Mobilizare pentru aplicarea ordinului de plasare a animalelor de la adăpostul din Uzunu

Mobilizare pentru aplicarea ordinului de plasare a animalelor de la adăpostul din Uzunu

Consiliul Județean Giurgiu a găzduit luni, 9 martie, o ședință organizatorică menită să stabilească pașii imediat necesari pentru punerea în aplicare, cu respectarea prevederilor legale, a ordinului de plasare a animalelor de la adăpostul din localitatea Uzunu, județul Giurgiu.

La întâlnire au participat conducătorii tuturor instituțiilor relevante implicate în acest proces și reprezentanții mai multor asociații pentru proptecția animalelor. În urma discuțiilor, au fost stabilite direcțiile principale de acțiune pentru perioada următoare.

Operațiunile vor fi reluate cu o mobilizare sporită, autoritățile fiind hotărâte să elimine orice blocaj care a împiedicat până în prezent executarea ordinului.

Din motive operative, data exactă a următoarei acțiuni va fi anunțată public cu 24 de ore înainte de intervenție.

foto: Asociația Save our Paws

Împreună cu autoritățile s-a stabilit că cei 246 de câini, care trebuie preluați cu mandat și plasați pentru o perioadă de 45 de zile, vor putea fi preluați începând de miercuri, 11 martie 2026.
Situația cățeilor este următoarea: aceștia sunt plasați cu ordine pentru 45 de zile, urmând ca în următoarele 30 de zile să poată fi revendicați de proprietari. 70 dintre ei se află în proprietatea doamnei Mevlan. Există posibilitatea ca o mare parte dintre aceștia să nu mai fie revendicați de proprietari, care, una peste alta, poartă și ei o parte de vină, câinii fiind într-o stare medicală îngrijorătoare și de degradare.” – a precizat Asoc. Kola Kariola

Autoritățile subliniază că vor fi luate toate măsurile legale necesare pentru a asigura salvarea animalelor și pentru a sancționa orice formă de nerespectare a legislației în vigoare.

Consiliul Județean Giurgiu reiterează faptul că prioritatea zero rămâne protejarea animalelor aflate în situație de risc și respectarea necondiționată a legii pe teritoriul județului.

Adăpostul de animale din localitatea Uzunu, județul Giurgiu, a intrat în atenția autorităților în urma unor controale și sesizări privind condițiile în care erau ținute animalele. În urma verificărilor efectuate de instituțiile competente, au fost identificate nereguli care au determinat emiterea unui ordin de plasare a animalelor, măsură menită să asigure protecția și bunăstarea acestora.

Consiliul Județean Giurgiu a găzduit luni, 9 martie, o ședință organizatorică menită să stabilească pașii imediat necesari pentru punerea în aplicare, cu respectarea prevederilor legale, a ordinului de plasare a…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/mobilizare-pentru-aplicarea-ordinului-de-plasare-a-animalelor-de-la-adapostul-din-uzunu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 10 martie 2026 10:27

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.