Mario Iorgulescu (29 de ani), fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare! El este declarat evadat din țară!

Mario Iorgulescu (29 de ani), fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare! El este declarat evadat din țară!

Mario Iorgulescu (29 de ani), fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare, nu s-a predat până în acest moment.

Mario Iorgulescu a fost condamnat la opt ani și opt luni de închisoare cu executare de către Curtea de Apel București, fiind găsit vinovat de ucidere din culpă după ce a omorât un tânăr, în 2019, într-un accident rutier, câtă vreme se afla sub influența drogurilor.

Decizia este definitivă!

Acesta nu s-a predat însă până la această dată și se află în Italia, acolo unde s-ar găsi sub supraveghere psihiatrică. Potrivit noii legi intrate în vigoare în 2025, Mario Iorgulescu este la acest moment considerat evadat!

                                Filmul tragediei

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Articolul Mario Iorgulescu (29 de ani), fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare! El este declarat evadat din țară! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Mario Iorgulescu (29 de ani), fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare, nu s-a predat până în acest moment. Mario Iorgulescu a fost condamnat la opt ani și opt luni de închisoare cu executare de către Curtea de Apel București, fiind găsit vinovat […]

Articolul Mario Iorgulescu (29 de ani), fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare! El este declarat evadat din țară! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/mario-iorgulescu-29-de-ani-fiul-presedintelui-ligii-profesioniste-de-fotbal-lpf-gino-iorgulescu-condamnat-la-8-ani-si-8-luni-de-inchisoare-cu-executare-el-este-declarat-evadat-din-tara/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 22 aprilie 2025 15:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.