Giurgiuveanca Iarina Ciobanu a fost numită președintă a Clubului Elevilor Liberali din România.

Giurgiuveanca Iarina Ciobanu a fost numită președintă a Clubului Elevilor Liberali din România.

Sâmbătă, 14 Martie, a avut loc ședința Biroului Politic Național al Tineretului Național Liberal, în cadrul căreia tânăra liberală, Iarina Ciobanu, a fost numită în funcția de președintă a Cluburilor Elevilor Liberali (CEL) România.

„Numirea sa reprezintă un pas important pentru consolidarea structurii CEL la nivel național și pentru implicarea tot mai activă a elevilor în proiectele și inițiativele organizației ” – preciza președintele TNL Giurgiu, Adrian CHIRAN. 

Foto 1

În cadrul ședinței s-au bucurat și de prezența Secretarului general alPartidului Național Liberal și fost președinte al PNL Giurgiu, Dan Motreanu ( foto 1), care a transmis un mesaj de susținere pentru tinerii liberali și pentru generația tânără implicată în viața publică. Prin participarea sa, acesta a demonstrat încă o dată că este constant alături de tineri și de inițiativele care contribuie la formarea noilor lideri.

  Foto 2.

Cu această ocazie, Iarina Ciobanu (foto 2) a transmis și un mesaj în care expune obiectivele sale în noua funcție:

Îmi doresc ca CEL România să devină o voce reală a elevilor din întreaga țară, un spațiu în care tinerii să își poată exprima ideile, problemele și aspirațiile. Vom lucra pentru a dezvolta proiecte care să îi implice activ pe elevi în viața comunității și pentru a construi o generație de tineri responsabili și implicați. Îi mulțumesc lui Toma Petcu și Adrian Chiran pentru susținere și sprijin, precum și întregii organizații PNL și TNL Giurgiu pentru încrederea și sprijinul constant.

 

(Sursa: TNL Giurgiu)

Articolul Giurgiuveanca Iarina Ciobanu a fost numită președintă a Clubului Elevilor Liberali din România. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sâmbătă, 14 Martie, a avut loc ședința Biroului Politic Național al Tineretului Național Liberal, în cadrul căreia tânăra liberală, Iarina Ciobanu, a fost numită în funcția de președintă a Cluburilor Elevilor Liberali (CEL) România. „Numirea sa reprezintă un pas important pentru consolidarea structurii CEL la nivel național și pentru implicarea tot mai activă a elevilor […]

Articolul Giurgiuveanca Iarina Ciobanu a fost numită președintă a Clubului Elevilor Liberali din România. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/giurgiuveanca-iarina-ciobanu-a-fost-numita-presedinta-a-clubului-elevilor-liberali-din-romania/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 16 martie 2026 19:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.