loterie a supraviețuirii.! Am mai scris despre asta în trecut. https://giurgiu-tribune.ro/cladirile-si-terenurile-parasite-in-atentia-primariei-giurgiu/ O simplă atenționare nu este o măsură de precauție atâta timp cât nu ai la dispoziție o variantă salvatoare!!!

Totuși, există și o rază de speranță. Este foarte bine că se reabilitează Spitalul Județean, un proiect vital pentru comunitate. Deși lucrările vor aduce praf și zgomot, modernizarea este obligatorie. Este mult mai bine să acceptăm șantierul de acum decât să lăsăm și această instituție crucială să se degradeze până la punctul fără întoarcere.
„Drobul de sare”-varianta giurgiuveană nu are demnitatea unei ruini . Nu orice zid care pică, ori mai are nițel, este o infăptuire. Istoria nu trebuie să ne pice in cap, ca să ne reamninească pericolele. Doar cei care au devenit ”cărămizi în ziduri”, cum zicea Roger Waters, ar putea avea pretenția că așa ceva se poate întîmlpla cănd nici pe cealaltă parte dacă traversăm, nu dăm de un dram de siguranță și speranță.