PNL a votat ca premierul să fie numit prin rotaţie. Liberalii vor să aibă primul şef al Guvernului. Cîţu: „Ministerele avizatoare vor fi împărţite” | VIDEO

Florin Cîţu a anunţat că PNL a hotărât că este de acord cu negocierea variantei rotaţiei premierului. De asemenea, PNL vrea ca liberalii să aibă primul şef al Guvernului.

„Vor fi împărţite”, a precizat Cîţu referitor la ministerele avizatoare. „La fel va fi şi la Apărare şi Interne”. 

Nu a fost dat un vot în ceea ce priveşte numele de premier sau propunerea lui Emil Boc de flexibilizare a mandatului de negociere, astfel încât să poată fi propuse mai multe nume de liberali la ca potenţial şef al Guvernului.

Întrebat dacă în acest moment doar Florin Cîţu e varianta de premier a PNL, liderul liberal a confirmat acest lucru. „Dacă PSD se opune, vedem atunci (…) În primul rând, în coaliţie trebuie să ne înţelegem pe alternativă, că PNL vrea prima parte de mandat”.

Gheorghe Flutur a fost prim-vicepreşedintele PNL care a prezentat stadiul programului de guvernare şi care le-a spus celor prezenţi că săptămâna viitoare ar trebui să fie învestit noul Cabinet.

Discuţiile despre principiul rotaţiei premierului au durat aproape o oră şi jumătate. Până la urmă, liberalii au votat în proporţie majoritară pentru această variantă a rotaţiei premierului. Echipa de negociere a fost mandatată să propună la discuţiile cu PSD ca primul şef al noului Guvern să fie un liberal. 

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: PNL a votat ca premierul să fie numit prin rotaţie. Liberalii vor să aibă primul şef al Guvernului. Cîţu: „Ministerele avizatoare vor fi împărţite” | VIDEO

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.