O legendă a croitoriei Giurgiului, Călin BUCUR, ca un șef de orchestră, își amintește de foștii săi ucenici, salariați și colaboratori

Recent vă redam o secvență din viața și activitatea unui croitor celebru în urbe, Călin Bucur, ce cu puțin timp în urmă tocmai a împlinit 90 de ani.

În această ediție a cotidianului nostru eroul acestor rânduri a dorit să ne vorbească despre foștii săi angajați și colaboratori fără de care munca sa – după cum ne mărturisea – ar fi fost cu mult mai grea…Un dirijor nu va putea cânta bine o simfonie fără să aibă o orchestră formată din muzicanți de elită…

„Așa și eu, nu aș fi putut să evoluez dacă nu aș fi avut lângă mine croitori de talent – ne spunea Călin Bucur.

„De-a lungul vremii Cooperația Meșteșugărească la care am lucrat multă vreme, a dat la rândul ei croitori de marcă, deși puțini se așteptau ca orășelul nostru mic să găzduiască asemenea oameni iscusiți în ale meseriei: mari croitori, mari cizmari, mari meseriași…Și frizerii, târgului erau de top. Aveam un frizer la care mă tundeam eu odată, luase locul 3 pe țară la un concurs de frizuri… Cu adevărat meseria , așa cum se spunea pe vremuri, la noi în oraș era brățară de aur. Giurgiuvenii erau oameni ambițioși și muncitori. Că tot vorbeam și de cizmari l-am avut pe Doncea Marin, unul, Popescu cu o unitate situată pe strada Portului…și ei mari meseriași…

Am amintit în edițiile trecute ale ziarului dvs. despre meșterul Cristache, despre Iancu Dragomir, Stoian Marinescu, toți, niște maeștri ai vestimentației. Croitori ce erau cunoscuți în acest oraș încă din perioada interbelică. Și evident fostul meu mentor  căruia i-am fost ucenic, meșterul Garabet.

Odată cu venirea comuniștilor la putere și înființarea Cooperativei Meșteșugărești,  au apărut alți meseriași, tineri, dornici să-și arate priceperea. Și astfel croitoria a devenit o tradiție în orașul nostru, care s-a transmis din generație în generație…I-aș aminti aici pe frații Gâscă, Mihalache și Tache Gâscă, meșterul Ilie, căruia cunoscuții îi spuneau Ilie Anghel zis Jidanu. De ce Jidanu? Pentru că era roșu la față așa cum erau mulți dintre aceștia.  genul evreilor…

După ce am lucrat cu meșterul Toni, Ilie Jidanu a fost meșterul meu..Un om de o bunătate rară. S-a prăpădit însă de tânărla cinzeci și ceva de ani…Îți vorbea frumos, își respecta angajații și când le vorbea vorbele lui îți ajungeau la suflet. Din generația mea l-aș aminti pe Mișu Budurincă, elev al meșterului Cristache, prieten de familie.

Alți trei croitori, lucrătorii mei, pe care eu i-am promovat ca să ajungă ulterior șefi de unități de croitorie. După Revoluția am mai pregătiți ca ucenici, cum a fost Florin Gavrilă, pe care l-am lăsat în locul meu după pensionare. Pot spune, fără să greșesc că este unul din cei buni meseriași din oraș. Din păcate însă lumea se repede din lipsă de timp, din comoditate să cumpere lucruri de-a gata…După care vin la noi să le modificăm.

Eu n-am fost Dumnezeu în croitorie, dar mi-a fost dragă această meserie. Mi-aduc aminte că atunci când intram în atelier îi chemam să le arăt, ce e bine și unde au lucrat greșit. După ce plecam șușoteau între ei și se mirau că le arăt spunând că până la mine nu le-a arătat nimeni ceva anume…

Probabil a contat faptul că eram ambițios și învățasem multe lucruri singur, nu îmi arătase nimeni, dar harul dăruit de Dumnezeu m-a ajutat tot timpul.   

