O lumânare lăsată să ardă în ziua de Înălțare, fără…

ISU Giurgiu

O lumânare lăsată să ardă în ziua de Înălțare, fără să fie supravegheată, ar fi putut provoca o adevărată tragedie într-o gospodărie din municipiul Giurgiu.

Cel mai probabil aceasta a fost așezată în apropierea unor materiale combustibile, fără a fi protejată corespunzător, iar lemnul din anexa în care se afla a luat foc.

S-a întâmplat, astăzi, pe strada Făntânilor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă.

Din fericire, incendiul a fost observat până să ajungă și la locuință, iar pompierii au reușit să limiteze propagarea acestuia.

🕯Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔️ nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;

✔️ stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

✔️ asigurați-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

✔️ așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

✔️ nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;

✔️ nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.