Fost șef SIPI și DRCPIV Giurgiu, condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
După aproximativ 6 ani, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au pronunţat astăzi, 2 octombrie, hotărârea definitivă în dosarul în care comisar şef Mihai Predescu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu a fost acuzat de către DNA de trafic de influenţă şi luare de mită.
Decizia finală şi executorie a instanţei a fost de condamnare a fostului şef al DRCPIV Giurgiu la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea că, în perioada 5 noiembrie – 14 decembrie 2015, în calitatea de ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisarul-şef şi şef al serviciului respectiv, a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (denunţător), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine.
La 22 decembrie 2015, Predescu a primit suma de 300 de euro, prin intermediul instructorului auto, pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane. În iulie 2016, el a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării altor două persoane la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă alţi examinatori, subordonaţi ai săi, în acest scop. La 16 august 2016, inculpatul a primit suma de 1.800 lei prin intermediul aceluiaşi instructor auto.
Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/fost-sef-sipi-si-drcpiv-giurgiu-condamnat-la-3-ani-si-8-luni-de-inchisoare-cu-executare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 2 noiembrie 2023 22:07