Ministrul Sănătății încurajează părinții să își vaccineze copiii. Ioana Mihăilă face apel la medicii de familie

Sâmbătă dimineața, Ioana Mihăilă a făcut un apel la adresa medicilor de familie pentru a se implica în campania de vaccinare. Totodată, ministrul Sănătății îi încurajează pe părinți să își vaccineze copiii.

Ministrul Sănătății recomandă părinților să își vaccineze copiii

Ioana Mihăilă le-a cerut medicilor de familie să se implice în actuala campanie de vaccinare. Totodată, ministrul Sănătății a afirmat că speră ca actualul ritm de vaccinare să se mențină sau să nu scadă considerabil, după ce măsurile de relaxare au fost anunțate.

“Toate măsurile pe care le luăm merg pentru încurajarea ritmului de vaccinare. Încercăm să ne îndreptăm încurajările şi spre oraşele mici şi mediul rural. Fac apel către medicii de familie să se implice în vaccinare. Sper că la 1 iunie vom fi cât mai aproape de această ţintă de 5 milioane, am insistat ca măsurile să fie corelate cu această ţintă. Am încurajat DSP-urile şi, împreună cu Valeriu Gheorghiţă, am ajuns la concluzia că trebuie să fim aproape de comunităţile mici. Trebuie să se formeze echipe mobile şi să se susţină vaccinarea la cabinetele medicilor de familie. Măsurile de relaxare sunt importante, restricţiile trebuie să fie acceptabile, aceste prime măsuri sunt binevenite.

Acele măsuri de relaxare care privesc evenimentele cu număr mare de participanţi cred că trebuie să fie condiţionate de prezenţa persoanelor vaccinate şi voi susţine acest lucru peste tot. Sperăm că ritmul de vaccinare nu va încetini sau nu va încetini semnificativ, după aceste măsuri. Am fost de acord cu aceste măsuri, dar pentru restul măsurilor voi insista să fie văzute în funcţie de incidenţe sau cum va evolua pandemia”, a declarat Mihăilă la Ştirile Pro TV.

Ministrul Sănătății vaccineze copiii
Ministrul Sanatatii le-a cerut medicilor de familie sa se implice in campania de vaccinare anti-covid

“Luăm în calcul campanii de vaccinare oriunde vor avea succes”

Ioana Mihăilă a făcut totodată un apel la adresa părinților în scopul de a-și vaccina copiii. Ministrul a afirmat că se vor lua în calcul campanii de vaccinare oriunde acestea vor reprezenta un succes, amintind totodată despre faptul că un val patru este inevitabil, asfel că imunizarea rămâne singura soluție pentru ca valul patru să nu reprezine o presiune imensă asupra sistemului medical.

“Luăm în calcul campanii de vaccinare oriunde vor avea succes. Voi discuta şi cu ministrul Cîmpeanu (n.r. – ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu), dar eu încurajez părinţii să aibă încredere şi să-şi vaccineze copiii când va fi posibil. Este realist să ne aşteptăm la un val patru, dar acesta să nu fie o povară pe sistemul medical.

Severitatea acestui val patru depinde şi de noi şi cât de dornici suntem să ne vaccinăm. Deocamdată am solicitat spitalelor să-şi reducă numărul de paturi pentru pacienţi Covid, dar dacă va fi nevoie să se revină rapid la acestea”, a mai adăugat ministrul Sănătății.



Sursa:
reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Ministrul Sănătății încurajează părinții să își vaccineze copiii. Ioana Mihăilă face apel la medicii de familie

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.