Mătușa Tamara, resuscitată! Fiscul vrea să „monitorizeze” împrumuturile făcute între prieteni și între rude sau între membrii de familie
Românii care primesc bani de la rude sau prieteni riscă să ajungă în vizorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), dacă nu pot demonstra clar de unde provin sumele.
Cei care de multă vreme își ascund veniturile ilicite, mașinile și casele de lux , sub poalele unei mătuși Tamara, pe care o foloseau toți cei ce nu își puteau justifica averea, vor fi din nou sub ochiul vigilent al Fiscului, care verifică tot mai atent transferurile de bani dintre persoane fizice și poate considera aceste sume venituri nedeclarate.
Aceasta este doar ultima, dintr-o serie de măsuri prin care Fiscul pune sub lupă cadouri de la nuntă care nu pot fi justificate sau mașinile de lux deținute de persoane fizice și încearcă să mai adune bani la bugetul de stat, pentru a reduce deficitul bugetar al guvernului.
Banii primiți fără acte pot fi taxați cu 70%
Pentru ANAF, relația de rudenie sau prietenie contează mai puțin. Important este ca persoana care primește banii să poată justifica sursa acestora, mai ales în cazul sumelor mari sau al transferurilor repetate.
Autoritățile fiscale au intensificat controalele asupra persoanelor fizice. Orice sumă care intră într-un cont bancar poate fi verificată. Dacă banii nu sunt susținuți de un contract de împrumut sau donație, ANAF îi poate încadra drept venit nedeclarat.
În astfel de situații, statul poate reține până la 70% din sumă, la care se adaugă penalități și dobânzi. Practic, cine primește 1.000 de lei fără documente justificative riscă să piardă 700 de lei în urma unui control.
Verificările apar mai ales atunci când există diferențe clare între veniturile declarate și nivelul de trai sau când persoana face achiziții importante, precum locuințe sau autoturisme scumpe.
Controalele asupra împrumuturilor fac parte dintr-o strategie mai amplă a Fiscului, care urmărește să reducă evaziunea fiscală și veniturile nedeclarate.
În ultimii ani, ANAF a extins aria de verificare și către alte surse de bani ale românilor.

Criptomonedele, primele vizate
Un prim pas a fost făcut în zona criptomonedelor. Impozitul pe venit a crescut de la 10% la 16%, iar furnizorii de servicii de criptoactive vor fi obligați de acum să raporteze anual către ANAF date despre tranzacțiile clienților. Prima raportare va avea loc în martie 2027.
Măsura permite Fiscului să verifice dacă veniturile obținute din criptomonede sunt declarate și impozitate corect.
Mașinile și locuințele de lux, sub control
ANAF a trecut apoi la bunurile de valoare mare. Proprietarii de autoturisme scumpe și locuințe de lux trebuie să plătească un impozit special, care va crește de la 0,3% la 0,9% din 2026.
Fiscul verifică inclusiv dacă aceste bunuri corespund veniturilor declarate de proprietari.
Sursa: ANAF
Articolul Mătușa Tamara, resuscitată! Fiscul vrea să „monitorizeze” împrumuturile făcute între prieteni și între rude sau între membrii de familie apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Românii care primesc bani de la rude sau prieteni riscă să ajungă în vizorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), dacă nu pot demonstra clar de unde provin sumele. Cei care de multă vreme își ascund veniturile ilicite, mașinile și casele de lux , sub poalele unei mătuși Tamara, pe care o foloseau toți cei […]
Articolul Mătușa Tamara, resuscitată! Fiscul vrea să „monitorizeze” împrumuturile făcute între prieteni și între rude sau între membrii de familie apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/matusa-tamara-resuscitata-fiscul-vrea-sa-monitorizeze-imprumuturile-facute-intre-prieteni-si-intre-rude-sau-intre-membrii-de-familie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 6 februarie 2026 22:13
