La Prefectura Giurgiu s-a discutat care este stadiul de implementare a programului informatic de evidență a copiilor de etnie romă. Vizată este și introducerea limbii „romani” în școlile județului
Strategia de incluziune a minorității rome giurgiuvene pentru perioada 2022 – 2027, în plină desfășurare.
Membrii Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al județului Giurgiu s-au reunit în ședință de lucru marți, 27 ianuarie 2026, la sediul Prefcturii Giurgiu, pentru a discuta stadiul de implementare la nivel județean a ”Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022 – 2027”.

Lucrările ședinței au fost conduse de către prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu. În deschiderea ședinței, acesta a dorit să afle care este stadiul de implementare al programului informatic de evidență a copiilor de etnie romă, din județul Giurgiu.
La acest moment este avizată procedura de introducere a studierii limbii „romani” în școlile din județ pentru copiii de etnie romă, urmând ca, pe baza cererilor, să se formeze clase de studiu, în prima etapă, ce are termen până pe 02.02.2026. Mai apoi, în luna august, va fi deschisă o a doua etapă. De precizat că pentru a forma o clasă cu predare în limba „romani” este nevoie de minim 10 copii.
Legat de organizarea acestor cursuri, reprezentanții comunităților de etnie romă din județul Giurgiu au spus că există un impuls negativ venit din partea părinților, pentru că astfel, cursanții vor sta o oră în plus, însă există și teama ca cei mici să fie discriminați.
De asemenea, a fost ridicată problema lipsei de cadre didactice care să predea drept limba maternă limba romani, la școala din comuna Clejani.
Prefectul județului Giurgiu a ținut să sublinieze faptul că orele din Planul Cadru de Învățământ(trunchi comun și curiculum diferențiat) sunt obligatorii, remunerate și repartizate în conformitate cu etapele din metodologia de mișcare a cadrelor didactice.
Tot legat de învățământ, pentru anul școlar 2026-2027, la clasele a 9-a sunt alocate două locuri pentru elevii romi, peste numărul maxim de elevi, în funcție de profil și specializare.
Conform informațiilor furnizate de reprezentanții comunităților de etnie romă din județ, este posibil să mai existe câteva cazuri de elevi fără documente de identitate, însă cel mai târziu până la sfârșitul lunii ianuarie, această problemă va fi rezolvată cu sprijinul Direcției de Evidență a Persoanelor din Județul Giurgiu.
Legat de activitatea mediatorilor sanitari, în prezent există 10 asemenea posturi prevăzute la nivel de județ, fiind active opt, iar două posturi sunt vacante. Pentru remedierea acestei situații, prefectul județului a recomandat întocmirea unor memorii în vederea ocupării celor două posturi.
Cele mai mari comunități rome din județul Giurgiu sunt în comunele; Clejani, Vedea, Frătesti, Herăști, Vărăști, Găujani, Băneasa, Bolintin Deal, Bolintin Vale, Slobozia, Singureni, Comana.
O veste bună este că cele 5 centre pentru persoane vulnerabile de etnie romă din județ (Giurgiu, Frătesti, Vărăști, Clejani, Ghimpați), vor deveni funcționale cel mai târziu până la data de 15 aprilie 2026.
Sursa: Prefectura Giurgiu
Articolul La Prefectura Giurgiu s-a discutat care este stadiul de implementare a programului informatic de evidență a copiilor de etnie romă. Vizată este și introducerea limbii „romani” în școlile județului apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Strategia de incluziune a minorității rome giurgiuvene pentru perioada 2022 – 2027, în plină desfășurare. Membrii Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al județului Giurgiu s-au reunit în ședință de lucru marți, 27 ianuarie 2026, la sediul Prefcturii Giurgiu, pentru a discuta stadiul de implementare la nivel județean a ”Strategiei Guvernului României de incluziune a […]
Articolul La Prefectura Giurgiu s-a discutat care este stadiul de implementare a programului informatic de evidență a copiilor de etnie romă. Vizată este și introducerea limbii „romani” în școlile județului apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/la-prefectura-giurgiu-s-a-discutat-care-este-stadiul-de-implementare-a-programului-informatic-de-evidenta-a-copiilor-de-etnie-roma-vizata-este-si-introducerea-limbii-romani-in-scoli/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 27 ianuarie 2026 22:11
