Nașterea unei noi paradigme: Când furia urlă, iar democrația își pierde vocea

Trăim un moment de cotitură. Nu doar în România, ci în toată Europa. Și nu, nu e vorba despre o simplă alternanță la putere. Ce vedem în jurul nostru e nașterea unei noi paradigme politice, clocită în frustrări vechi, hrănită cu ură și servită pe tava unui populism feroce. Iar România, cum îi stă bine, intră în horă cu pantofii de duminică și creierul pe pilot automat.

S-a dus naibii democrația plictisitoare.

Tehnocrații, ăia cu grafice, cifre și idei pe hârtie, nu mai vând. Nu mai inspiră. Iohannis e decor, Cioloș e memă, USR e fracturat și prăfuit. Între timp, lumea urlă. Nu mai vrea reforme „pe termen lung”. Vrea capete.

Vrea vinovați.

Vrea sânge – metaforic sau nu.

Ce vedem în Europa e un pattern clar: de la AfD în Germania, la Meloni în Italia, Le Pen în Franța, și da – la George Simion în România. Un nou tip de politică prinde contur: simplă, agresivă, emoțională și perfect ruptă de realitate.

Ceva între miting, rave și cruciadă.

Vechea paradigmă: rațiune, reguli, UE…

Am crescut cu ideea că statul de drept, UE, libertatea presei și economia de piață sunt bune. Că trebuie să ne integrăm, să respectăm instituțiile, să muncim „corect”.

Naivii din anii 2000.

Nici măcar nu ne-am prins când am devenit obosiți de toate astea. Iar când au început să se adune frustrările – de la pandemie la pensii speciale și salarii înghețate – a intrat în scenă altceva.

Noua paradigmă: urlă, bate cu pumnul și zâmbește în live-uri

Simion n-a venit cu un program. N-are nevoie. Are dușmani: „ei”. Globaliștii, străinii, hoții, trădătorii, netrebnicii. Și „noi”, poporul pur, românii adevărați, care ne-am săturat să fim „furați”. Totul în alb și negru. Nuanțele? Pentru fraieri.

Noul val politic nu se construiește pe politici, ci pe emoții: furie, frică, ură și dorința de a pedepsi. E o religie a nemulțumirii permanente. Iar România, să fim sinceri, e în sevraj după o doză sănătoasă de „pedepsire”.

Alegerile din 2025: un referendum între paradigme

Turul doi: Nicușor Dan vs. George Simion. O alegere care, sincer, nu inspiră niciun halou de speranță. Avem de ales între un matematician cu carismă de bec economic și un naționalist carismatic ca o grenadă cu cuiul scos.

Dar miza e mai mare decât ei. Asta e, de fapt, o alegere între două paradigme:

Vechiul model: cu reguli, instituții, Europa, democrație și o eternă reformă care parcă nu mai vine.

Noul model: cu live-uri isterice, „dușmani ai poporului”, tancuri de la Moscova în background și ideea că „noi suntem România”.

Europa ne arată viitorul. Și nu-i roz!

Ce vedem în România s-a întâmplat deja în alte părți. Ungaria a normalizat autoritarismul sub Orban. Polonia a îngenuncheat justiția cu PiS.

În Olanda, partidul lui Wilders vrea interzicerea Coranului. Nu, nu glumesc.

Asta vine la pachet cu „noul val”.

Și știi ce e cel mai trist? Funcționează. Oamenii votează cu furia, nu cu luciditatea. Cu cel care le spune „nu e vina ta, e vina lor”. Și „ei” pot fi oricine: UE, Soros, Cioloș, Bruxelles, homosexualii, imigranții, presa, medicii sau profesorii. Oricine, atâta timp cât poți să urli împotriva lor.

Paradigma nu vine. Se instalează. Și nu mai pleacă.

Dacă Simion câștigă Cotroceniul – sau altul ca el, azi sau mâine – nu se va opri la discursuri. Paradigma se va instala cu bocancii în gâtul democrației:

– presa va fi „reevaluată”

– justiția va fi „curățată”

– școlile vor fi „românizate”

– relațiile externe vor fi redirecționate spre Est

Ce urmează după aia?

O țară unde ideea de „drepturi” sună a lux decadent, unde libertatea e negociabilă, și unde fiecare zi e o luptă pentru supraviețuire. Am mai fost acolo. Credeam că n-o să ne mai întoarcem.

Ce facem? În primul rând, recunoaștem pericolul.

Nu mai putem să fim „neutri”. Nu mai merge cu „eu nu mă bag în politică”. Paradigma nu așteaptă. Ea vine, se instalează și apoi e prea târziu.

Când o țară începe să creadă că dușmanul e în interior, că elitele trebuie răstignite și că ura e o formă de adevăr, atunci ce urmează nu mai e democrație. E altceva. Ceva cu gust de oțel rece și miros de frică.

În final: ai voie să fii furios. Dar alege inteligent.

Da, sistemul a fost infect. Clasa politică a mințit, a furat, a dezamăgit. Dar să înlocuiești un sistem bolnav cu un focar de nebunie colectivă nu e „schimbare”. E sinucidere lentă.

În 2025, nu votăm doar un președinte. Votăm ce fel de paradigmă vrem să respirăm în următorii 20 de ani. Una care repară sau una care urlă.

Alege cu furie, dar votează cu mintea!!!

Trăim un moment de cotitură. Nu doar în România, ci în toată Europa. Și nu,…