Liga Campionilor: Dinamo București, victorie istorică în fața lui Veszprem

​Dinamo Bucureşti, campioana României la handbal masculin, a obținut o victorie istorică, joi, pe teren propriu, în grupa B a Ligii Campionilor. Trupa lui Xavi Pascual s-a impus în fața celor de la Veszprem, scor 31-29. Cele două echipe au jucat şi în memoria lui Marian Cozma, pivotul decedat în urmă cu 12 ani, pe când juca la formaţia din Ungaria.

Principalii marcatori ai partidei au fost Ghionea 7 goluri, Campos 6, pentru Dinamo, respectiv Nenadic 8, pentru Veszprem.

Chiar dacă partida nu s-a disputat cu spectatori, cele două cluburi au avut parte de numeroase mesaje pe reţelele de socializare, după ce au anunţat că nu vor uita de Marian Cozma, dinamovistul care s-a transferat la Veszprem, iar în 8 februarie 2009 a murit, în oraşul ungar. El a fost înjunghiat într-un club unde se afla pentru a sărbători naşterea copilului unui coleg de la echipa din Veszprem, informează News.ro.

Revenind la etapa a 6-a din grupa B, s-a mai jucat partida dintre Vive Kielce – PSG, un rezultat surpriză: 38-33, iar joi seară mai sunt programate confruntările dintre SG Flensburg Handewitt – HC Motor şi FC Porto – FC Barcelona.

Anterior, Dinamo Bucureşti a obţinut următoarele rezultate în grupa B: 32-29 cu Kielce, 30-41 cu PSG, 26-27 cu FC Porto, 32-36 cu FC Barcelona şi 27-28 cu HC Motor.

Clasament Grupa B:

1. Vive Kielce (201-181 golaveraj) 10 puncte / 6 meciuri
2. Barcelona (155-134) 8 / 5

3. Veszprem (179-168) 8 / 6
4. PSG (199-191) 5 / 6
5. Dinamo București (178-190) 4 / 6

6. Porto (138-152) 4 / 5
7. Motor (140-156) 4 / 5
8. Flensburg (127-145) 1 / 5.

În următoarea etapă, campioana României va juca în deplasare, cu Flensburg, în 17 noiembrie.

După disputarea partidelor tur-retur în ambele grupe ale Ligii Campionilor, încep fazele eliminatorii, din 30 martie 2022, play-off şi sferturi, iar Turneul Final Four va avea loc în 18-19 iunie.

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Liga Campionilor: Dinamo București, victorie istorică în fața lui Veszprem

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.