Incendiu devastator în Dobreni: casa unei familii a fost distrusă în toiul nopții, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit
O familie din localitatea Dobreni a trecut prin clipe de coșmar în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări. Alarma a fost dată în jurul orei 02:00, când proprietarii au simțit miros de fum și au ieșit de urgență din casă, solicitând ajutorul autorităților.
La fața locului au intervenit prompt echipaje ale Stației de Pompieri Colibași, Punctului de Lucru Greaca, dar și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ au fost mobilizate pentru a limita pagubele și a preveni extinderea incendiului.
Pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat, afectând o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Flăcările amenințau să cuprindă și locuințele din vecinătate, însă, printr-o intervenție rapidă și eficientă, pompierii au reușit să salveze casa învecinată, prevenind o tragedie de proporții mai mari.
Potrivit primelor informații, cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit la instalația electrică.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor cauzate de defecțiuni electrice:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență atrage atenția asupra pericolelor pe care le pot reprezenta instalațiile electrice defectuoase și recomandă adoptarea următoarelor măsuri de siguranță:
-
Nu utilizați prize sau întrerupătoare slăbite;
-
Evitați folosirea aparatelor electrice cu cabluri deteriorate sau fără ștecher;
-
Nu lăsați aparatele electrice sub tensiune atunci când nu sunt folosite;
-
Nu faceți improvizații la instalațiile electrice;
-
Verificați periodic instalația electrică cu personal autorizat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. Familia afectată a fost preluată de rude, iar autoritățile locale analizează posibilitatea de a le acorda sprijin.
Articolul Incendiu devastator în Dobreni: casa unei familii a fost distrusă în toiul nopții, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
O familie din localitatea Dobreni a trecut prin clipe de coșmar în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări. Alarma a fost dată în jurul orei 02:00, când proprietarii au simțit miros de fum și au ieșit de urgență din casă, solicitând ajutorul autorităților. La fața locului au intervenit […]
Articolul Incendiu devastator în Dobreni: casa unei familii a fost distrusă în toiul nopții, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/incendiu-casa-dobreni-scurtcircuit/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 17 mai 2025 12:12