Magistrații rămân, în continuare, cei mai speciali dintre „speciali” și beneficiari financiari ai propriilor decizii în instanțe!
Creșterea vârstei de pensionare a magistraților nu va mai fi etapizată, ci se va face brusc, de la 1 ianuarie 2026, dată de la care judecătorii și procurorii se vor putea retrage din activitate doar la 65 de ani.
Aceasta, doar dacă Parlamentul va vota un amendament introdus la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, și dacă CCR nu va declara neconstituțională modificarea legii privind reforma pensiilor speciale.
Magistrații rămân în continuare, după cum constatăm, cei mai speciali dintre „speciali” și beneficiari financiari ai propriilor decizii în instanțe. O categorie profesionala ce își hotărăște singură toate privilegiile, de la pensii speciale, la indemnizatii, sporuri, beneficii și chiar o vârstă de pensionare ce sfidează orice logică, orice normă legală și morală.
Cum s-a ajuns ca o țară întreagă să sufere pentru o categorie profesională și să riscăm să fim sancționati prin cea de-a treia tranșă primită prin PNRR? De ce riscă România PIERDEREA UNOR SUME IMPORTANTE și o țară întreagă se lasă umilită de cei ce ar trebui să împartă dreptatea și echitatea ?
Răspunsul este simplu: Pentru că vor și pentru că pot!, iar această susținere vine din partea Curții Constituționale.
Ne întrebăm, cum un medic neurochirug, un chirurg cardiolog poate opera până la 60 de ani, cum piloții de avioane pot zbura până la vârste mai înaintate, cercetătorii și alte categorii la fel de importante ( poate uneori mai importante), sunt pensionate după 60 de ani, în timp ce magistrații României, trebuie să muncească doar până la 45 de ani?
Ce dreptate să aștepți însă de la un sistem care se uită cu indiferență la pensionari ce după 40 de ani de muncă abia câștigă 3.000 de lei și fac împrumut pentru a pune ceva mai consistent pe masă, în sărbătorile importante din an sau uneori pentru a-și îngropa rudele?
Ce pretenții putem avea cât timp alocațiile copiiilor sunt o rușine națională în timp ce indemnizațiile de handicap nu înseamnă altceva decât o formă de cinică umilință.
Dacă în orice sistem profesional, la 45 de ani ai căpătat deplină experiență, fiind considerat un profesionist ajuns la apogeul carierei, în magistratură ești obosit, epuizat și ai nevoie de odihnă.
O fi mai greu să judeci dosare la termene de un an, decât să operezi o tumoră pe creier sau să cobori în măruntaieler pământului, aproape îngropat de viu, pentru a scoate cărbune?
De ce s-a ajuns aici? Pentru că mediul politic a tolerat și a admis asta. Compromisul făcut are la bază propriile frici ale politicienilor, ce au dosare grele în instanță, deveniți personaje principale în tot felul de cazuri și acte de fraude, delapidări sau corupție. Dosare ce datorită acestei complicități dintre putere și Justiție, zac amânate și tergiversate cu anii, pentru ca în cele din urmă să fie prescrise pentru ca infractorii, persoane cu funcții importante, să scape basma curată.
Ce stat de drept este acesta?
Dar hai vedem la cât ajung pensiile magistraților. Cea mai mică pensie specială a judecătorilor, potrivit noii legi, este 3.710 euro net/lună!
Reducerea pensiilor magistraților în urma schimbării bazei de calcul de la 12 la 48 de luni poate părea una semnificativă. Dar nu este, raportat la pensia netă cu care aceștia rămân în mână. Iată câteva din pensiile judecătorilor, înainte și după modificările legislative:
– Membru CSM- acum o pensie netă de 42.709 lei/lună, după o pensie de 38.524 lei/lună ( 7.700 euro/lună).
– Judecător ICCJ – acum o pensie netă de 34.077 lei/lună, după o pensie de 30.851 lei/lună ( 6.620 euro/lună).- Judecător Curte de Apel – acum pensie netă de 25.241 lei/lună, după 22.927 lei/lună (4.620 euro/lună).
– Judecător Tribunal – acum pensie netă de 22.290 lei lună, după pensie netă de 20.394 lei/lună ( 4.110 euro/lună).- Judecător Judecătorie – acum o pensie netă de 20.086lei/lună, după o pensie netă de 18.414 lei/lună ( 3.710 euro/lună).
Pensia medie netă în sistemul public de pensii era în luna septembrie, 2023, de 1.962 lei/ lună ( 384 euro/lună), conform Institutului Național de Statistică.
„Pentru judecători, cheltuielile bugetare pentru achitarea de drepturi salariale restante, efectuate doar în perioada 2010-2022, au totalizat 4.579.420 mii lei, respectiv circa 927.890.9081 euro, fără a lua în considerare sumele executate silit prin conturile Ministerului Finanțelor şi nici creşterile salariale recunoscute de angajatorii din sistem şi incluse în drepturile salariale curente”, arată Ministerul Finanțelor.
Privilegiile magistraților
În afară de salarii și pensii speciale mai mult decât atractive, de o vârstă de pensionare în jur de 48 – 50 de ani ( vârstă la care magistrații cu experiență părăsesc sistemul în plină putere de muncă), aceștia beneficiază și de o serie de alte beneficii:
– Șase călătorii în ţară dus-întors, gratuite, pentru transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval şi aerian sau decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru şase călătorii în ţară ( dus-întors), în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul.
– Compensarea diferenţei dintre chiria pentru o locuinţă de serviciu şi chiria pe baza unui contract de închiriere.
– Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti beneficiază la rândul lor, o singură dată pe an, de transport gratuit (dus-întors), între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă.
– Judecătorii care nu au locuință de serviciu sau nu li se compensează chiria au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde au serviciul.
– Beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
– Au sporuri de permanenţă și pentru condiții grele de lucru.
– Primesc despăgubiri morale pentru condiţii necorespunzătoare de muncă de până la 500 euro/lună/persoană.
– Primesc 10 zile suplimentare de concediu de odihnă în fiecare an.
– Pensionarii magistrați vor putea beneficia de tratament în străinătate pe banii statului sau despăgubiri de cel puțin 50.000 euro în caz de deces din cauza serviciului.
Așa arată România astăzi: o țară cu o inflație record, cu pensii speciale, cu directori de instituții puși exclusiv politic, fără niciun examen, cu dosare de miliarde de lei prescrise, cu facturi nejustificat de mari la utilități, cu prețuri aberante în piețe, magazine și restaurante, cu o economie gri și neagră, în plină ascensiune, o țară în care puterea și banii se împart între găști și grupuri de interese, o Românie ale căror legi sunt opționale, împărțită în două categorii EI, cei privilegiați și NOI, cei ignorați, umiliți, înhămați permanent la achitarea costurilor vieții sociale.
(F. T.)
Articolul Magistrații rămân, în continuare, cei mai speciali dintre „speciali” și beneficiari financiari ai propriilor decizii în instanțe! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Creșterea vârstei de pensionare a magistraților nu va mai fi etapizată, ci se va face brusc, de la 1 ianuarie 2026, dată de la care judecătorii și procurorii se vor putea retrage din activitate doar la 65 de ani. Aceasta, doar dacă Parlamentul va vota un amendament introdus la Comisia de muncă a Camerei Deputaților, […]
Articolul Magistrații rămân, în continuare, cei mai speciali dintre „speciali” și beneficiari financiari ai propriilor decizii în instanțe! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/magistratii-raman-in-continuarecei-mai-speciali-dintre-speciali-si-beneficiari-financiari-ai-propriilor-decizii-in-instante/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 24 aprilie 2025 15:12