Modernizarea comunei Găujani, prioritate pentru noul primarul Dan Ciocan

Modernizarea comunei Găujani, prioritate pentru noul primarul Dan Ciocan

Noul primar al comunei Găujani, Dan Ciocan, este un om gospodar care a reușit să demonstreze comunității că poate realiza investiții importante. Cu o stabilitate financiară solidă, acesta își propune modernizarea localității și reducerea decalajului față de alte comune. „Dacă alții au făcut în 30 de ani, eu vreau să fac în opt. Dacă mai primesc sprijinul locuitorilor pentru un al doilea mandat, vreau să continuăm investițiile”, a declarat edilul.

Unul dintre obiectivele majore este accesarea de fonduri pentru diverse proiecte, inclusiv locuințe sociale și modernizarea infrastructurii. „Dacă se face, avem loc, o avem tot. Dar până nu începem lucrarea, nu pot să vorbesc despre asta”, a adăugat primarul.

În domeniul educației, comuna dispune de o singură școală cu clasele I-VIII și de o grădiniță, iar 210 copii beneficiază de programul de masă caldă. De asemenea, există inițiative pentru dezvoltarea învățământului dual, cu accent pe meseriile agricole, pentru a oferi tinerilor o alternativă viabilă de carieră.

Pe plan social, primăria sprijină 40 de persoane cu handicap și administrează peste 200 de dosare de ajutoare sociale. „Din păcate, veniturile sunt foarte mici, iar multe persoane trăiesc din pensii și ajutoare”, a menționat edilul.

Un proiect important pentru dezvoltarea localității este introducerea rețelei de gaze naturale, finanțat prin programul Anghel Saligny. Proiectul a fost demarat recent și are o perioadă de implementare de 17 luni, deși autoritățile locale speră să-l finalizeze mai devreme decât termenul estimat.

În ciuda provocărilor financiare și sociale, primarul comunei Găujani rămâne optimist și determinat să continue proiectele de dezvoltare. „Vreau să modernizăm comuna și să o aducem în rând cu celelalte localități mai dezvoltate. Vom accesa orice tip de finanțare disponibilă pentru a atinge acest obiectiv”.

(Jurnal)

Articolul Modernizarea comunei Găujani, prioritate pentru noul primarul Dan Ciocan apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Noul primar al comunei Găujani, Dan Ciocan, este un om gospodar care a reușit să demonstreze comunității că poate realiza investiții importante. Cu o stabilitate financiară solidă, acesta își propune modernizarea localității și reducerea decalajului față de alte comune. „Dacă alții au făcut în 30 de ani, eu vreau să fac în opt. Dacă mai […]

Articolul Modernizarea comunei Găujani, prioritate pentru noul primarul Dan Ciocan apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/modernizarea-comunei-gaujani-prioritate-pentru-noul-primarul-dan-ciocan/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 11 februarie 2025 15:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.