NATO va desfășura contingente multinaționale în Europa de Est

Alianța Nord-Atlantică a aprobat propunerea militarilor de a desfășura contingente multinaționale în Europa de Est, probabil în România, Bulgaria și Slovacia, a anunțat agenția DPA. 

Potrivit sursei citate, miniștrii Apărării din țările membre ale Alianței trebuie să confirme respectiva decizie la întâlnirea lor din 16 februarie, după care va fi făcută și o declarație oficială. După toate probabilitățile, planul va intra în vigoare în primăvara anului 2022, relatează Gazeta.ru. 

După cum scrie DPA, trupe pentru aceste contingente pot fi oferite de Statele Unite și de Franța. Aceste măsuri sunt reacție la ”comportamentul Rusiei”. 

În acest context, Gazeta.ru preia o declarație anterioară a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit căruia Alianța analizează posibilitatea desfășurării trupelor sale în România, în regiunea Mării Negre. 

”În prezent, dispunem de grupuri de luptă în Statele Baltice și în Polonia. Analizăm posibilitatea de a desfășura grupuri similare în zona Mării Negre, în România”, a spus el.

 

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.