Peskov a dezmințit informația din The Sun despre un presupus atentat la viața lui Putin

Informația publicată de tabloidul britanic The Sun despre un presupus atentat eșuat asupra coloanei de mașini a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, nu corespunde realității, a decalrat reprezentantul Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția RIA Novosti, relatează cotidianul Izvestia.

”Nu”, a răspuns secretarul de presă al liderului rus întrebat fiind dacă respectiva informație este adevărată.

Articolul despre presupusul atentat la viața șefului statului, tentativă care ar fi avut loc în capitală, a fost publicat în ajun. Se preciza că limuzina lui Putin ar fi fost, chipurile, atacată când se deplasa în coloană. Mai precis, automobilul ar fi fost supus ”unei lovituri puternice în roata din stânga față”, după care s-ar fi auzit o explozie și a început să iasă fum.

În același timp, se menționa că Putin nu a avut de suferit, iar automobilul lui ar fi fost dus într-un loc sigur.

Interesant este că, în articolul său despre presupusul atentat la viața lui Putin, publicația britanică face referire la o declarația făcută în acest sens de șeful serviciului de informații al ministerului ucraiean al Apărării, Kirill Budanov.

Președintele Vladimir Putin se află, în prezent, la Samarkand, unde participă la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai și unde a ajuns joi dimineață.

Între timp, la 15 septembrie, coloana de mașini a lui Volodimir Zelenski a fost implicată într-un accident la Kiev. Potrivit secretarului de presă al președintelui Ucrainei, Serghei Nikiforov, un autoturism a intrat în coliziune cu automobilul președintelui și autovehiculele de escortă.

Nikiforov a adăugat, de asemenea, că șoferul autoturismului a primit îngrijiri medicale și a fost preluat de o ambulanță. Incidentul nu a avut repercusiuni asupra stării de sănătate și a capacității de muncă a lui Zelenski, a precizat secretarul de presă.

 

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.