Ministrul Agriculturii dă dreptate fermierilor în cazul de la Letca

Ministrul Agriculturii dă dreptate fermierilor în cazul de la Letca

Un fermier din Milcovăț- Letca Nouă, județul Giurgiu a alertat sâmbătă autoritățile și presa națională, după ce o echipă Transgaz a pătruns pe terenul său, fară autorizație, și fără ca proprietarul să fie avertizat înainte.Pe terenul cu pricina, urmează să treacă în curând , conducta Brua * , iar lucrările de escavare au început, inaintea obținerii avizelor necesare. Ministrul agriculturii, Florin Barbu, dă dreptate fermierilor, în timp ce primarul PNL, Marian Negru refuză să se întâlnească cu fermierii pentru explicații. 

Fermierul peste al cărul teren s-a intrat fără autorizație și fără înștiintare spune că terenul pe care se pregătește să implementeze un proiect pentru panouri fotovoltaice, este grevat de sarcini, e înscris în Cartea Funciară și a fost achiziţionat în concurenţă cu el. Cu toate acestea, omul s-a trezit pe terenul său cu utilajele celor de la Transgaz, care au început escavările pentru implementarea proiectului BRUA. Fermierul îl acuză pe primarul PNL Marian Negru,  că nu a respectat procedura de avizare a cetațeanului.

De frică să nu pățească la fel, mai mulți fermieri s-au alăturat cauzei celui dintâi, au chemat presa și au cerut explicații ministrului Agriculturii, Florin Barbu, pe care l-au sunat, și cu care au conversat pe speaker .

În cadrul acestei discuții ministrul le-a dat dreptate fermierilor spunandu-le că nu se poate intra pe teritoriul cuiva fără autorizație, fără despăgubiri .

Discuția fermierilor cu ministrul agriculturii, în videoul de mai jos;

Oamenii au discutat și cu reprezentantul Transgaz și l-au rugat să ia legatura cu primarul localității . ”Nu a existat raspuns, fuge, se piteste, nu vine la fața locului. Era normal ca domnul primar sa fie aici și să rezolve aceasta problemă.” 

FLILMULET 2

 

 

 

* BRUA, un proiect care ar trebui să creeze o reţea de gaze în regiune pentru a limita dependenţa de gazele ruseşti, a fost declarat strategic de Uniunea Europeană. Lucrările la prima fază au demarat la jumătatea anului 2018, valoarea proiectului fiind de 478,6 mil. euro. Proiectul BRUA – Faza 1 a presupus construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor (Giurgiu) – Recaş (Timiş), în lungime de 479 km. Conducta are o capacitate de 1,75 de miliarde de metri cubi pe an şi a fost finalizată anul trecut, dar stă şi acum goală.

Un fermier din Milcovăț- Letca Nouă, județul Giurgiu a alertat sâmbătă autoritățile și presa națională, după ce o echipă Transgaz a pătruns pe terenul său, fară autorizație, și fără ca…


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/ministrul-agriculturii-da-dreptate-fermierilor-in-cazul-de-la-letca/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 19 februarie 2024 15:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.