Ministerul de Interne al Republicii Lugansk: La uzina „Azot” ar putea fi reținuți până la 1200 de civili

Numărul civililor pe care formațiunile ucrainene îi țin la uzina „Azot”, din Severodonețk, s-ar putea ridica la 1200 de persoane, a declarat pentru agenția TASS consilierul ministrului de Interne al Republicii Populare Lugansk (LNR), Vitali Kiselev.

”La Severodonețk sunt acum circa 1000-1200 de civili luați ostatici și care se află pe teritorul întreprinderii „Azot”. Ei sunt ținuți acolo cu forța și de mult timp deja. Având în vedere că nu au apă, că alimente nu există și nici medicamente, printre ei se află în jur de 127 de copii”, a spus Kiselev.

Potrivit spuselor sale, întreprinderea are buncăre subterane și pasaje tehnice de comunicare, unde s-ar putea afla persoanele ținute acolo.

După cum amintește TASS, militarii ucraineni s-au adresat, marți, părții ruse cerând organizarea unui coridor umanitar în vecinul Lisiciansk. Potrivit lui Kiselev, inamicul încearcă, astfel, să iasă din interiorul uzinelor ”Azot” ascunzându-se în spatele civililor. El a precizat că efectivul formațiunilor ucrainenene din zona industrială a Severodonețkului ar putea ajunge la 2500 de oameni, dintre care un sfert sunt mercenari străini.

Tot marți, șeful Statului major de coordonare interdepartamentală al Rusiei privind răspunsul umanitar, general-colonelul Mihail Mizințev, a declarat că Forțele Armate ale Rusiei și formațiunile LNR vor deschide, la 15 iunie, începând cu ora 8,00, în orașul Svatovo din LNR un coridor umanitar pentru evacuarea civililor aflați pe teritoriul combinatului chimic ”Azot”, din Severodonețk. Potrivit lui Mizințev, Forțele Armate ale Rusiei și formațiunile LNR garantează evacuarea în siguranță a tuturor civililor. Organizați în coloane umanitare, ei vor fi transportați în punctele de cazare temporară.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.