Intervenție cu emoții la Tântava

Intervenție cu emoții la Tântava

Trei case din localitatea Tântava, judeţul Giurgiu, au fost cuprinse de un incendiu din cauza unui scurtcircuit electric, intervenţia pompierilor fiind dificilă deoarece într-una dintre gospodării se aflau 20 de butelii, iar focul se extindea rapid.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină, miercuri seara, pentru stingerea unui incendiu violent, izbucnit într-o gospodărie din localitatea Tântava. Flăcările au fost observate târziu şi s-au extins rapid în alte două gospodării. Mai multe butelii au explodat şi au provocat pagube semnificative.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Secţiei Mihăileşti, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială prevăzută cu instalaţie de hidroperforare, o cisternă şi o ambulanţă SMURD. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că în interiorul uneia dintre gospodării se aflau aproximativ 20 de butelii, unele cu acetilenă, care au trebuit evacuate în condiţii de siguranţă”, a informat joi ISU Giurgiu.

În prima gospodărie incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, atât în locuinţă, cât şi în anexe. Au ars bunurile din interiorul acestora.

În cea de a doua gospodărie flăcările au cuprins acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, şi o anexă, fiind afectate tavanele, mobilierul şi electrocasnice, iar la cea de a treia locuinţă, din cauza căldurii radiate, s-a deteriorat, parţial, sageacul casei, fiind afectat şi gardul metalic.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Trei case din localitatea Tântava, judeţul Giurgiu, au fost cuprinse de un incendiu din cauza unui scurtcircuit electric, intervenţia pompierilor


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/interventie-cu-emotii-la-tantava/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 2 mai 2025 17:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.