Ministerul Apărării: Armata ucraineană a împiedicat evacuarea civililor de la uzina ”Azot”

Naționaliștii au împiedicat evacuarea civililor de pe teritoriul uzinei ”Azot”, încălcând regimul de încetare a focului și trăgând asupra cartierelor de locuințe din Severodonețk, a anunțat șeful Centrului național de gestionare a Apărării, general-colonelul Mihail Mizințev, relatează URA.ru.

”În pofida măsurilor fără precedent adoptate de Federația Rusă, autoritățile de la Kiev au împiedicat în mod cinic desfășurarea operațiunii umanitare. Cu mijloace de control obiectiv, inclusiv cu aparate de zbor fără pilot, au fost înregistrate numeroase încălcări ale regimului de încetare a focului. Din zona industrială a combinatului ”Azot”, s-a tras în mod dezordonat asupra cartierelor de locuințe din Severodonețk (cu mortiere începând cu ora 8:20 și cu tunurile tancurilor începând cu 9:40)”, a declarat Mizințev.

Potrivit spuselor femeilor locale care au reușit să fugă din adăpostul anti-bombă ale întreprinderii, în interiorul combinatului chimic ”Azot”, deținut de luptătorii ucraineni, se află numeroși mercenari străini, scrie, la rândul ei, agenția RIA Novosti.

Anna și nora ei, Alina, au trăit două luni împreună cu copiii acesteia în acel adăpost aflat lângă așa-numita a doua intrare a uzinei ”Azot”, începând din 5 aprilie, după ce casa lor a fost lovită de un proiectil.

Anterior, s-a anunțat că încă de la primele ore operațiunea de evacuare a populației din interiorul combinatului ”Azot” a fot întreruptă de naționaliștii ucraineni, conform șefului serviciului de garnizoană a Miliției populare a LNR, Aleksandr Nikișin.

Oficiali ai LNR au declarat că la uzina ”Azot” sunt ținuți până la 1200 de civili. Potrivit consilierului ministrului de interne al LNR, Vitali Kiseliov, oamenii sunt ținuți acolo cu forța de foarte mult timp deja.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.