IN MEMORIAM: prof. Marius Stoica
IN MEMORIAM
Prof. MARIUS STOICA
– Un an de tăcere, o viață de dăruire –
La 1 aprilie 2026, se împlinește un an de când domnul profesor Marius Stoica, directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Singureni, jud. Giurgiu, a părăsit catalogul vieții pentru a se înscrie în cel al veșniciei.
Născut într-o respectată familie de dascăli, a purtat cu demnitate ștafeta educației timp de 45 de ani. Învățător ca mama și Profesor și Director ca tata, a adăugat statutul de Primar la contribuția comunitară a familiei. Pentru domnia sa, Școala nu a fost doar o clădire, ci viață și casă, locul unde a trasat direcții de viitor pentru fiii localității. A transformat catedra în altar și profesia în destin, a clădit școală, a format caractere și a sădit lumină în mintea și sufletele a generații întregi de copii.
Astăzi, la un an de la plecarea la Cer, ne amintim cu profundă recunoștință nu doar de un profesionist desăvârșit, ci de un reper de onoare și demnitate. Rămân în urmă ecoul glasului său în școala din Singureni, învățăturile pline de tâlc, sfaturile de viață date cu blândețe, recunoștința miilor de elevi și amintirea unui om care a trăit cu dăruire totală pentru ceilalți.
Cei care răspândesc lumina cunoașterii și educației nu pleacă niciodată, continuă să trăiască prin urmași.
Odihnă veșnică în Lumină!
Articolul IN MEMORIAM: prof. Marius Stoica apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
IN MEMORIAM Prof. MARIUS STOICA – Un an de tăcere, o viață de dăruire – La 1 aprilie 2026, se împlinește un an de când domnul profesor Marius Stoica, directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Singureni, jud. Giurgiu, a părăsit catalogul vieții pentru a se înscrie în cel al veșniciei. Născut într-o respectată familie de dascăli, a […]
Articolul IN MEMORIAM: prof. Marius Stoica apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/in-memoriam-prof-marius-stoica/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 28 martie 2026 01:12