Juriștii Consiliului Județean nu sunt dispuși să se lupte cu prefectul Florentina Stănculescu în instanță

Juriștii Consiliului Județean nu sunt dispuși să se lupte cu prefectul Florentina Stănculescu în instanță

Consilierii judeţeni au aprobat luni, în şedinţă extraordinară, cu 18 voturi pentru şi 12 împotrivă, un proiect de hotărâre pentru aprobarea achiziţiei de servicii juridice într-un dosar pe care Consiliul Judeţean (CJ) îl are cu prefectul.

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat, în timpul şedinţei, că demersul e necesar deoarece niciun avocat al instituţiei „nu are disponibilitatea” de a merge în instanţă împotriva unui fost şi, poate, viitor coleg, având în vedere că actualul prefect al judeţului Giurgiu a lucrat în cadrul CJ înainte de fi numit în funcţia actuală.

„Avem pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţiei de de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în dosarul civil la Curtea de Apel. Este vorba despre procesul pe care instituţia îl are în cauza legată de disputa juridică pe care o avem cu doamna prefect al judeţului Giurgiu, Florentina Stănculescu.  Am avut o hotărâre cu aprobarea unei noi organigrame, undeva, la începutul mandatului, dumneaei a contestat, a pierdut la fond (…)

Este mai mult decât evident că niciunul dintre juriştii din CJ Giurgiu nu are niciun fel de disponibilitate să meargă şi să susţină în instanţă un act de genul acesta, împotriva unui fost şi, poate, viitor coleg, doamna Florentina Stănculescu. Acesta este motivul pentru care suntem obligaţi să externalizăm acest serviciu, pentru că instituţia este obligată să aibă reprezentare în acest proces, nu se poate lua în considerare să renunţăm după ce la fond am câştigat”, a afirmat preşedintele Dumitru Beianu.

El spune că se va merge pe o procedură de anunţ publicitar şi, în funcţie de această hotărâre, CJ va semna un contract cu firma de avocatură care a avut cea mai mică ofertă.

În final, un număr de 18 consilieri judeţeni au votat pentru externalizarea serviciului juridic în acest caz, iar 12 consilieri judeţeni au votat împotrivă. (www.agerpres.ro)

Consilierii judeţeni au aprobat luni, în şedinţă extraordinară, cu 18 voturi pentru şi 12 împotrivă, un proiect de hotărâre pentru


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/juristii-consiliului-judetean-nu-sunt-dispusi-sa-se-lupte-cu-prefectul-florentina-stanculescu-in-instanta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 5 martie 2024 14:30

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.