În ultima parte a vieții meșterului Gâscă, președintele Cooperației, Carastere m-a chemat și mi-a solicitat să merg ca șef de unitate la croitoria lui Gâscă, o unitate ce se găsea în centru, lângă fostul cinematograf București…Comenzile mergeau prost, unitatea nu mai avea încasări. Eu i-am spus însă că am clientela mea pe strada Ghizdarului .Cu toate astea o parte din cei ce locuiau în centrul orașului veneau tot la croitoria mea, situată tocmai pe șoseaua Ghizdarului, la marginea orașului. Oamenii veneau că le plăcea cum stăteau pe ei hainele pe care le lucram. Ca și astăzi și atunci se umbla cu relații atunci când urma să ocupi un loc mai bun. Auzisem că cineva dorea să își angajeze la unitatea meșterului Gâscă, o rudă apropiată. Carasetere însă a dat cu pumnul în masă și le-a zis: „Bă, singurul care poate scoate unitatea din greutăți este Călin Bucur, nimeni altul!” Și uite așa încet, încet mi-am adăugat clientelă nouă, oameni de valoare. Primul secretar, B. Popescu la mine își croia hainele…Și lui și familiei sale. Evident cv m-am bucurat de privilegiul de a fi servit cu ceea ce doream, alimente aduse de la gospodăria de partid de către șoferul lui…Primeam tot ce îmi doream. Prin 65 – 68 erau produse deosebite în România pe care le consumai cu plăcere, păcat că după aceea lucrurile s-au deteriorat și am fost nevoiți să suportăm un regim draconic dictat de Ceaușescu.

Întorcându-ne la oile noastre kl-aș aminti și pe Radu Brezaie, un bun meseriaș ce își avea unitatea pe strada Tineretului. Din păcate nu mai există căci Cooperația a vândut aproape tot …A fost un sat fără câini , jaf au făcut…statul nu s-a interesat niciodată de Cooperație…Erau niște bandiți pe la UCECOM pe la minister care i-au lăsat pe cei din conducerea Cooperației să facă ce au vrut. După ce au vândut tot, pentru că nu mai aveau producție, și-au dat lefuri mari din banii câștigați pe imolbile.

Trebuie să amintesc pe Pricopie Angelica, Nuți Gavrilă, pe care nu le pot uita…Dar pe locul unu o pun pe Călina Mariana care și astăzi lucrează alături de mine în atelierul meu. Nimeni din Cooperativă nu a avut priceperea ei în a croi și a face haine. Mai mult de atât a venit cu niște invenții ale ei personale în croitorie, după Revoluție. Dacă știți, iile se lucrau de mână. Earu foarte migăloase și costisitoare la preț. Ea, Mariana  a reușit să le facă la mașină, aici în atelierul meu. Din păcate astăzi portul tradițional se pierde, tot din cauza lipsei de bani. Puțini își mai permit să comande sau să cumpere așa ceva.

Aș mai vrea să-l amintesc și pe Nicu Constantin, croitor cu nume de mare actor de comedie. Un Om bolnav, de peste 80 de ani… A lucrat până acum 6 luni…Un meseriaș mare ca și Mariana.

Un lucru pe care n-o să-i uit și care m-a pus în valoare, trezind invidiile unor colegi de-ai mei, a fost atunci când au venit de la nivelul central al Cooperativei Meșteșugărești, un concurs. Au cerut de la UCECOM să creăm niște produse, fiecare unitate, pe care o comisie de la București trebuia să o jurizeze și desemneze cel mai iscusit croitor. O parte dintre ele urma să meargă cu ele la o Expoziție cu exponate din unitățile din țară. Avem 40 de ani, Făcusem 5 ani de când eram șef de unitate… Fiecare unitate trebuiau să facă câte două produse. Șeful comisiei era un jidan, Wagner, mare croitor! Din toate produsele au selecționat doar două produse: un pardesiu de damă și o jachetă combinată cu tricot,  amândouă  creația mea. Vă dați seama că am plâns de bucurie și emoție…

Întorcându-mă la angajați și în mod deosebit la Mariana , lucrătoarea mea, pot spune că fără ea nu aș fi putut ține acest atelier până astăzi. Dacă m-aș repeta cu acea imagine prin care compar atelierul de croitorie cu o orchestră simfonică, aș spune că femeia aceasta, Mariana,  care și astăzi mă ajută, a fost prim solista acestei unități”.

Călin Bucur, la 90 de ani rămâne – așa cum am mai spus-o în mai multe rânduri până acum- o legendă vie în croitoria acestui oraș. 

(Florian Tincu)  

Articolul O legendă a croitoriei Giurgiului, Călin BUCUR, ca un șef de orchestră, își amintește de foștii săi ucenici, salariați și colaboratori apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Recent vă redam o secvență din viața și activitatea unui croitor celebru în urbe, Călin Bucur, ce cu puțin timp în urmă tocmai a împlinit 90 de ani. În această ediție a cotidianului nostru eroul acestor rânduri a dorit să ne vorbească despre foștii săi angajați și colaboratori fără de care munca sa – după […]

Articolul O legendă a croitoriei Giurgiului, Călin BUCUR, ca un șef de orchestră, își amintește de foștii săi ucenici, salariați și colaboratori apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.