Jandarmeria Giurgiu
Jandarmeria Română
Povestea lui Andrei, student la Facultatea de Jandarmi din Academia de Poliție și a fratelui său geamăn, abandonați la naștere…
Culoarea cerului în ziua în ca…re mama ne-a abandonat în spital era de o puritate azurie. În acea zi, o lumină proaspătă, cu reflexii aurii, inunda în lumină pătuțul în care eu, împreună cu fratele meu geamăn gânguram.
Urma să aflu mai târziu asta, de la mama adoptivă, care ne-a luat în casa ei și care, alături de tata, așa cum îi spuneam noi, aveau să ne fie părinți până la vârsta de 7 ani. La vârsta când ceilalți copii sunt duși de părinți de mână la școală, noi, eu și fratele meu, am primt vestea că urma să ne întorcem la Centrul de Plasament.
Mama adoptivă paralizase la aflarea veștii că tata a murit… și iată-ne din nou, în vâltoarea unui destin pe care, cu mintea noastră de copii, nu știam cum să-l numim. Cei mai mulți ar spune că a fost tragic, că destinul a fost nemilos, însă nu a fost așa și dacă mai aveți răbdare să citiți câteva minute, probabil că-mi veți da dreptate.
În loc să ne doboare, toate aceste întâmplări ne-au motivat. Poate că asta este magia sufletelor și a minților curate de copii. Se încăpățânează să scoată la lumina, toată negura și ca printr-un miracol s-o transforme în lumină.
La Centru ne-am simțit ca într-o mare familie. Ceilalți copii îmi spuneau ‘’Părintele’’, pentru că eram pasionat de religie și pentru că, de fiecare dată când aveau nevoie de ajutor la teme, îi îndrumam. Când a venit vremea să alegem calea de urmat, am ales fără să ezit. Am mers la Seminarul de la Câmpulung.
Au urmat 4 ani frumoși în care l-am descoperit pe Dumnezeu. Am absolvit Seminarul Teologic, iar la examenul de bacalaureat am reușit să promovez cu nota 9.55.
Apoi am fost atras de cariera militară și am fost admis în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, visul de a deveni ofițer de jandarmi, începând să prindă contur. Între timp, fratele meu a devenit bucătar și sunt convins că va fi unul foarte bun. Gândurile mele se îndreaptă în aceste momente către ceilalți prieteni de la Centrul de Plasament.
Nu vreau să rămân un model de viață pentru ei. Îmi doresc să îi pot ajuta în orice mod și o voi face, negreșit.
Și visul meu nu se oprește. După ce voi deveni ofițer, îmi doresc cu ardoare să pot crea un program de ajutor pentru copiii din orfelinate, un program social care să pună accent pe educație și asta pentru că, dacă am realizat ceva în viața, se datorează educației.