În weekend-ul trecut, câteva minți demente ”au stins lumina„ trecutului și prezentului acestui oraș!

În weekend-ul trecut, câteva minți demente ”au stins lumina„ trecutului și prezentului acestui oraș!

Astăzi am primit un S.O.S. disperat din partea primarului municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, în care acesta ne-a oferit imagini cu modul în care, persoane necunoscute au devalizat, peste noapte, amenajarea realizată în spațiul destinat Cetății lui Mircea, adiacent Podului Bizeț.

Scene ce dovedesc faptul că în acest orășel din păcate locuiesc și câteva minți bolnave, persoane iresponsabile ce au atentat la trecutul nostru istoric, smulgând ledurile din soclurile sistemului electric, ce oferea zonei, pe timp de noapte, o imagine inedită, marcând totodată o filă de istorie neprețuită, pe care câțiva  netrebnici au dorit să o distrugă.

Acestor descreierați nu le pasă că această amenajare a fost posibilă și cu participarea materială a fiecărui giurgiuvean, prin intermediul taxelor și impozitelor plătite anual de aceștia.

 

Sunt voci care susțin că ar fi vorba despre acte ale unor imbecili, săvârșite la comanda unor politicieni, contracandidați ai actualei administrații locale, ce vor să compromită, la acest început de an electoral, tot ce s-a realizat până acum.

Încă o dată se confirmă necesitatea supravegherii unor obiective importante din oraș, cu camere video. Totodată acest incident nefericit probabil va oferi prilejul consilierilor locali de a propune paza acestui obiectiv 24 de ore din 24, cu agenții de pază aflați în slujba Primăriei cât și de către polițiștii locali.

În privința comentariilor de pe mediile de socializare, la adresa modului în care arată acest oraș, le considerăm total nejustificate atâta timp cât în continuare, gunoiul se aruncă pe geam, este abandonat la colț de stradă sau pe unde nici nu te aștepți, cât timp lămpile de pe stâlpii electrici sunt sparte periodic, coșurile de gunoi sunt devastate sau incendiate, iar mobilierul stradal, devine mai ales în acest anotimp, deseori lemn de foc pentru talibanii locali.

Când vom suna la 112, constatând că peste drum de noi cineva abandonează moluzul, lângă bordură, fără a ne bucura că în felul acesta noi, cetățenii, le-am mai produs o durere de cap autorităților locale,  va fi primul semn că și noi giurgiuvenii putem avea pretenția că suntem cetățeni europeni, că avem drepturi și că am fi îndreptățiți să ni se lase ușa deschisă spre Schengen!

(Florian TINCU) 

Sursa foto: primar Adrian Anghelescu

Articolul În weekend-ul trecut, câteva minți demente ”au stins lumina„ trecutului și prezentului acestui oraș! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Astăzi am primit un S.O.S. disperat din partea primarului municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, în care acesta ne-a oferit imagini cu modul în care, persoane necunoscute au devalizat, peste noapte, amenajarea realizată în spațiul destinat Cetății lui Mircea, adiacent Podului Bizeț. Scene ce dovedesc faptul că în acest orășel din păcate locuiesc și câteva minți bolnave, […]

Articolul În weekend-ul trecut, câteva minți demente ”au stins lumina„ trecutului și prezentului acestui oraș! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/in-weekendul-trecut-cateva-minti-demente-au-stins-lumina-trecutului-si-prezentului-acestui-oras/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 8 January 2024 23:30

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.