”Parcul fără nume”, ”Parcul Tineretului”, ”Parcul Steaua Dunării” sau ”Parcul Lucian Iliescu”?

”Parcul fără nume”, ”Parcul Tineretului”, ”Parcul Steaua Dunării” sau ”Parcul Lucian Iliescu”?

”Parcul fără nume”, ”Parcul Tineretului”, ”Parcul Steaua Dunării” sau ”Parcul Lucian Iliescu”?

O întrebare pentru al cărei răspuns giurgiuvenii nu au fost invitați să-și dea cu părerea. Vor decide, în schimb, consilierii locali care deja au aprobat în Comisia pentru administrație publică locală și Comisia pentru învățământ, ca acest parc să poarte numele fostului primar Lucian Iliescu.

Deși numele fostului edil ar fi mai potrivit pentru un alt obiectiv, motivația este legată de faptul că parcul a fost construit în timpul mandatului său.

„Este un gest de respect față de istoria recentă a orașului și față de cei care au contribuit la dezvoltarea lui. Consider că memoria comunității trebuie păstrată și onorată prin astfel de inițiative asumate și echilibrate. Avem nevoie de recunoașterea valorilor autentice și a modelelor reale în toate domeniile, iar domnul Lucian Iliescu este modelul primarului care a schimbat o mare parte din fața orașului nostru.”

Aceasta este justificarea consilierilor locali din comisiile pentru administrație publică locală și învățământ care au aprobat în unanimitatea ca parcul fără nume de la ”Steaua Dunării” să poarte numele fostului primar Lucian Iliescu.

Votul decisiv se va da în Consiliul Local.

”Parcul fără nume”, ”Parcul Tineretului”, ”Parcul Steaua Dunării” sau ”Parcul Lucian Iliescu”? O întrebare pentru al cărei răspuns giurgiuvenii nu au fost invitați să-și dea cu părerea. Vor decide, în…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/parcul-fara-nume-parcul-tineretului-parcul-steaua-dunarii-sau-parcul-lucian-iliescu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 8 aprilie 2026 21:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.